Cu 11 zile înainte de alegeri, susținerea Washington Post pentru Kamala Harris a fost blocată. Filmul unei decizii controversate și primele efecte

Cu 11 zile înainte de alegeri, susținerea Washington Post pentru Kamala Harris a fost blocată. Filmul unei decizii controversate și primele efecte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

The Washington Post (WP) a anunțat vineri că nu va susține niciun candidat la alegerile prezidențiale de anul acesta – și niciodată în viitor – rupând o tradiție de decenii și declanșând critici imediate asupra deciziei. Informațiile venite chiar din paginile publicației sunt contradictorii, au apărut și demisii în semn de protest și sunt și cititori care renunță la abonamente.

CNBC relatează desfășurarea evenimentelor, după ce a fost anunțată decizia The Washington Post.

Pe surse, Bezos a blocat o susținere deja scrisă a personalului editorial

Ziarul a publicat un articol scris de doi reporteri care au dezvăluit că personalul editorial a redactat inițial o susținere pentru nominalizata democrată Kamala Harris în fața lui Donald Trump, candidatul republican. „Decizia de a nu publica a fost luată de proprietarul WP - fondatorul Amazon, Jeff Bezos”, menționează articolul, citând două surse informate despre evenimente.

Din 1976 până în prezent, WP a susținut în mod regulat candidați la președinție, cu excepția cursei din 1988. Toate susținerile exprimate au fost pentru democrați.

În 2016 și apoi în 2020, WP i-a susținut pe Hillary Clinton și pe Joe Biden, contracandidații lui Trump în alegerile prezidențiale.

ADVERTISING

În perioada în care a fost președinte, Donald Trump l-a criticat în mod constant pe miliardarul Bezos, dar și The Washington Post, publicație cumpărată de Bezos în 2013.

Într-un proces din 2019, Amazon a afirmat că a pierdut un contract de cloud computing de 10 miliarde de dolari cu Pentagonul în favoarea Microsoft, deoarece Trump ar fi exercitat „presiuni necorespunzătoare” pentru „a-i face rău” lui Jeff Bezos, „pe care îl percepea drept un inamic politic”.

Editorul neagă implicarea lui Bezos

În același timp, editorul WP neagă implicarea lui Jeff Bezos și susține că decizia este doar o întoarcere la „rădăcinile” publicației, din urmă cu 48 de ani, când boardul editorial nu exprima susținerea pentru un candidat.

Directoarea de comunicare a WP, Kathy Baird, a spus pentru CNBC: „Aceasta a fost o decizie a Washington Post de a nu declara nicio susținere și vă recomand să citiți declarația completă a editorului”.

Sâmbătă, editorul The Post, Will Lewis, a emis o declarație în care nega că Bezos ar fi jucat vreun rol în blocarea susținerii deja planificate.

„Relatările despre rolul proprietarului The Washington Post în decizia de a nu exprima o susținere prezidențială au fost inexacte,” a spus Lewis în declarație.

ADVERTISING

„Nu i s-a trimis, nu a citit și nu a comentat niciun proiect (de declarație de susținere - n.r.). În calitate de editor, nu cred în susținerile prezidențiale. Suntem un ziar independent și ar trebui să contribuim la apacitatea cititorilor noștri de a-și forma propriile opinii”.

Ulterior, într-un articol publicat online pentru a explica decizia, Lewis a scris: „The Washington Post nu va susține un candidat la președinție în aceste alegeri. Și nici în alegerile prezidențiale viitoare.”

„Ne întoarcem la rădăcinile noastre de a nu susține candidați prezidențiali,” a mai cris Lewis.

„Recunoaștem că această decizie va fi interpretată în diferite moduri, inclusiv ca o susținere tacită a unui candidat, sau ca o condamnare a altuia, sau ca o abdicare de responsabilitate. Este inevitabil.

Noi nu vedem lucrurile astfel. Le vedem ca fiind în concordanță cu valorile pe care The Washington Post le-a susținut mereu și pe care le sperăm de la un lider: caracter și curaj, respect pentru statul de drept și pentru libertatea umană în toate aspectele sale”, a scris Lewis.

