Cum arată noul refugiu Scara, de pe traseul de creastă al Munților Făgăraș (Galerie foto)

Cum arată noul refugiu Scara, de pe traseul de creastă al Munților Făgăraș (Galerie foto)

Asociația Montană Carpați (AMC) a deschis pentru iubitorii drumeţiilor pe munte refugiul Scara, aflat pe traseul de creastă al Munților Făgăraș.

”Refugiul Scara e gata să adăpostească drumeții obosiți sau pe cei care dau de vreme neprielnică în creasta Munților Făgăraș – un traseu greu de parcurs, având aproape 100 km, cu nenumărate vârfuri de peste 2.000 m altitudine, cu o diferență de nivel de 5.500 m. Că-ți faci curaj și timp pentru toată creasta, sau doar pentru un segment, refugiile din acest masiv (și nu numai) sunt esențiale pentru siguranța ta”, se arată într-un comunicat al Asociației.

ADVERTISING

Refugiul este amplasat în Șaua Scării, la 2.146 m, în vecinătatea Vârfului Negoiu (2.535 m) și a Custurii Sărății, unul dintre cele mai expuse și dificile segmente din Munții Făgăraș.

Proiectul este rezultatul muncii de peste doi ani a unei echipe de voluntari profesioniști (arhitecți, ingineri, coordonatori), de altfel, iubitori de munte care și-au unit forțele în Asociația Montană Carpați (AMC): au lucrat la conceptul refugiului, au evaluat terenul, au plănuit și coordonat urcarea materialelor în creastă, precum și construcția lui propriu-zisă.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

”Spre finalul lui 2018, cel de-al doilea refugiu din Șaua Scara a fost împrăștiat în vale, după 10 ani de adăpostit montaniarzi. Primul refugiu încă rezistă, din 1990, în aceeași șa, însă devenise un depozit de deșeuri. Tot în 2018 am urcat să-l curățăm de câteva sute de kilograme de deșeuri și să-l reparăm, ca să poată adăposti, totuși, câțiva oameni, în lipsa celui mai mare.

Ne-a fost clar că Șaua Scării avea nevoie de un refugiu mai trainic pentru drumeții mai sigure în Făgăraș, așa că am început să adunăm oamenii în jurul proiectului. Primul refugiu rămâne deschis și astăzi – la nevoie, câteva persoane se pot adăposti și aici”, se mai arată în comunicat.

ADVERTISING

Cum arată refugiul Scara

Refugiul Scara se întinde pe 36 mp, împărțiți în două zone funcționale – un vestibul și un spațiu comun cu loc de luat masa și dormit. Refugiul poate adăposti confortabil 15-18 persoane, dar poate depăși această capacitate când situația o va cere.

Singura fereastra este la înălțime; finisajul pardoselii este din grătar metalic, pentru a preveni degradarea acesteia de la utilizarea colțarilor, iar placările interioare sunt realizate cu HPL – plăci compacte rezistente la umezeală.

Echipa AMC a avut în vedere ventilația, straturile materialelor și finisajele interioare, precum și autonomia panourilor fotovoltaice.

Refugiul este prevăzut cu prize USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice și camere de luat vederi.

Conceptul refugiului permite aerului din interior să fie încălzit treptat: în zona de dormit se va încălzi mai rapid, fiind mai joasă, cu volumul de aer mai mic, apoi se va încălzi și aerul din zona comună, mai înaltă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