Pandemia ne-a arătat nu numai că spitalele din România nu sunt dotate corespunzător, ci și că ”trăim într-o societate dominată încă de frică și de lipsă de asumare a răspunderii”, spune judecătorul Cristi Danileț, în opinia căruia ”așa nu se mai poate – cu manageri numiți politic, cu medici și asistenți medicali amenințați că sunt dați afară dacă vorbesc despre lipsurile din sistem”.
Asociația Voci pentru Democrație și Justiție (VeDem Just), al cărui membru fondator este magistratul Cristi Danileț, s-a implicat civic în perioada pandemiei de Covid-19 și a reușit să distribuie circa 150.000 de viziere, atât în țară, cât și în Republica Moldova, ele asigurând protecția necesară multor cadre medicale, polițiști, jandarmi, asistenți sociali, profesori sau militari.
”Eu am fost nevoit să duc pe ascuns multe viziere în spitale pentru că medicilor le era rușine sau frică să spună că nu au așa ceva (...) Am avut manageri care nu au vrut să primească donațiile. Nu au vrut!”, dezvăluie judecătorul Cristi Danileț într-un interviu acordat Spotmedia.ro în care povestește ce șocat a fost când și-a dat seama cât de ”goi” erau medicii în fața pandemiei, atunci când unul dintre ei l-a sunat ca să-i ceară ajutorul, dar și cât de bucuros a fost când vizierele făcute la Cluj pe bază de voluntariat au ajuns tocmai la Chișinău și chiar în Transnistria, ca ”ajutor din partea Uniunii Europene”.
Dle Danileț, sunteți judecător, ați fost membru în CSM, aveți foarte multe de făcut la Tribunal. De ce ați decis să vă implicați și în acest fel, împreună cu colegii dvs (judecători, avocați, consilieri juridici) din VeDem Just?
Eu sunt implicat în acțiuni civice de foarte mulți ani, sub diverse forme încerc să ajut comunitatea. Cea mai cunoscută formă este Educația Juridică, pe care o desfășor fie pentru adulți (prin Facebook, interviuri, blog), fie pentru copii, prin acel program derulat împreună cu organizația VeDem Just.
În perioada asta, a pandemiei, s-au blocat toate activitățile noastre și atunci am spus că trebuie să redirecționăm undeva și energia, și fondurile pe care le avem. Constatând că există o nevoie uriașă (chiar uriașă!) de echipamente de protecție pentru medici, am luat decizia să facem viziere.
Am văzut că există o mișcare națională în acest sens: vreo 23 de centre s-au reunit într-o rețea – Viziere.ro – ca să facă viziere pentru medici, pentru că atunci nu se găseau în comerț, iar acum dacă se găsesc, sunt foarte scumpe.
Am spus: ”Hai să facem asta! Cumpărăm plastic și îl transformăm în viziere prin intermediul unor antreprenori locali care au fost dispuși, cel puțin în primă fază, să lucreze gratuit”.
Cam câți oameni s-au mobilizat și au venit alături de dvs?
Am plecat inițial de la vreo 20 de voluntari la nivelul Clujului și am ajuns la vreo 50 în total (membri din organizația Vedem Just plus voluntari), care ne-au ajutat începând de la cumpărat plastic, adus, importat, curățat, tipărit (ștanțat), ambalat, distribuit... Cam așa a fost, da, cred că în total au lucrat circa 50 de oameni în centrul pe care l-am coordonat eu la nivelul Clujului.
Și sunt foarte mândru de asta, pentru că din totalul vizierelor produse în România în acest proiect, Viziere.ro, jumătate s-au produs la Cluj. Vă dați seama? În toată țara, 23 de centre produc circa 300.000, iar 150.000 au fost produse de noi la Cluj.
Am văzut în ultimele săptămâni foarte multe imagini și mesaje de mulțumire postate pe Facebook de către cei cei care au beneficiat de acest ajutor. Puteți să ne povestiți un moment care v-a emoționat?
Da, un medic la începutul pandemiei, care ne-a sunat și ne-a spus: ”Salvați-ne, că nu avem de niciunele!” M-a șocat. Și asta mi-a rămas întipărit în creier, pentru că mi-am dat seama cât de ”goi” sunt, de fapt, medicii în fața a ceea ce urma să vină.
După care am primit telefon de la asistenții sociali, supărați că primăriile nu se ocupă de ei. Ne-au spus: ”Noi îngrijim bătrâni și bătrânii sunt cei mai afectați (sau posibil afectați) și totuși de noi, asistenții sociali, nu se ocupă nimeni”.
Și în cele din urmă am ajuns la profesori. Și chiar joi am vorbit cu inspectorul școlar general adjunct din Cluj, care mi-a spus că are nevoie să ajutăm profesorii care intră în această perioadă în examenele de sfârșit de clasa a VIII-a, respectiv a XII-a, și că ne mulțumește foarte mult, că nu știe cum să ne mai mulțumească.
I-am explicat că tot ce vrem noi este să știm că lumea e în siguranță – medici, asistenți sociali, farmaciști, polițiști, profesori. În rest, i-am spus: ”Dacă vreți să dați un mesaj pe Facebook undeva și să menționați numele organizației, e suficient”.
