Paștele este una dintre cele mai bune ocazii pentru ruși să se mândrească cu faimoasele ouă Fabergé. Dar ce au în comun operele de artă ale cunoscutului bijutier din secolul XIX cu Paștele?
În primul rând, scrie Aleteia, creștinii ortodocși – și cei ruși în special – iau foarte în serios subiectul ouălor de Paște.
Apoi, având un asemenea artist în istoria lor, precum Peter Carl Fabergé (născut Karl Gustavovici Fabergé), care a confecționat celebrele ouă pentru Romanovi, rușii au încă un motiv pentru care tratează cu mare seriozitate subiectul ouălor de Paște.
Create pentru familia imperială rusească, dintre cele 69 de ouă Fabergé se știe că mai există 57 astăzi. Toate au fost fabricate sub atenta supraveghere a bijutierului, între anii 1885 și 1917. Cea mai mare parte a acestor ouă erau oferite cadou pentru soțiile și mamele țarilor Alexandru al III-lea și Nicolae al II-lea, cu ocazia Paștelui.
Ouăle erau confecționate din metale prețioase și pietre rare și, deși erau oferite de Paște, au o tradiție seculară. Doar despre două se știe că ar fi avut legătură cu moartea sau învierea lui Iisus.
Unul dintre ouă are o cruce roșie, fiind însă un tribut pentru membrul familiei imperiale care a fondat Crucea Roșie în Rusia, iar celălalt are, în plus, pe interior, imagini care negreșit sunt parte a poveștii de Paște.
Însă ajutorul dat de femeile din familia imperială soldaților ruși răniți în Primul Război Mondial nu le-a salvat viețile, toți membrii familiei fiind uciși de comuniști în 1918, în timp ce ouăle Faberge au fost apoi vândute de Stalin.
Însă tradiția oferirii de ouă decorate de Paște a continuat în Rusia și în alte părți ale lumii ortodoxe până în ziua de azi.
Iar ouăle de ciocolată în stilul celor Faberge reprezintă unul dintre deserturile favorite și frumoase (și probabil delicioase) ale rușilor de Paște, potrivit site-ului Russia Beyond.
Citește și: Masa de Paște: Ce, cum și cât să mâncăm, pentru a nu avea probleme