Un studiu britanic dezvăluie cât de importantă și eficientă este vaccinarea antiCovid completă, adică cu ambele doze de ser, în special în cazul persoanelor din categoriile de risc.
Aici se încadrează vârstnicii sau bolnavii cronici.
Serviciul de Sănătate Publică din Marea Britanie a efectuat studiul asupra pacienților din 700 de cabinete de medicină de familie din UK. Serurile administrate sunt cele de la Pfizer și AstraZeneca, la amândouă fiind necesare câte două doze.
Concluziile specialiștilor sunt transmise de Comitetul Național de Vaccinare (CNCAV):
- Eficiența împotriva COVID-19 în cadrul grupelor de risc este între 30-60% după doza 1, indiferent de tipul de vaccin, excepție fiind grupa persoanelor cu imunitate scăzută (imunocompromiși), unde procentul de eficiență este de 4%;
- Pentru ambele vaccinuri eficiența crește considerabil după administrarea celei de a doua doze (rapelul), iar în cazul grupului de imunocompromiși, eficiența crește la 74%.
În Marea Britanie vârstnicii sunt vaccinați în proporție de peste 85- 90%!
După cum se poate observa din următorul tabel, eficiența crește semnificativ după rapel în cazul ambelor vaccinuri:
Una dintre cele mai mari diferențe se poate vedea la imunocompromiși - o creștere de 70% a eficienței după doza 2.
O altă diferență majoră între doze o putem observa la pacienții cu obezitate morbidă. După prima doză de AZ eficiența serului în fața Covid este 33,9%, dar după rapel ajunge la 91,4%.
La fel și la cei care suferă de afecțiuni hepatice cronice, unde protecția dată de prima doză de ser ajunge la puțin peste 18%, dar la rapel trece de 91%!
Vezi şi: Vaccinul Pfizer nu creşte riscul de probleme cardiovasculare la persoanele peste 75 de ani (studiu)
A. D.