Ce ar trebui să știi atunci când alegi lenjeria intimă

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
ceartrebuisastiiatuncicandalegilenjeriaintima

Deşi nu este cel mai interesant articol de îmbrăcăminte pe care trebuie să îl cumperi, lenjeria intimă trebuie să ţi se potrivească perfect. Indiferent dacă este o pereche de chiloţi tanga sau o pereche de boxeri, sigur nu îţi doreşti să te jeneze, să alunece sau să se ridice prea mult.

Dacă vei ştii la ce să fii atentă, găsirea lenjeriei intime confortabilă, care ţi se potriveşte perfect şi este de calitate nu ar trebui să mai fie o problemă. Hai să vedem care sunt detaliile de care ar trebui să ţii cont pentru a cumpăra o lenjerie intimă nouă cât mai bună!

Materiale

Lenjeria intimă poate fi realizată din bumbac sau din microfibre şi fiecare dintre acestea au avantaje şi dezavantaje. Bumbacul este respirabil, confortabil şi plăcut la atingere. Pentru a nu se lăsa după câteva purtări, lenjeria intimă de calitate nu este 100% din bumbac, ci conţine şi un mic procent de fibre sintetice. Lenjeria din bumbac nu rezistă la fel de mult ca cea sintetică şi, pentru că absoarbe umezeala, nu se recomandă a fi purtată în timpul antrenamentelor sau a activităţilor fizice intense. 

ADVERTISING

Microfibrele sunt realizate din materiale sintetice precum poliesterul, iar lenjeria din acest materia este mai fină, mai netedă, foarte moale şi rece la atingere. De asemenea, materialul pare mai subţire decât bumbacul, motiv pentru care se va aşeza mai bine pe corp, reducând liniile vizibile. Întrucât se usucă mult mai repede decât bumbacul, se recomandă să porţi lenjerie din microfibre în drumeţii sau în călătorii. Pentru a avea de unde să alegi în funcţie de activităţi şi necesităţi, este bine să ai lenjerie intimă din ambele materiale

Cusături 

Pentru a evita frecarea şi iritaţiile, ar trebui să acorzi atenţie cusăturilor. O lenjerie intimă de calitate, fie ca sunt chiloți tanga, slipuri sau boxeri,  este uşor de recunoscut datorită cusăturilor bine realizate. Acestea sunt bine făcute pentru a nu se lasa sau a încreţi materialul. De asemenea, trebuie să fie la fel de flexibile ca materialul, să se întindă o dată cu acesta, să nu se destrame la spălat şi să nu deranjeze. Ideal este să alegi lenjeria intimă în care firul de cusătură se întinde, dar nu prea mult pentru a nu se lăsa. Dacă se va rupe, lenjeria se va destrăma rapid la prima purtare sau spălare şi nimeni nu vrea aşa ceva!

ADVERTISING

Întăritura chilotului 

Întăritura chilotului este porţiunea de material aflată între picioare. Este făcută dintr-o bucată de bumbac cusută pe lenjeria intimă. Sunt şi modele din microfibra în care întăritura chilotului este realizat din acelaşi material ca lenjeria intimă. Întăritura chilotului este importantă pentru igienă şi respirabilitate. Chiar dacă lenjeria este din dantelă, întăritura ar trebui să fie din bumbac pentru a menţine zona uscată şi bine ventilată. 

Mărime şi potrivire

Este posibil ca, până când vei ştii ce funcţionează mai bine pentru tine, să fii nevoită să încerci mai multe mărimi şi modele de lenjerie intimă. De asemenea, măsurile pot fi diferite în funcţie de marcă şi model. 

ADVERTISING

Evită lenjeria intimă prea strâmtă care poate crea cute inestetice pe sub haine şi poate freca pielea, cauzând iritaţii. De asemenea, lenjeria prea strâmtă nu permite circulaţia aerului, favorizând transpiraţia şi diverse probleme de igiena şi sănătate. În general, un chilot este măsura potrivită dacă stă strâns pe corp dar nu lasă urme pe piele. 

Pentru purtarea zilnică, alege bichinii cu talie joasă şi acoperire moderată. Este opţiunea confortabilă pentru majoritatea tipurilor de corp. Dacă ai forma de măr, alege un slip cu talie înaltă care acoperă burta şi evită lenjeria intimă cu talie joasă. Acest tip de chilot poate fi o alege confortabilă şi dacă ai forma de clepsidra sau de pară. 

De asemenea, dacă ai zona dorsală mai proeminentă şi un corp în formă de pară, alege să porţi boxeri scurţi care îţi asigură o acoperire mai bună. Ca să nu îţi fac griji că se vor vedea pe sub haine, alege o pereche fără cusături. Şi, dacă porţi haine subţiri sau strâmte, alege chiloţii tanga. 

Rezistenţa la spălare

Una dintre problemele cu care te poţi confrunta, este faptul că lenjeria intimă nu rezistă la foarte multe spălări. Nu este uşor să găseşti chiloţi în care te simţi perfect şi care se comportă bine chiar şi după mai multe spălări. În vreme ce unii se destramă, alţii se micşorează, se lasă sau se deformează.