Lansarea, dezvoltarea și răspândirea aplicației urmează calea mai multor afaceri digitale create de Rusia în oglindă cu cele din SUA, începând cu 2006, controlate de Kremlin și folosite pentru a strânge fonduri, propagandă și spionaj.
Prin astfel de instrumente, Putin a reușit să reziste la putere, să producă tensiuni în Occident și să pregătească atacarea Ucrainei.
În 2021, Wirecard, cea mai mare companie de servicii financiare din Germania, care a operat și în România, se prăbușea în urma dispariției a 2 miliarde de dolari în urma unor inginerii financiare și a raportărilor false de venituri și profit către investitori.
Wirecard a fost listată la bursa germană, mai mult, era una reper și făcea parte din grupul de firme ale căror acțiuni erau folosite pentru calcularea indicelui DAX al pieței de capital din Germania.
Markus Braun, un investitor austriac, creează în 1999 o firmă de plăți online, pe modelul PayPal. La un moment dat i se alătură un personaj misterios, un alt austriac, Jan Marsalek.
Începând cu 2015, Financial Times începe să publice o serie de articole despre afacerile ciudate ale companiei și modul cum sunt transferați bani în urma unor raportări false și unor fraude contabile.
Într-un final, Markus Braun e arestat, judecat și condamnat, iar Jan Marsalek dispare, conform săptămânalului german Der Spiegel, acesta ascunzându-se în Rusia, fiind agent FSB.
Apariția și evoluția Wirecard seamănă mult cu cea a rețelei sociale Telegram, e adevărat la o altă scară, dar indică implicarea serviciilor secrete din Rusia și a elitei de la Kremlin în labirintul tenebros din spatele platformei online ce are aproape un miliard de utilizatori.
Planurile militare ale Rusiei sunt pe Telegram
Arestarea lui Pavel Durov, președintele executiv al Telegram, de către autoritățile franceze a reprezentat un adevărat șoc pentru sistemul politic de la Moscova.
Reacția Kremlinului și a rețelelor de propagandă ale lui Putin din întreaga lume a fost rapidă, consistentă și fără mănuși.
„Părerea mea despre arestarea recentă a lui Pavel Durov. Nu știu ce a făcut sau nu a făcut, dar faptul că guvernul rus este atât de înnebunit în legătură cu arestarea sa, combinat cu închiderea platformei sociale Signal, permițând în același timp rețelei Telegram să prospere, ridică o mulțime de semne de întrebare cu privire la faptul că aceasta ar fi o problemă de libertate de exprimare”, a anunțat Bill Browder, un om de afaceri și scriitor despre corupția din Rusia.
În presa controlată de Kremlin s-au acordat spații largi descrierii arestării lui Durov, dar și a implicațiilor majore pe care o astfel de acțiune le are asupra comunicațiilor militare.
„Posibilitatea unui acord cu președintele rus a făcut ca elitele occidentale să își facă griji cu privire la canalele lor de comunicare. În plus, acestea știu că o parte din comunicațiile departamentelor militare ruse se desfășoară prin Telegram, iar obținerea cheilor de acces la dialogurile criptate ar însemna obținerea accesului la planurile armatei ruse privind desfășurarea operațiunii speciale”, se arată într-un articol publicat de cotidianul Izvestia.
Legătura dintre aplicațiile digitale și acțiunile militare
Îngrijorarea din Rusia e atât de palpabilă încât e greu pentru cineva să nu sesizeze faptul că reținerea lui Durov a provocat o criză majoră la Moscova, iar consecințele vor apărea curând.
În 2006, la doi ani după apariția Facebook, Pavel Durov și un coleg de la universitatea Sankt Petersburg, un oraș controlat în totalitate de Putin, unde acesta a fost consilier și viceprimar, remarcă popularitatea rețelei americane create de Mark Zuckerberg și decid s-o copieze, lansând VKontakte.
După cum știi, cooperăm cu FSB și cu Departamentul K al Ministerului Afacerilor Interne de mai mulți ani, furnizând cu promptitudine informații despre mii de utilizatori ai rețelei noastre sub formă de adrese IP, numere de telefon mobil și alte informații necesare pentru identificarea lor
Pavel Durov, într-o scrisoare adresată lui Vladislav Surkov, ideologul atacului asupra Ucrainei, Novaya Gazeta
În același an, 2006, Jack Dorsey lansează Twitter în SUA. Dar Pavel Durov e absorbit de Facebook-ul rusesc până în anul 2013, când pune pe picioare Telegram, o rețea copiată după Twitter-ul american, iar VKontakte trece în mâinile unor miliardari controlați de Kremlin.
Un an mai târziu, Vladimir Putin declanșează atacul asupra estului Ucrainei și anexează Crimeea sub privirile paralizate al liderilor occidentali.
Între dezvoltarea aplicațiilor sociale ale lui Pavel Durov, dezvoltarea aplicațiilor digitale și financiare, cum au fost Wirecard sau Yandex (Google-ul rusesc), și acțiunile militare ale Kremlinului este o legătură directă. Asta în timp ce Signal, o altă platformă socială folosită intens în Rusia, a fost închisă, alături de X, fostă Twitter, Facebook și Instagram.
De asemenea, YouTube funcționează tot mai greu, accesul e limitat, iar clipurile rulează lent. Creatorii de conținut din Rusia nu mai pot fi plătiții, conturile în care primeau bani în urma audienței înregistrate de video-urile postate au fost dezactivate.
Telegram, cel mai de succes proiect rusesc al secolului XXI
Reacția dură în urma reținerii lui Pavel Durov la Paris indică o problemă și mai gravă decât cea sugerată de presa de la Moscova.
Pe lângă afectarea unor comunicații militare, care în mod ciudat se desfășoară pe Telegram, sunt comentatori care spun că a fost puternic dereglată întreaga rețea de spionaj și propagandă construită cu migală de Kremlin în ultimul deceniu.
În cadrul serviciilor secrete, realizarea unei infrastructuri de comunicare e critică pentru orice acțiune de spionaj.
Cea mai mare provocare constă în capacitatea de a transmite un secret de la agentul care l-a obținut din teren, la centru, pentru analizarea lui și folosirea ulterioară.
De aceea, în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și în Războiul Rece care i-a urmat, agenții aveau nevoie de oameni de legătură, de stații de emisie-recepție, de cutii poștale ascunse, de mesaje scrise codificat cu cerneală invizibilă etc.
Internetul, digitalizarea și telefoanele mobile au rezolvat, parțial, complicata problemă a comunicațiilor secrete.
Prin platforme sociale se poate intra rapid în contact, coordona întregi operațiuni și zeci de agenți concomitent, cu condiția să beneficiezi de criptarea mesajelor.
Mai mult, ca entitate de informații, poți monitoriza comunicațiile altora, poți strânge date și lansa campanii de dezinformare pentru slăbirea adversarilor, în cazul în care platforma digitală îți oferă cheile de decriptare pentru celelalte mesaje găzduite de serverele aplicației.
Vladimir Putin nu avea cum să rateze controlul unei astfel de platforme: „Telegram este unul dintre cele mai de succes proiecte rusești ale secolului XXI. Deși reprezentanții aplicației și proprietarul acesteia, Pavel Durov, fac tot posibilul să nu fie asociați cu Rusia, aceasta este un site rusesc. Are programatori ruși, servere în Rusia și există numeroase dovezi ale cooperării sale cu Kremlinul”, a scris jurnalistul Nazar Tokar, într-o analiză a rețelei sociale.
Procurorii francezi au construit cu grijă un caz împotriva lui Durov pe baza infracțiunilor desfășurate de platforma Telegram, puțin reglementată și fără sisteme de moderare și îndepărtare a conținutului periculos.
Ce conține punerea sub acuzare a lui Pavel Durov
- Complicitate la administrarea unei platforme online pentru a permite tranzacții ilegale ale unor grupuri infracționale organizate;
- Refuzul de a comunica, la solicitarea autorităților abilitate, informațiile sau documentele necesare pentru realizarea și valorificarea interceptărilor autorizate de lege;
- Complicitate în ce privește deținerea de imagini cu minori cu caracter pedofil și pornografic;
- Complicitate la difuzarea, oferirea sau punerea la dispoziție a imaginilor cu minori cu caracter pornografic;
- Complicitate la achiziționarea, transportul, deținerea, oferirea sau desfacerea de produse stupefiante;
- Complicitate în ce privește oferirea, cedarea sau punerea la dispoziție fără motive legitime a unui echipament, a unui instrument, a unui program sau a unor date concepute sau adaptate pentru atacarea și accesul la funcționarea unui sistem de prelucrare automată a datelor;
- Complicitate în ce privește organizarea de escrocherii de către grupuri infracționale organizate;
- Asocierea cu alți infractori în vederea comiterii unei infracțiuni pedepsite cu cel puțin 5 ani de închisoare;
- Spălare de bani din infracțiuni sau contravenții realizate de grupuri infracționale organizate;
- Furnizarea de servicii de criptare pentru asigurarea confidențialității fără o declarație de conformitate;
- Furnizarea unui mijloc criptare care nu asigură exclusiv funcții de autentificare sau de control al integrității fără declarație prealabilă;
- Importul unui mijloc de criptare care nu asigură exclusiv funcții de autentificare sau de control al integrității fără declarație prealabilă
Analizarea capetelor de acuzare arată că procurorii francezi au construit un caz prin documentarea mai multor infracțiuni în care platforma Telegram a fost folosită, de exemplu, stocarea și distribuirea de materiale pornografice cu minori.
Mai mult, din documentul anchetatorilor reiese că autoritățile franceze au solicitat oficial administratorilor rețelei și, foarte probabil, președintelui executiv personal să acționeze pentru stoparea unor infracțiuni, dar reprezentanții Telegram au refuzat.
De aici apare termenul „asociere”, cel mai probabil venit din refuzul sau lipsa de acțiune a lui Pavel Durov așa cum prevăd reglementările legale.
Dar în rechizitoriu apare și acuzația de „furnizare a unor servicii de criptare”, acțiune ce indică o legătură directă a administratorilor rețelei Telegram cu entități cărora le-au fost asigurate canale de comunicare protejate pentru a comite infracțiuni.
În concluzie, documentul arată faptul că Pavel Durov e acuzat de spionaj împotriva Franței, prin livrarea unor servicii de criptare neautorizate de guvern. Rechizitoriul a provocat furia lui Putin pentru că a realizat pierderea controlului asupra principalei platforme digitale de comunicații a agenților coordonați de Kremlin.