Șapte dintre cele 13 paragrafe din articolul lui Lewis sunt bazate pe declarații ale Consiliului Editorial din 1960 și 1972, care explicau motivele pentru care WP nu susținea candidați la președinție în acei ani, inclusiv faptul că WP este „un ziar independent.”

ADVERTISING

Lewis remarcă și că ziarul l-a susținut pe Jimmy Carter în 1976 „din motive de înțeles la acea vreme” – fără să explice despre ce motive este vorba.

„Dar aveam dreptate înainte de asta, și la asta ne întoarcem. Sarcina noastră ca ziar al capitalei celei mai importante țări din lume este să fim independenți. Și asta suntem și vom fi”, a concluzionat Lewis.

Editorialiștii WP: Este o greșeală gravă. Cititorii își anulează abonamente

The Post a publicat vineri seară un al treilea articol, semnat de către editorialiștii ziarului, care menționează: „Decizia The Washington Post de a nuți exprima susținerea în campania prezidențială este o greșeală gravă.”

„Este o abandonare a convingerilor editoriale fundamentale ale ziarului pe care îl iubim și pentru care am lucrat un total combinat de 218 ani”, se arată în editorial.

„Este un moment în care instituția ar trebui să își arate clar angajamentul față de valorile democratice, statul de drept și alianțele internaționale, precum și față de amenințarea pe care Donald Trump o reprezintă pentru acestea, aceleași puncte pe care The Washington Post le-a subliniat și în susținerea oponenților lui Trump în 2016 și 2020.”

Robert Kagan, editor la The Post, și membru al secțiunii de opinii, și-a dat demisia după decizie, au informat mai multe publicații.

Anunțul a venit la câteva zile după ce Mariel Garza, șefa consiliului editorial de la Los Angeles Times, și-a dat demisia în semn de protest după ce proprietarul ziarului, Patrick Soon-Shiong, a decis să nu publice o susținere prezidențială.

„Îmi dau demisia pentru a arăta clar că nu sunt de acord ca noi să fim tăcuți”, a declarat Garza pentru Columbia Journalism Review. „În vremuri periculoase, oamenii cinstiți trebuie să ia atitudine. Acesta este modul meu de a lua atitudine.”

Soon-Shiong, la fel ca Bezos, este miliardar.

De asemenea, Marty Baron, fostul editor al The Washington Post, a numit decizia ziarului „lașitate, cu democrația ca victimă”.

„@realdonaldtrump va considera asta o invitație de a intimida în continuare pe proprietarul @jeffbezos (și pe alții),” a scris Baron. „Lipsă de coloană vertebrală tulburătoare la o instituție cunoscută pentru curajul său”.

Sindicatul Washington Post, care reprezintă personalul ziarului, a declarat pe rețeaua socială X că este „profund îngrijorat că The Washington Post - o instituție americană de știri în capitala națiunii - ar lua decizia de a nu mai susține candidați prezidențiali, mai ales cu doar 11 zile înainte de o alegere extrem de importantă”.

„Mesajul de la directorul nostru executiv, Will Lewis, nu de la Consiliul Editorial în sine, ne face să ne întrebăm dacă managementul a intervenit în munca membrilor noștri din secțiunea editorială,” a declarat Sindicatul, care a menționat raportările ziarului despre rolul lui Bezos în decizie.

„Deja vedem anulări de abonamente din partea cititorilor loiali,” a spus Sindicatul.

„Această decizie subminează munca membrilor noștri într-un moment în care ar trebui să ne consolidăm încrederea cititorilor, nu să o pierdem”.

Peste 10.000 de comentarii din partea cititorilor au fost postate la articolul lui Lewis, multe dintre ele criticând WP pentru decizie și anunțând că își anulează abonamentele.

„Cea mai importantă alegere din țara noastră, o alegere între fascism și democrație, iar voi stați pe margine? Lași. Lași lipsiți de etică și speriați,” a scris un cititor. „Oh, și apropo, îmi anulez abonamentul, pentru că puneți afacerile înaintea eticii și moralei”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