Pe cât de plină de magie, calm, frumos și atmosferă idilică este ilustrată luna decembrie în filmele americane ori în cărțile de povești, știm că, în realitate se întâmplă ca pregătirile pentru cea mai frumoasă sărbătoare din an să ne copleșească, obosească și, pe alocuri, chiar să ne streseze. Goana după cadouri, aglomerația din magazine, pregătirile pentru masa de Crăciun, planurile date peste cap – toate își pot pune amprenta, într-o măsură mai mică sau mai mare asupra stării de spirit.
La care, se adaugă, bineînțeles, faptul că în perioada sărbătorilor, mai mult decât oricând, neglijăm ritualurile de somn, iar, adesea obiceiurile alimentare nu pot fi respectate- mâncăm haotic, la ore nepotrivite, în cantități mari, în combinații nu dintre cele mai reușite.
Descoperă secretele stării de bine cu produsele naturale Niavis
Unul dintre cele mai cunoscute branduri de produse organice, naturale, de calitate, NIAVIS și-a propus prin campania derulată la acest final de an, #vorbimlimbanaturii, să descopere secretele stării de bine, să vorbească despre beneficiile produselor certificate ecologic, atât asupra sănătății, cât și asupra mediului înconjurător și să ofere alternative curate, organice, pentru o stare de bine și sănătate. Mai jos, găsiți 5 astfel de produse care ne vor aduce starea de bine în perioada sărbătorilor de iarnă.
De exemplu, specialiștii au descoperit că parfumul de portocală sau alte citrice generează o stare de bine, de relaxare, atenuează stresul, sporește confortul. Câteva picături de ulei esențial de portocală sau lămâie în difuzorul de aromaterapie ne pot aduce calmul Când zici portocală automat simți miros de Crăciun, de acasă, familie, cald, stare de bine. Portocala dulce este cunoscută pentru aroma și parfumul înviorător ce aduce prospețime, dar și pentru rolul important asupra sistemului imunitar datorită conținutului de antioxidanți, vitaminele A si C, este calmant, ajută la eliminarea stresului, stărilor de insomnie, anxietate, oboseală.
Apoi.....gustul dulce aduce relaxare, stare de bine, fericire, știm deja cu toții. Doar că zahărul în exces nu este cea mai bună alegere. Ce spuneți ca porția de dulce să fie completată, mai ales cu fructe deshidratate, curmale, stafide, nuci ori produse cu consum scăzut de zahăr.
Iar în loc de cafeaua de peste zi, vă propunem Matcha Latte - o băutură dulce, cremoasă, prietenoasă ca gust, care pe lângă matcha conține lapte de cocos și zahăr din flori de cocos. Sau, bineînțeles, o cană de ceai fierbinte numai bun de savurat în zilele friguroase de iarnă. Conform specialiștilor, când suntem sub presiune, în corp se eliberează cortizolul, hormonul stresului, care are rol inflamator și este responsabil de apariția multor afecțiuni, însă plantele adaptogene, folosite la prepararea multor sortimente de ceai restabilesc echilibrul psihic, induc calmul și revitalizează organismul.
Iar ca efectul de relaxare să fie deplin neapărat vă recomandăm servirea ceaiului sau a laptelui de cocos alături de o carte bună, pe un fotoliu confortabil.
Iar la final, am lăsat remediul cel mai cunoscut când vine vorba de inducerea stării de calm, respectiv lavanda. Există diversă cercetări care întăresc ideea conform căreia lavanda influențează în mod pozitiv starea de spirit, iar câteva picături de ulei esențial în difuzorul de aromaterapie sau în suportul de lumânare sunt benefice pentru sistemul nervos, pentru un somn liniștit, inducerea stării de calm, diminuarea stărilor de anxietate și depresie.
Plus că, știm cu toții că aroma lavandei te poate ajuta să dormi mai bine, efect benefic susținut de studii și cercetări. De exemplu, un studiu pentru investigarea stimulilor olfactivi asupra somnului realizat pe un eșantion de 16 bărbați, respectiv 15 femei care nu acuzau probleme cu somnul, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, indică faptul că lavanda acționează ca un sedativ ușor, stimulând somnul profund la bărbații și femeile sănătoase. Subiecții au fost supuși în repetate rânduri la un stimul olfactiv (uleiul esențial de lavandă) și la un stimul controlat (apa distilată).
Desigur, o baie fierbinte, un film bun, o cină cu prietenii, joaca cu copiii, timp în tihnă, o lectură savuroasă nu pot lipsi de pe lista remediilor care ne aduc relaxarea, calmul și starea de bine.