O vacanță în Thassos în 2020 pare a fi o variantă bună, mai mult ca oricând, pentru că poți ajunge ușor cu mașina, evitând astfel călătoria aeriană și, implicit, riscurile pe care apropierea din avion și numărul mare de oameni din aeroport le aduc în contextul pandemiei care nu a luat sfârșit încă.
De fapt, Thassos atrage de ani buni numeroși turiști români în fiecare vară.
Pornind de aici, am stat de vorbă cu oameni din industrie, agenții si proprietari de hoteluri pentru a vedea care sunt cele mai bune opțiuni vara aceasta de vacanță în Thassos.
Am aflat astfel care este cel mai rapid drum spre Thassos și ce pregătesc grecii pentru turiști în noul context.
Vacanță cu mașina în Thassos
”Thassos este cea mai apropiată insulă grecească de România și una dintre cele mai frumoase pentru iubitorii de mare și de plajă. Evident, depinde din ce parte a României te îndrepți spre Thassos, pentru a alege drumul cel mai scurt.
Însă pentru cea mai mare parte a țării, drumul cel mai scurt și mai rapid este prin punctul de trecere Giurgiu-Ruse, care traversează apoi Bulgaria de la nord la sud, prin Veliko Tarnovo, Stara Zagora, Haskovo și Momcilgrad, și apoi intră în Grecia pe la Komotini și ajunge în Thassos prin Keramoti, locul de unde se ia feribotul spre insula”, explică Mircea Doaga, care de ceva ani ne povestește aventurile sale pe vacantacumasina.ro.
Acest traseu pentru o vacanță în Thassos are o lungime de circa 520 de kilometri și se parcurge în aproximativ 9 ore, cu pauze. Este cea mai rapidă metodă de traversare a Bulgariei, chiar dacă nu cuprinde prea mulți kilometri de autostradă.
Evident, depinde și de timpul petrecut în vămi, mai ales la traversarea podului Giurgiu-Ruse. De aceea, este recomandat ca trecerea pe pod să fie făcută noaptea sau cât mai de dimineață posibil, pentru a evita aglomerația.
Pentru cei care vin din zona de sud-vest a României, drumul cel mai indicat este cel care traversează Dunărea pe podul Calafat-Vidin, continuă spre Sofia, traversează Bulgaria până la Kulata și apoi continuă spre Keramoti, prin Serres și Kavala.
Pentru cei care vin din vestul țării, drumul recomandat este cel care iese din România pe la Moravița, se traversează Serbia prin orașul Nis, în mare parte pe autostrada, se intră în Bulgaria pe la Kalotina, după care, de la Sofia, continuă pe același traseu ca și varianta anterioară.
În privința costurilor, Mircea ne recomandă să facem alimentarea cu carburanți din Bulgaria. ”Au prețurile cam ca ale noastre și semnificativ mai mici decât cele din Grecia”, spune el.
De asemenea, în afară de costul carburantului, trebuie avută în vedere vigneta pentru Bulgaria – 15 leva pentru o săptămâna sau 30 de leva pentru o luna (1 leva = aprox 2,5 lei), care se poate cumpără online direct de pe site-ul oficial al companiei de drumuri din Bulgaria.
”În Serbia nu se plătește vigneta, ci taxe de autostrada – sunt puncte de taxare unde puteți plăti cu cardul sau în euro”, explică el.
Nici în Grecia nu există vigneta, dar autostrăzile sunt cu taxa. Veți întâlni, din loc în loc, puncte de taxare, unde va trebui să plătiți în jur de câțiva euro la fiecare trecere – se poate și cu cardul.
De asemenea, se achită trecerea podurilor peste Dunăre, astfel: Podul Giurgiu-Ruse – 4 euro la dus, 2 euro la întors, Podul Calafat – Vidin – 6 euro dus, 6 euro întors.
”Atenție! La dus se poate achita și în lei, dar la întoarcere se plătește doar în leva sau euro! Aveți grijă să aveți euro la voi pentru pod – teoretic se poate achita și cu cardul, dar sistemul nu e funcțional întotdeauna!
