Un nou stadion modern a fost inaugurat în România

Un nou stadion modern a fost inaugurat în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Stadionul de Atletism din Craiova a fost inaugurat, marţi, în prezenţa mai multor personalităţi ale sportului şi atletismului românesc, printre care Gabriela Szabo, Doina Melinte, Cristieana Cojocaru, Natalia Andrei, Mihai Covaliu – preşedintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, Paula Ivan, Maricica Puică.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a afirmat că Stadionul de Atletism din Craiova este una dintre cele mai mari arene din România şi singura omologată la categoria II de către IAAF.

"Datorez sportului pe care l-am practicat o bună parte din omul care am devenit azi: datorez sportului voinţa, dorinţa de a învinge, dorinţa de a învinge în lupta cinstită pe stadion, puterea ca mintea să spună 'mai pot' atunci când corpul spune 'ajunge'. Din păcate, timpul nu iartă, am fost obligat să mă îndepărtez de această pasiune, însă a rămas dragostea, a rămas dorinţa şi cred că acest moment îmi leagă sufletul de ceea ce a însemnat poate cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele", a spus Genoiu.

ADVERTISING

Acesta a precizat că noul stadion are şi o zonă de încălzire, un stadion la scara 1/2, care permite clasificarea stadionului la categoria II, pentru a putea desfăşura competiţii internaţionale: "Ceea ce este extraordinar de important pentru oraşul Craiova, în momentul în care se vor face antrenamente de către sportivii legitimaţi, acolo vor avea acces liber copiii din şcoli unde vor ţine probele de atletism conform programei sportive din şcoală".

Fostul primar al Craiovei Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că noul stadion va revitaliza atletismul într-o zonă cunoscută pentru marii atleţi pe care i-a avut. "Inaugurăm astăzi cel mai frumos stadion de atletism din România, cel mai bine dotat, singurul stadion doar de atletism din România şi singurul care poate să găzduiască competiţii internaţionale. Cred că atleţii craioveni care s-au chinuit foarte mult în aceşti ani prin parcuri, prin grădinile Craiovei ca să se antreneze îşi dau seama că a meritat această aşteptare, pentru că noi, după demolarea pistei de altletism de pe Stadionul 'Ion Oblemenco', le-am promis tuturor că vom avea un stadion de top, ceea ce iată că se întâmplă. Credem că acesta va revitaliza atletismul înt-o zonă cunoscută pentru marii atleţi pe care i-a avut", a afirmat Vasilescu.

ADVERTISING

La rândul său, Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, a spus că oraşul Craiova a dat foarte mulţi campioni sportului românesc. "Un mare om de stat a spus că sportul are puterea de a uni oameni, de a dărâma ziduri şi de a crea punţi între naţiuni. Sunt bucuros şi onorat că fac parte din acest domeniu şi că am făcut performanţă. Toată lumea ştie că acest oraş are o importanţă aparte în economia sportului din România. Foarte mulţi campioni au venit din acest oraş, foarte mulţi campioni care au reprezentat România s-au format în acest oraş, foarte mulţi campioni vor veni din acest oraş şi asta datorită oamenilor care sunt gospodari, oamenilor care au realizat aceste bijuterii pe care le putem vedea astăzi. Federaţia Română de Atletism este pe un onorant loc 3 în topul medaliilor olimpice cucerite de-a lungul timpului pentru România", a afirmat Covaliu.

ADVERTISING

Fosta mare atletă Gabriela Szabo a afirmat că sportul românesc are nevoie de infrastructură, pentru că peste tot în România bazele "sunt aşa cum sunt, din anii ' 60 - '70". "Până acum recent nimic nu s-a mai construit în România, aşa că este o mare bucurie pentru noi atleţii să vedem astăzi această bijuterie unde sportivii din România pot să vină aici să se pregătească. Noi astăzi ne bucurăm de normalitate. Cred că aceasta ar trebui să fie normalitatea la nivel de România şi să mergem peste tot şi să vedem stadioane construite, piste de atletism să fie acolo unde trebuie, să fie iar atleţii să aibă unde să se pregătească pentru marile competiţii ale lumii", a spus Szabo.

Stadionul are zonă de antrenament, zonă de concurs, dar şi o clădire principală compartimentată în patru corpuri, cu dotări moderne pentru sportivi, arbitri şi media, necesare desfăşurării competiţiilor omologate internaţional. Sistemul de iluminat al nocturnei este unul de ultimă generaţie, fiind dimensionat să asigure iluminatul unei competiţii televizate. Clădirea principală a gradenelor (Corpuri A, B, C, D) are peste 5.000 de locuri pentru spectatori.

Valoarea totală a lucrărilor de execuţie este de 46.518.437,56 lei cu TVA, iar investiţia a fost suportată din bugetul local.

Unul dintre consilierii locali PNL în CL Craiova, Adriana Ungureanu, şi-a exprimat nemulţumirea că aceştia nu au fost invitaţi la eveniment. "Bine că am urlat 4 ani în Consiliul Local să se facă stadionul de atletism, să nu se ia banii de la investiţii cum s-au luat 3 ani la rând, ca noi consilierii PNL şi craiovenii n-am fost invitaţi la inaugurare! Ruşine, Primăria Craiova că nu a invitat sportivii şi antrenorii din Craiova!", a scris Ungureanu pe pagina de facebook. 

Iată ce mai puteți citi astăzi pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