Ce se vede în luna octombrie la Teatrul Ion Creangă

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Brumărel pășește încrezător la Teatrul Ion Creangă cu o serie de surprize, dar și reveniri ale unor reprezentații care îi vor încânta pe cei mici și cei mari deopotrivă.

În luna octombrie, se-ntorc titluri esențiale din categoria #TICBEBE – „CUTInE”, „Povești cu fire” și „O lume de la zero” – în care spectatorii cu vârsta până în 4 ani sunt invitați să exploreze și experimenteze lumea jocului și a actului artistic creat special pentru această etapă a vieții.

Marea premieră a lunii, „Peter Pan”, presară praf de zâne și ne transportă în Țara de Nicăieri unde vom face cunoștință cu personaje de poveste gata să ne învăluie în dorința de a rămâne și noi captivi pe tărâmul copilăriei eterne.

Tot în octombrie, continuă seria punerilor în scenă bazate pe povestirile scrise de Ion Creangă, dintre care amintim: „Punguța cu doi bani”, „Ursul păcălit de vulpe” și „Păcală și Tândală”, toate din categoria #TICPITIC (3-6), dar și prea bine cunoscutele „Amintiri din copilărie”, din categoria #TICJUNIOR (6+), inspirate din textele autobiografice ale scriitorului humuleștean.

Pentru detalii suplimentare privind programul curent, premiere și alte evenimente conexe, urmăriți pagina oficială a Teatrului, teatrulioncreanga.ro. Ne vedem la Teatru!

PROGRAM OCTOMBRIE 2024

CUTInE (2-5) 
03.10 & 16.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)    

O simplă cutie poate fi doar o cutie. Mai multe cutii se pot transforma în tot ce vrei. Imaginația este și ea un joc care îți desenează în fața ochilor obiecte și forme nebănuite la început. Iar pentru ca jocul să fie și mai fascinat - deschide cutia. Ce să vezi? Înăuntru se arată alte lucruri numai bune de folosit în completarea distracției. Spectacolul „CUTInE” îi ajută pe copii să construiască împărății din mici obiecte ușor de folosit.

O-mie-si-una-de-nopti-Lampa-lui-Aladin

O mie și una de nopți - Lampa lui Aladin (6+)     
04.10 & 18.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)    

Am auzit cu toții povestea lui Aladin. Însă spectacolul „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin” propune o perspectivă nouă asupra faimoasei povești. Șeherezada și Șehreiar pictează, de-a lungul celor o mie și una de nopți, aventura lui Aladin, care nu mai este un hoț mărunt. Cât despre dorințe, accentul se mută de la numărul acestora, care devin infinite, la felul în care sunt folosite. În final, cel mai important lucru este ca binele să iasă învingător. 

Mica-sirena

Mica sirenă (4+)       
05.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
      

Să explorăm împreună misterioasa, dar fermecătoarea lume a apelor! Ne ghidează o sirenă, a cărei poveste romantică a învins timpul și a topit obstacole ce păreau de netrecut. În marea ei dorință de a-și împlini iubirea, Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, este nevoită să facă sacrificiul suprem – renunță la suflet pentru a-și preschimba coada în picioare. Dar când în joc sunt dragostea și găsirea sufletului pereche, nici un sacrificiu nu este prea mare.

ADVERTISING

Jack și vrejul de fasole (5+) 
05.10, ora 18:00 & 20.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)          
      
Dacă ar ști Jack spre ce tărâmuri fantastice pot duce niște banale boabe de fasole… De-abia așteptăm să descoperiți și voi acest spațiu magic! Jack ne învață că inocența nu înseamnă naivitate, așa cum mai auzim spunându-se, ci înseamnă forță și curaj. Iată două arme suficient de puternice cu care putem îmblânzi lumea din jur!       


Amintiri din copilărie (6+)  
06.10, ora 11:00 Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)       

În ce constă forța scrierilor autobiografice ale lui Ion Creangă? În farmecul întâmplărilor, în bucuria cu care sunt relatate și care se simte în fiecare pagină, în caracterul memorabil al personajelor, dar mai ales în posibilitățile de dramatizare pe care le deschide. Spectacolul „Amintiri din copilărie” este plin de fantezie, umor și originalitate. Le va aminti părinților ce înseamnă să fii copil, iar celor mici le va arăta fațete ale copilăriei pe care, poate, nu le știau. Este un spectacol care trebuie să facă parte din amintirile legate de teatru ale fiecărui copil.

Punguța cu doi bani (3-6)   
06.10 & 25.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)    

Deși a fost scrisă acum aproape 150 de ani, povestea lui Ion Creangă continuă să aibă același farmec și același impact asupra cititorilor. Punerea ei în scenă, în regia Gabrielei Dumitru, îi reconfirmă dinamismul și potențialul interactiv – vom cânta, vom râde și ne vom distra alături de un cocoș simpatic și companionii săi. S-a auzit cumva Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani!? E timpul să-nceapă spectacolul!

O-lume-de-la-zero

O lume de la zero (0-3)       
10.10 & 31.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)                

Dacă ni s-ar da șansa să ne reimaginăm începutul lumii, oare cum ar arăta el? În mod sigur, răspunsurile ar fi unele mai inventive ca altele. Mira și Miru, protagoniștii acestui spectacol, au șansa de a crea lumea de la zero, de a o recompune conform propriei imaginații. În scenariul închipuit de ei se află din toate câte un pic – bucurie, inocență, joacă și, nu în ultimul rând, muzică. Pas cu pas, vor construi o lume de la zero fascinantă, care de-abia așteaptă să fie descoperită și explorată de micii spectatori.

