CNCD riscă să fie condus de un fost polițist, cu carnet de partid la PSD. Societatea civilă: Influența BOR erodează statul de drept!

„Respect. Platforma pentru drepturi și libertăți” lansează un apel public, adresat în egală măsură președintelui Klaus Iohannis, Parlamentului, partidelor parlamentare și societății, prin care atrage atenția că numirea deputatului Adrian Diaconu în fruntea CNCD ar putea genera derapaje de la statul de drept.

”În contextul în care partidele politice își împart diverse funcții la conducerea unor instituții, fără să țină cont de criterii profesionale și de merit, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) este pe punctul să fie subminat din interior, prin numirea în Colegiul său Director a unor persoane care au susținere politică, dar nu au nici formare, nici experiență profesională și nici angajament onest în domeniul drepturilor omului și al non-discriminării”, se arată în documentul lansat de platforma Respect.

Potrivit acestuia, dacă planurile politicienilor sunt puse în practică, ”riscăm ca CNCD să fie condus de un fost polițist, deputatul Adrian Diaconu, care nu a lucrat niciodată în domeniul drepturilor omului, dar care are acum carnet de partid la PSD (după ce a trecut prin mai multe partide), iar unul dintre membrii consiliului de conducere să fie arhidiaconul Ionuț Mavrichi, un consilier al patriarhului Bisericii Ortodoxe Române (BOR), instituție care s-a plasat adeseori pe poziții conservatoare, ostile exercitării depline a unor drepturi ale omului”, scrie in documentul semnat de Asociația Pro Democrația, Active Watch, Centrul Pentru Jurnalism Independent, Asociația Accept, CeRe-Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul Filia, Asociația E-Romnja, Centrul pentru Studiul Democrației (CSD), Atlatszo Erdely Egyesulet - Asociația Transilvania Transparentă, ECPI-Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice, Liga Pro Europa, Coaliția Anti-discriminare din România.

ADVERTISING

CNCD, rol esențial în respectarea drepturilor

Semnatarii atrag atenția că, deși Constituția României garantează în mod explicit o serie de drepturi și de libertăți, în practică, acestea nu sunt respectate întotdeauna și, mai grav, ”în ultimii ani atacurile la adresa lor s-au înmulțit.

În acest context, CNCD poate juca un rol esențial în respectarea drepturilor individuale și în combaterea discriminării”. 

Respect. Platforma pentru drepturi și libertăți” mai afirmă că CNCD reprezintă singura instituție de drepturile omului din România care, în ciuda presiunilor, a politizării, a sub-bugetării constante, a reușit să își mențină o minimă credibilitate atât în raport cu partenerii naționali, cât și cu cei internaționali de tipul ONU, Consiliul Europei, Uniunea Europeană ”așa cum dovedesc rapoartele de țară realizate de instituții internaționale”.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Apel: Eficienta CNCD, criteriu de aderare a României la UE

Ei subliniază că înființarea, eficiența și independența acestei instituții au constituit un criteriu de aderare a României la UE. 

”Activitatea CNCD de a sancționa politicieni din aproape toate partidele, precum și rolul său în afirmarea diversității, au trezit interesul unor jucători din zona politică și religioasă care își doresc să preia controlul asupra instituției, prin numirea în funcții a unor persoane care nu au nimic în comun cu experiența de lucru în domeniul protecției drepturilor omului”, se arată în document.

Mai departe, ”decapitarea și decredibilizarea CNCD prin numirea de către partide a unor candidați promovați pe criterii de loialitate politică, fără expertiză pe tema egalității și nediscriminării, înscrie România pe linia Ungariei și Poloniei în ceea ce privește derapajele de la statul de drept”, spun reprezentantii platformei Respect.

ADVERTISING

În plus, reconfirmă două tendințe ”periculoase” din ultimii ani din România.

”Pe de o parte este vorba de asaltul asupra drepturilor omului care a fost constant, punctul culminant fiind Referendumul Urii, din octombrie 2018, instrumentat de o platformă iliberală cu sprijinul partidelor care acum își împart locurile în conducerea CNCD: PSD, PNL și PMP”.

Apel: Influența BOR erodează statul de drept

Pe de altă parte este vorba de influența tot mai mare pe care BOR vrea să o aibă asupra instituțiilor statului laic, ”cu erodarea statului de drept”, se arată în document.

”La nici doi ani de la Referendumul urii, care a produs o falie traumatizantă în societate, numirea unui arhidiacon al Bisericii Ortodoxe în conducerea CNCD este un afront la adresa cetățenilor care au refuzat să participe la această operațiune orchestrată cu implicarea Bisericii Ortodoxe Române și a altor culte de limitare a drepturilor și libertăților individuale”.

Acesta, spun ei, este de asemenea un demers prin care este subminată laicitatea statului și ”este confirmată influența pe care o are o structură a cărei agendă nu a fost votată de cetățeni”, respectiv Grupul de Rugăciune din Parlamentul României, în care candidatul respectiv a fost reprezentant al BOR timp de doi ani de zile.

Apel la Klaus Iohannis și la politicieni

În aceste condiții, „Respect. Platforma pentru drepturi și libertăți” face apel la toți politicienii să elibereze drepturile și libertățile individuale din jugul politic și religios și să acționeze conform Constituției și obligațiilor europene ale României, ”în sensul respectării și consolidării lor”.

”Aceasta înseamnă să accepte că instituțiile cu rol în apărarea și promovarea drepturilor fundamentale nu trebuie să se supună agendei lor politice, religioase sau personale, ci au rolul de a apăra cetățenii în fața abuzurilor”, se rata in apelul platformei.

Ei reiterează că procesul de numire a membrilor acestor instituții trebuie să fie transparent și să respecte criteriile legale, dând prioritate unor persoane care au formarea profesională adecvată și o experiență dovedită prin activitate în acest domeniu.

Platforma Respect adresează și un apel direct Președintelui Klaus Iohannis să se implice în salvarea CNCD de o decizie politică distrugătoare, ”dat fiind atât rolul său de garant al respectării Constituției, cât și riscul recrudescenței iliberalismului pe care îl menționează Strategia Națională de Apărare a României pe care a trimis-o recent la Parlament”.

”Dacă șeful statului și echipa sa au constatat că amenințarea iliberală este reală pentru România, atunci este strict necesar să acționeze pentru a întări una din instituțiile care ne apără drepturile și libertățile și care este esențială în buna funcționare a statului de drept! ”, se arată în apel.

”Altfel, decapitarea și deturnarea CNCD este un prim pas prin care chiar și Strategia Națională de Apărare 2020 începe să fie decredibilizată și golită de conținut”, se încheie documentul.

O.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