Expoziție personală de pictură Gheorghe I. Anghel la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă joi, 5 august 2021, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției personale de pictură Gheorghe I. Anghel, care va avea loc la Sala Irina Nicolau.

afis-Gh-I-Anghel

Expoziția de față propune o incursiune în lumea lui Anghel, o interpretare a mitologiei, explorată dintotdeauna de pictor, reprezentând refugiul său într-o perioadă în care arta era aspru cenzurată.

De altfel cunoscutul artist, cu vechi preocupări în domeniul arheologiei dobrogene, a lucrat împreună cu istorici de renume (Radu Florescu, Alexandru Suceveanu, Valeriu Georgescu), fapt care explică folosirea experienței de șantier nu doar în alegerea subiectelor, dar și în maniera sa de a prezenta aluziv fapte doar bănuite, învăluite în mister.

ADVERTISING

Astfel caracteristica lucrărilor este dată de atmosfera aparte oferită doar de un șantier arheologic, cu surpriza descoperirilor și icertitudinea istoriilor cercetate.

Gh. I Anghel se încadrează în postmodernism prin aspectul incitant și proaspăt al lucrărilor (care de altfel sunt îndelung elaborate) prin utilizarea unor citate, prin suprapunerea diferitelor mesaje și prin invitația pe care o face publicului de a imagina mai departe istorii ambigue, doar vag sugerate de artist.

Tehnica de lucru îl apropie pe Anghel de expresionismul gestural şi de arta brută prin tușele nervoase, învăluite însă în acorduri cromatice subtile.

ADVERTISING

În ultima perioadă, artistul și-a extins cercetarea și în zona obiectuală realizând lucrări în diverse tehnici (ceramică, lemn, metal).

În ultimii ani, Gheorghe I. Anghel a expus în câteva galerii franceze şi a primit Premiul „Breauté” al Academiei Franceze pentru cel mai bun artist străin din Franța, medalia de argint a Salonului internaţional de pictură de la Grand Palais din Paris, Premiul „Edouard Marcel Sandoz” şi Premiul „René Carré” al Fundației Taylor.

Am dori ca lucrările sale recente să fie expuse alături de câteva scurte filme (Pe urmele poetului alexandrin Kavafis, Artistul şi galeristul şi Scurte interviuri), care înlesnesc descifrarea artistului și a operei sale.

ADVERTISING

Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până la 5 septembrie 2021, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Lunea este închis.

Prețul biletului de intrare: adulți - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 2 lei

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativaurbană.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.