Noi am spus clar: Vizierele sunt gratuite, nu vrem bani. Organizația noastră este non-profit.
Colegii de la Oradea au dus 5.000 de viziere miercuri la Inspectoratul Școlar de acolo, iar când au fost întrebați de inspector ”Cum vă putem răsplăti, recompensa?”, colega mea a răspuns: ”Păi, introduceți Educația Juridică în școli” (râde - n.red.).
Noi nu am spus asta la Cluj, pentru că avem deja un teren foarte bun, sunt peste 40 de școli în care din toamnă se va preda Educația Juridică, dar la Oradea nu sunt decât 2-3 școli.
De fapt, ideea ne-a dat-o o colegă de la Timișoara, tot din Vedem Just, care este avocat acolo, și ea, și soțul ei. S-au dus la profesori și le-au spus: ”Noi suntem cei care fac Educație Juridică, dar acum, în perioada asta, am făcut viziere. Luați-le ca să vă protejați!”. Mai ales că în orașele mari nu știi cu cine vii în contact, deja am văzut elevi care s-au îmbolnăvit. Pe profesori trebuie să îi protejăm, și pe copii la fel.
Și mai e ceva: să știți că nu toată lumea suportă măștile. Sunt unii care suferă de astm, alții fac crize de panică în timpul examenului, așa că dacă au viziere le e mai bine decât cu mască. Părerea mea.
De ce ați donat viziere și în Republica Moldova? Cum au ajuns ele și în Transnistria?
Eu sunt colaborator mai vechi al unui ONG de acolo și mă aflu de 2-3 ori pe an în Republica Moldova, în cadrul unor programe legislative. Iar acum, în timpul pandemiei, chiar analizam legislația în materie disciplinară pentru judecători din RM ca să fac niște propuneri de modificare a actelor normative.
Văzând ca și RM se izolează (eu nu am putut să merg acolo ca să îmi prezint proiectul pentru că s-au închis granițele), mi-am dat seama că și ei au aceeași problemă ca noi. I-am întrebat dacă au și ei nevoie de viziere și au zis: ”Da! Cum să nu?”. Așa că le-am spus că le donăm de la organizație.
Inițial am zis că le dăm 50.000, am reușit să trimitem doar 35.000 peste graniță, într-o perioadă în care era destul de greu să faci astfel de transporturi umanitare. Noi fiind ONG, nu guvern, a fost extrem de greu (formalitățile la vamă extrem de dificile), dar s-au bucurat oamenii ăia ca și cum le-am fi dat pâine caldă, vă spun drept.
S-au dus în tot Chișinăul, au dat și la armată, și la poliție, și la medici. Mai mult, s-au dus și in Transnistria, ceea ce este cu adevărat mișcător, Transnistria fiind teoretic parte din Republica Moldova, dar practic treci granița ca să ajungi la ei. Vizierele noastre au ajuns și în spitalele de acolo, vă dați seama? Asta e o chestie UAU!
Și am găsit mesaj pe contul de Facebook al Reprezentanței Uniunii Europene în R.Moldova, în care s-a spus așa: ”Ajutor din partea Uniunii Europene: 35.000 de viziere”. Și asta m-a uns la suflet, pentru că atunci am realizat: Noi suntem din România, deci din UE, și am ajutat Republica Moldova. Ce tare!
Cu ce rămâneți după această experiență? De fapt, ce ar trebui să învățăm noi toți din ceea ce s-a întâmplat de la începutul pandemiei?
Este ceva ce trebuie reținut, într-adevăr: Să știți că, la fel cum Dreptul nu se adresează doar absolvenților de drept (legea trebuie să fie cunoscută de toată lumea), tot astfel sistemul sanitar nu aparține doar medicilor sau Ministerului Sănătății. Spitalele toate sunt ale noastre, ale societății, și trebuie să ne intereseze cum funcționează ele.
Cred că acel tragic caz Colectiv ne-a arătat că avem o problemă mare în spitale, iar pandemia ne-a arătat acum că dotările din spitale nu sunt corespunzătoare. Și eu cred că așa nu se mai poate – cu manageri numiți politic, cu medici și asistenți medicali amenințați că sunt dați afară dacă vorbesc despre lipsurile din sistem. Nu este în regulă!
Eu am fost nevoit să duc pe ascuns multe viziere în spitale pentru că medicilor le era rușine sau frică să spună că nu au așa ceva.
Lucrurile astea nu sunt în regulă. Dacă ai un manager bun, care colaborează cu personalul, el trebuie să spună: Avem sau n-avem viziere, hai să cumpărăm sau hai să primim donații...
Am avut manageri care nu au vrut să primească donațiile. Nu au vrut! Și le-am dus pe ascuns asistenților medicali și medicilor. Așa ceva nu este normal. Trăim într-o societate dominată încă de frică și de lipsă de asumare a răspunderii, iar eu cred ca odată și odată trebuie să înceteze asta.
De aceea, dacă am adus și eu o părticică la ceea ce se numește solidaritate, dar și la dezvăluirea unor nereguli din sistem, eu sunt extrem de mulțumit.