Spectacole fastuoase de balet și operă, la sfârșit de octombrie și început de noiembrie, la Opera Națională București

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
28 oct - 3 noi.cdr

Luna octombrie se încheie spectaculos, iar primele zile din noiembrie aduc pe scena Operei Naționale București noi producții de neuitat. Între 28 octombrie și 3 noiembrie, publicul este invitat să descopere o varietate de spectacole de operă și balet – precum Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, Raymonda de Alexander Glazunov și Trubadurul de Giuseppe Verdi – susținute de interpreți de excepție, prin care se îmbină, în chip armonios, comedia și dramatismul.

Barbierul-din-Sevilla_1

Bărbierul din Sevilla (de Gioachino Rossini) – miercuri și joi, 30 și 31 octombrie, ora 18:30

Cu toate că opera Bărbierul din Sevilla a fost compusă de Gioachino Rossini într-un timp extrem de scurt (doar 13 zile), compozitorul italian a reușit să construiască, prin muzica sa, o remarcabilă poveste înzestrată cu personaje îndrăgite de public și o actiune comică, care a rămas în repertoriul universal al marilor teatre lirice de pretutindeni. Opera Bărbierul din Sevilla creează o stare excepțională de bună dispoziție în sala de spectacol pentru că îl readuce în lumina reflectoarelor pe fermecătorul bărbier spaniol Figaro (plin de umor, curajos și romantic), îndrăgostitul și neliniștitul conte Almaviva, preafrumoasa Rosina, posesivul doctor Bartolo. Intriga țesută cu măiestrie reușește să captiveze fiecare nouă generație de public spectator, pe care îl introduce în lumea unei opere fascinante, în care fiecare personaj prezintă în partitură cel puțin o arie. Denumită inițial Almaviva: inutila precauțiune, opera Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini are libretul scris de Cesare Sterbini, după piesa Le Barbier de Séville de Pierre Beaumarchais.

Raymonda_foto_ONB_9

Raymonda (de Alexander Glazunov) – sâmbătă, 2 noiembrie, ora 18:30

ADVERTISING

Chiar dacă Raymonda face parte dintre marile balete, precum Lacul Lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită sau Spărgătorul de nuci, deseori se interpretează doar pasul din actul al III-lea și puține companii de balet din lume au Raymonda completă în repertorii. Nu este și cazul Operei Naționale București, unde Raymonda este adusă în fața spectatorilor în versiunea ei completă și cât mai fidelă coregrafiei și partiturii inițiale. Astfel, spectatorii sunt invitați să pășească într-un tărâm de basm din sudul medieval al Franței, având pe fundal castelul contesei de Doris din Provence. Totuși, pentru ca iubirea – simbolizată de oferirea și acceptarea unui șal de cașmir – dintre nobilul Jean de Brienne și frumoasa Raymonda să se împlinească printr-un așezământ nupțial, a fost necesară o victorie pe câmpul de luptă a cavalerului cruciat și înfrângerea într-un duel a rivalului sarazin (care râvnea, de asemenea, la mâna tinerei contese). În cele din urmă, încercările temerare imaginate de libretista Lydia Pashkova în baletul Raymonda de Alexander Glazunov primesc binecuvântarea regelui Ungariei într-un final marital fericit.

Trubadurul_7

Trubadurul (de Giuseppe Verdi) – duminică, 3 noiembrie, ora 18:30

ADVERTISING

Trubadurul lui Verdi este una dintre operele romantice cele mai intense, mai dramatice şi, paradoxal, accesibile publicului. Puține opere conțin atât de multe arii celebre precum Trubadurul verdian. Titlul a reprezentat încă de la premiera care a avut loc la Roma, în 1853, un succes de proporţii şi s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere din lume, fapt care validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar şi interesul publicului pentru această lucrare. Având libretul scris de Salvatore Cammarano, după tragedia dramatică El trovator de Antonio Garcia Gutiérrez (publicată la 1836), povestea operei Trubadurul se consumă în Spania secolului XV și se centrează pe relația complicată dintre contele Alvaro de Luna, trubadurul Manrico și contesa Leonora (de care amândoi bărbații sunt îndrăgostiți). Desigur, intriga poveștii nu se rezumă la gelozia pe care contele de Luna o resimte la adresa rivalului său, trubadurul Manrico (pe care și Leonora, la rândul ei, îl iubește), motiv pentru care vă invităm în sala de spectacole a Operei Naționale București pentru a descoperi desfășurarea acestei minunate compoziții verdiene.

ADVERTISING

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR, Retele Electrice Muntenia și PPC Romania Parteneri: Laguna, Market Aroma, Yokko The Fashion Store, Secuiana, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Electrolux, Techir, Sansha

Partener de mobilitate: Suzuki

Parteneri media: spotmedia.ro, Digi24, Europa FM, Euronews România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, Romania Journal, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O’Clock, Mediatrust