Săptămâna care se încheie astăzi a fost una cu bilanț tragic pentru americani. În 4 zile consecutive s-a depășit pragul de 1.000 de decese cauzate zilnic de COVID 19 sau chiar puțin mai multe. Chiar și așa, Administrația Trump ia în calcul să redeschidă școlile, în curând.
Vineri, SUA raportau 1.130 de noi decese cauzate de coronavirus. Abia ieri, sâmbătă, numărul a scăzut la 900 de decese. Dar asta nu înseamnă că e vreun motiv de relaxare peste Ocean, a transmis CNN.
Potrivit statisticilor institutului John Hopkins, de la începutul pandemiei, peste 146.000 de americani au murit pe fondul infectării cu SRAS-CoV-2.
Și, din păcate, niciunul dintre modelele create de medici pentru următoarea perioadă nu indică vreo stopare a deceselor. Dimpotrivă, în funcție de scenariu se presupune că până la 15 august vor mai muri între 19.000 și 29.000 de americani din cauza COVID-19.
Primarii din Huston și Los Angeles - adică Sylvester Turner și Eric Garcetti – au anunțat că iau în calcul impunerea unei noi stări de urgență. Nu-și doresc asta, dar s-ar putea impune, de vreme ce laboratoarele de testare și spitalele încep să nu mai facă față numărului mare de pacienți.
Chiar joi, peste 150 de experți reputați în științe medicale au cerut autoriților americane să declare starea de urgență, să ”închidă țara” și să o ia de la capăt cu măsurile de combatere a răspândirii COVID 19.
”La cum stau lucrurile acum, riscăm să raportăm 200.000 de decese până la 1 noiembrie. Și cu toate astea, în multe state, oamenii încă pot să bea la bar, să mănânce la restaurant, să se tundă sau să se ducă la masaj. Sunt lucruri plăcute, dar nu esențiale vieții”, se arată în scrisoare.
De fapt, nici nu e nevoie ca cineva să confirme că situația în SUA e critică. O demonstrează clar cifrele.
California este statul cel mai afectat stat de pandemie, cu peste 446.000 de persoane infectate, potrivit statisticii John Hopkins. Dintre toți acești infectați, au murit 4.260.
Cele mai multe decese într-o singură zi s-au înregistrat însă abia joi (cu 157 de morți) și vineri (cu 159 de morți). E semn că lucrurile merg din rău în mai rău. s
Un record nedorit a raportat și Georgia, care vineri a înregistrat nu mai puțin de 4,813 de noi cazuri de infectare cu Covid 19. E foarte mult, pentru o singură zi.
Statul Oregon e mai puțin afectat de pandemie și a raportat vineri 9 decese cauzate de Covid 19. Problema este, însă, că și acest numărul e unul record. Așa că boala pune ridică probleme mai mari și aici.
Până și în îndepărtatul Hawaii numărul de infectări a depășit 1.600. Iar în fiecare din ultimele zile s-au raportat peste 50 de cazuri noi.
În Florida, numărul bolnavilor de Covid 19 internați este atât de mare încât spitalele s-au umplut. 50 de spitale au anuțat că nu mai au locuri libere la ATI.
Așa că unii pacienți sunt trimiși acasă. Iar uneori, această alegere e una fatală. A fost cazul lui Kimora "Kimmie" Lynum, de 9 ani, pe care familia a adus-o la spital cu febră mare.
Medicii au trimis-o acasă, unde s-a prăbușit și a murit. Fata nu suferea de nicio altă boală.
Și în Texas medicii anunță că nu mai au resurse pentru toți pacienții. Așa că iau în calcul să trimită parte dintre pacienți acasă, unde aceștia ”să moară alături de cei dragi”.
Judecătorul Eloy Vera a scris pe Facebook zilele trecute că medicii de la Starr Hospital – având resurse limitate – vor fi nevoiți să decidă pe cine tratează și pe cine nu.
”Asta am vrut să evităm. De asta am vrut să ferim comunitatea noastră”, a mai scris judecătorul pe rețeaua de socializare.
Guernatorul Greg Abbott a dispus aici purtarea măștii încă din prima parte a lunii, pentru evitarea acestei situații. Dar strategia n-a reușit. Acum are și alte probleme. A fost nevoit să instituie stare de dezastru în mai multe zone afectate de uraganul Hanna.
Chiar și în aceste condiții, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor susține redeschiderea școlilor. Motivul: copii ar suferi mai puțin de pe urma Covid 19 și ar răspândi mai greu SARS-CoV-2.
Un studiu realizat de sud-coreeni arată, însă, că la vârste cuprinse între 10-19 ani, copiii răspândesc boala la fel de ușor ca adulții.
Redeschiderea școlilor e dorită și de președintele Donald Trump, care a anunțat că susține măsura alături turarea motoarelor economiei.
În schimb, mulți dintre profesori nu sunt la fel de încântați de perspectiva revenirii la clasă.
G.K.
Citeste si: