Între util și estetic - cum să amenajezi un dormitor multifuncțional cu rol de birou

Între util și estetic - cum să amenajezi un dormitor multifuncțional cu rol de birou

Un spațiu estetic și funcțional este întotdeauna o alegere potrivită, în special pentru persoanele care petrec un timp îndelungat acasă. Află cum să-ți amenajezi dormitorul pentru a lua locul unui birou pe timp de zi, în cazul în care muncești din confortul propriei case și spațiul din locuința ta este limitat.

Organizează spațiul într-un mod eficient

Atunci când locuința ta are o suprafață redusă, poți transforma dormitorul în cameră de lucru printr-o organizare eficientă. Un prim pas pentru a crea o cameră multifuncțională este alegerea mobilierului potrivit. Acesta nu trebuie să ocupe prea mult spațiu, pentru a nu da senzația de încăpere aglomerată. 

ADVERTISING

Optează pentru rafturi suspendate, dulapuri cu uși glisante sau pat cu loc suplimentar de depozitare pentru a economisi spațiul. Un birou care poate fi pliat atunci când nu este folosit este o altă alternativă eficientă pentru a elibera camera și pentru a-i da un aspect aerisit.

Dacă planuiesti sa te muți în viitor și ești în căutarea unor case de vanzare in Bucuresti, este important de precizat că acest mobilier multifuncțional poate fi utilizat atât în spații mici, cât și în locuințe mai generoase din punct de vedere al suprafeței.

Estetica unei încăperi este la fel de importantă precum funcționalitatea acesteia. Astfel, dacă îți dorești să organizezi camera într-un mod eficient, păstrându-i, în același timp, aspectul plăcut, poți opta pentru obiecte de decor plasate pe rafturile suspendate, tablouri și printuri de perete, plante de mici dimensiuni poziționate pe dulapuri sau rafturi, dar și perne decorative. Oglinzile sunt și ele o alegere inspirată, oferind avantajul de a mări spațiul din punct de vedere vizual.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Alege culorile și sursele de iluminat adecvate

Culorile deschise aplicate pe pereți oferă senzația de spațiu mărit. În plus, sursele de iluminare adecvate sunt extrem de importante, atât pentru a induce starea de relaxare, cât și pentru a crea cadrul propice pentru muncă.

În cazul în care lumina naturală nu pătrunde cu ușurință în cameră, este esențial să optezi pentru surse de iluminat reglabile, care să se adapteze nevoilor tale atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

În ceea ce privește obiectele de decor, este important de luat în calcul că uniformitatea culorilor oferă armonie și echilibru. Astfel, optează pentru culori care se încadrează într-o paletă uniformă și care sunt versatile, oferind spațiului ideea de luminozitate și confort.

ADVERTISING

Delimitează spațiul de lucru de restul camerei

Pentru a păstra un echilibru optim între viața personală și cea profesională, este important ca spațiul de odihnă și relaxare să nu se întrepătrundă cu cel destinat muncii. Deși într-o locuință mai puțin încăpătoare acest lucru pare greu de realizat, există o serie de aspecte care pot delimita vizual spațiul de lucru de restul camerei.

Cea mai simplă metodă de a delimita zona de lucru este amplasarea biroului într-un colț al camerei, destinat în exclusivitate activităților care țin de îndeplinirea sarcinilor zilnice. Extrem de utile în delimitarea spațiului sunt și separatoarele de cameră. În acest sens, poți utiliza o bibliotecă înaltă sau un separator din lemn, care să creeze o barieră vizuală între zona de lucru și cea de odihnă.

Totodată, pentru a nu risca să elimini în totalitate bariera dintre muncă și timp personal, poți lua în considerare să schimbi locul din care muncești cu o anumită frecvență. Alege o cafenea care îți permite să lucrezi sau mergi din când în când la birou, dacă ai această opțiune. 

Spațiul în care îți petreci cea mai mare parte a timpului și îți desfășori activitățile zilnice trebuie să fie nu doar confortabil, ci și funcțional. Printr-o amenajare eficientă, poți conferi unei încăperi multiple roluri și o poți transforma într-un loc primitor, cu un design atrăgător, practic și confortabil.