ADVERTISING

Peter Pan (4+)          
11.10 & 27.10, ora 11:00 & 20.10 & 27.10, ora 18:00 Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Aflat în căutarea umbrei sale, Peter Pan ajunge în casa familiei Darling, unde, ajutat de micuța Wendy, reușește să o recupereze. Împreună cu frații acesteia, Michael și John, pleacă toți patru într-o călătorie spre Țara de Nicăieri, acolo unde locuiește Peter Pan. Praful de zâne le-a dat copiilor Darling puteri magice, prin urmare, drumul deasupra oceanului va fi unul plin de surprize. Apariția Căpitanului James Hook, pornit să îl captureze pe Peter Pan, va face aventura și mai trepidantă. Odată ajunși în Țara de Nicăieri, se ivesc noi și noi provocări, dar și tot atâtea întâmplări fantastice.

Hainele cele noi ale împăratului (3-6)       
12.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)      

Un conducător ar trebui să fie înțelept, să pună mai presus de toate binele poporului. Împăratul nostru a cam chiulit de la orele de „cum să fii un conducător bun”, așa că este fix opusul. Mândru și un pic cam narcisist, tot ce îl interesează sunt hainele lui noi și cum să facă mai bine paradă cu ele. Din păcate pentru el, va fi nevoit să învețe pe propria piele că vanitatea și egoismul nu sunt caracteristici demne de apreciat.

Fata babei și fata moșului (3-6)     
12.10, ora 18:00 & 26.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)         

Amu, cică era odată o poveste veche, neaoșă și amuzantă, așa cum sunt toate poveștile lui Ion Creangă, cu o fată a moșului bună la suflet și senină, de-ți era mai mare dragul de ea, și o fată a babei leneșă și rea la inimă, de numai năzbâtii cocea. Ați recunoscut cu siguranță aventurile pe care urmează să le urmărim pe scenă. Dar să nu mai zăbovim, căci ne așteaptă un drum plin de peripeții și încercări – și un spectacol plin de umor, muzică și dans.

Alba-ca-zapada

Albă ca zăpada (4+)
13.10, ora 11:00 & 26.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
         

Povestea Albei ca zăpada este, fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase din lume. Dramatizarea actuală îi pune din plin în valoare această calitate. Aflată singură în inima pădurii, protagonista este nevoită să înfrunte destinul. Dar soarta îi surâde în acest loc atât de, aparent, neprietenos. Iată o dovadă a faptului că niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța! În fața pericolului iminent, ea va primi ajutor de la cine se așteaptă mai puțin. Finalul întâmplărilor prin care trece va aduce multe zâmbete în rândul spectatorilor. 

ADVERTISING

Păcală și Tândală (3-6)       
13.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
      

Unde-s doi frați puterea crește, iar peripețiile par să nu se mai oprească – cel puțin asta se întâmplă în cazul lui Păcală și Tândală. Important este că se au unul pe altul și că împreună vor reuși să treacă prin tot felul de obstacole, unele mai amuzante decât altele și fiecare dintre ele cu lecția sa. Și, chiar dacă finalul întâmplărilor îi așază la casa lor, iar procesul de maturizare pare să se fi împlinit, vom vedea că încă mai este loc de surprize. Oare la ce trăsnăi vom mai asista?

Glasul copilăriei (6+)          
19.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
      

O zi din viața unui copil pare foarte simplă din exterior. Dar dacă privim prin ochișorii lor, lucrurile arată, poate, puțin mai altfel decât am crede. Spectacolul „Glasul copilăriei” este un îndemn prietenos pentru părinți de a fi mai deschiși la dificultățile celor mici, oferindu-le o perspectivă diferită asupra acestui subiect. Un umăr înțelegător pe care micuții se pot sprijini necondiționat le poate schimba enorm existența inocentă și învolburată, amenințată de pericole nebănuite.

Visul unei nopți de vară (6+)         
19.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)                  

Faptul că „Visul unei nopți de vară” este cea mai montată comedie a lui Shakespeare nu este deloc o întâmplare. Conținutul ei, mesajul, împletirea dintre real și ireal sunt suficient de ofertante pentru a-i inspira pe regizori. Însă, faptul că „Visul unei nopți de vară” a fost adaptată pentru copii, de Teatrul Ion Creangă, este mai mult decât o bucurie! Pe cei mici îi așteaptă un spectacol plin de originalitate, din care nu lipsesc muzica și dansul, umorul și situațiile tensionate. Un spectacol în care spiridușul Puck are un rol de seamă, unul pe care copiii îl vor descoperi cu surpriză și zâmbetul pe buze. 

Povesti-cu-fire

Povești cu fire (1-4) 
24.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)
      

Tot universul este legat prin fire invizibile. Dacă apuci un fir mare și-ncepi să-i urmărești parcursul, vei descoperi nenumărate lumi și posibilități. „Povești cu fire” este călătoria a trei personaje misterioase, fie ele zeițe, zâne sau alte ființe magice, care pornesc pe urmele firelor care ne leagă. Dacă asculți cu atenție povestea firelor, nu se știe ce minuni poți întâlni. Dar tocmai acest caracter enigmatic face ca aventura să fie interesantă.