Meteorologii anunţă că riscul de producere a avalanşelor este însemnat – gradul trei pe o scară de la 1 la 5, până în 25 decembrie la ora 20.00, în zonele înalte din Munţiin Făgăraş şi Bucegi. Va continua să ningă, iar vântul va sufla cu putere.
Potrivit ANM, în zona montană stratul vechi de zăpadă este în mare parte stabilizat, cu excepţia zonelor unde sunt depuneri însemnate, care în partea superioară continuă să prezinte un strat cu rezistenţă scăzută, de circa 10…25 cm, puţin stabilizat.
”Peste acesta, stratul de zăpadă relativ ridicat care se va depune, în special în Carpaţii Meridionali, deşi uşor, poate acţiona ca o suprasarcină, favorizând declanşarea unor avalanşe de suprafaţă. Vântul puternic va favoriza formarea unor noi plăci de vânt, mai ales pe versanţii cu orientare sud-vestică. Riscul declanşării va fi amplificat la trecerea schiorilor sau turiştilor, prin ruperea noilor plăci de vânt sau dislocarea stratului puţin rezistent din partea superioară a zăpezii”, a transmis, luni, ANM.
Potrivit meteorologilor, în zonele joase se va depune un nou strat de zăpadă, crescând astfel riscul declanşării unor avalanşe mici, izolat medii, mai ales la suprasarcini.
”Riscul declanşării avalanşelor va fi însemnat în zona înaltă, de peste 1.800 m, a Munţilor Făgăraş şi Bucegi, iar în rest va fi moderat sau chiar redus”, a mai transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ”regimul termic va fi apropiat de cel normal al perioadei în prima parte a intervalului, apoi va marca o uşoară răcire”.
”În marea majoritate a masivelor se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi ninsori la altitudini de peste 1.700 m. Cantităţile de precipitaţii acumulate vor fi de 20-30 l/mp la altitudini mai mici de 1700 m, iar în zonele mai înalte şi de creastă din Carpaţii Meridionali şi de Curbură cantităţile vor fi mai însemnate, de până la 30-50 l/mp. Se va depune strat nou de zăpadă, acesta urmând să înregistreze creşteri de 15-20 cm şi izolat de peste 25-30 cm”, a mai transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare, viscolind zăpada.
La altitudini de sub 2.000 m vor fi rafale în general de 60-80 km/h, iar în zonele înalte şi de creastă vântul va prezenta intensificări mai susţinute, cu rafale ce vor atinge şi depăşi 90-110 km/h, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
Local şi temporar se va semnala ceaţă, asociată şi cu depuneri de chiciură, mai ales în zonele înalte. Vor fi aşteptate ninsori şi în zilele de 26-27 decembrie, dar slabe cantitativ.