De asemenea, se achita taxa de feribot la traversarea atât spre, cât și dinspre Thassos, astfel:
Între 16 și 20 de euro de mășină, 3,5 euro de adult, 1,5 euro de copil peste 5 ani”, spune Mircea Doagă.
Cu mașina în Grecia - ce trebuie să știi
Dacă te încumeți la acest drum, ar fi bine să respecți cu strictețe regulile de circulație, deoarece sancțiunile sunt foarte dure: În Grecia, de exemplu, se poate suspenda pe loc permisul, pentru 60 de zile, pentru depășirea vitezei legale cu 30 km/ora!
De asemenea, trebuie mare atenție la sensurile giratorii! Dacă semnele de circulație nu prevăd altfel, prioritate are vehiculul care intră în giratoriu (exact invers decât la noi și în majoritatea statelor lumii). Adică se acordă prioritate de dreapta, dacă ești intrat în giratoriu!
”De regulă, grecii sunt calmi la volan și circulă civilizat, dar un plus de atenție la volan nu strică niciodată! Folosiți Waze sau Google Maps, dar nu urmați orbește indicațiile acestor aplicații – uneori vă deturnează de la drumul principal prin niște drumeaguri pe care nu aveți ce căuta cu mașina”, ne sfatuieste fondatorul portalului vacantacumasina.ro.
Vacanță în Thassos în vremea pandemiei
”Recomandăm să nu împărțiți mașina cu nimeni, în afara propriei familii – este indicat întotdeauna, nu doar în contextul COVID”, spune Mircea.
”Drumul se poate face fără escală și este recomandat să fie făcut așa, dacă durata călătoriei nu este prea mare – este posibil pentru cei care vin din sudul României, de exemplu, dar imposibil pentru cineva care conduce din nordul țării și care, până la vama Giurgiu-Ruse, are de străbătut toată România”, recunoaște el.
În cazul unei cazări de tranzit, folosiți Booking.com, de exemplu, și căutați pensiuni mici, pentru a evita aglomerația.
De asemenea, este important să folosiți mănuși de protecție când alimentați la benzinării și să păstrați distanță față de persoanele străine din jur. ”Folosiți cardul la orice tranzacție – fie că alimentați cu carburanți sau achitați taxe de autostradă”, completează acesta.
Ai ajuns în Thassos. Ce te așteaptă acolo?
Pentru a afla care este starea de spirit pe insulă, am căutat să aflăm câteva lucruri chiar de la localnici despre vacanța în Thassos.
Astfel, am primit asigurări ca feriboturile încep să funcționeze chiar din 15 iunie.
Există două porturi pentru Thassos. Unul este Keramoti (aici distanța de parcurs este mai mică, de aproximativ 40 de minute până în Limenas/Thassos) și celălalt este la Kavala pentru Prinos (distanța este mai mare, aproximativ o ora și jumătate)
Orarul se modifică foarte des, însă asta nu reprezintă o problemă: nu trebuie să îți rezervi biletul, pentru că feriboturile nu sunt niciodată pline. Poți să-ți cumperi biletul de acolo, când ajungi.
În ceea ce privește cazările, toată lumea a anulat rezervările din iunie, însă în iulie, august și septembrie locurile de cazare sunt aproape pline.
”Desigur că există și locuri pentru cei care ar vrea să-și facă acum o rezervare și noi îi vom primi cu drag în pensiunile noastre”, spune Voula Sotiriou de la ERODIOS STUDIOS pentru SpotMedia.ro.
”Întrucât suntem un loc ieftin de cazare, prețurile noastre rămân la fel”, explica ea, punctând însa eforturile de a se adapta la noile cerințe de igienă.
”La recepție și în camere vor fi puse la îndemână soluții dezinfectante pentru toată lumea, iar turiștii vor fi informați în detaliu despre procedurile de curățenie.
Camerele vor rămâne deschise câteva ore pentru ca aerul să se ventileze după eliberarea lor de către turiști, iar următorul check-in se va face puțin mai târziu.
Fiecare studio va fi dezinfectat total folosind cele mai potrivite dispozitive și toate suprafețele vor fi dezinfectate cu spray antiseptic”, explică proprietarul ERODIOS STUDIOS din Thassos.
Așadar, vacanța în Thassos te așteaptă.