Clubul de fotbal CSM Poli Iaşi a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial, că trei jucători au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 în urma unei testări efectuate înaintea partidei cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
„Pentru a îndepărta orice risc în cadrul grupului, clubul nostru a ales să efectueze în cursul zilei de 15 octombrie o retestare a componenţilor lotului, membrilor staff-ului tehnic şi administrativ. Rezultatele testului opţional au fost pozitive în cazul a trei reprezentanţi ai CSM Politehnica Iaşi – jucători de fotbal”, se arată pe site-ul citat.
Preşedintele clubului moldovean, Ciprian Paraschiv, a declarat că a decis să se efectueze această testare pentru a nu pune în pericol adversarii.
"În mod normal ar fi trebuit să ne testăm la finalul săptămânii viitoare, când s-ar fi împlinit cele 14 zile de la precedenta testare. Însă, dat fiind faptul că am avut cazuri pozitive şi că ne preocupă să avem un lot sănătos şi să nu-i punem în pericol pe ceilalţi parteneri de întrecere, am ales să mergem la laborator şi înaintea meciului cu Sepsi. Din nefericire, în contextul epidemiologic în care ne aflăm, în care răspândirea virusul SARS-CoV-2 se face şi la nivel comunitar, am primit şi rezultate pozitive", a spus Paraschiv.
Clubul CSM Poli Iaşi a informat autorităţile cu privire la rezultatele testării şi aşteaptă deciziile privind desfăşurarea activităţii sale.
De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, FC Viitorul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948, Pandurii Târgu Jiu, FC Farul Constanţa, CSM Reşiţa, FK Csikszereda, FC Rapid).
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
De asemenea, în cadrul echipei naţionale de tineret a României, care a participat la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor, au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 şase fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.