Erupțiile dentare apar în general în jurul vârstei de 6 luni și pot fi o adevărată sursă de stres atât pentru cel mic, cât și pentru părinți. Fiecare copil reacționează diferit la apariția dinților și disconfortul resimțit poate varia. Citește în continuare și află ce metode poți aplica pentru a-i ameliora durerea bebelușului în timpul erupțiilor dentare.
Inelele gingivale
Inelele gingivale sau inelele pentru dentiție îi oferă bebelușului ceva sigur ce poate fi mestecat. Unele inele gingivale oferă un efect răcoritor, altele pot fi puse în frigider înainte de utilizare pentru a se răci. Temperatura mai scăzută a inelului ajută la ameliorarea durerii și a simptomelor erupției dentare. În plus, utilizarea inelelor gingivale îl poate distrage pe cel mic de la durere.
Pentru siguranța bebelușului, nu încerca niciodată să îi legi inelul de gât sau să îl pui în congelator înainte de utilizare.
Fructe și legume crude
Atunci când cel mic începe să-și mestece degetele sau jucăriile, poate fi un semn al erupției dentare. Dacă bebelușul are mai mult de 6 luni, îi poți oferi opțiuni sănătoase de mestecat, de exemplu fructe și legume crude. Supraveghează-l întotdeauna pe parcursul procesului pentru a te asigura că nu se îneacă. De asemenea, evită să îi oferi alimente îndulcite ce ar putea favoriza apariția cariilor, chiar dacă cel mic are numai câțiva dinți.
Medicamentele pentru durere
Dacă bebelușul prezintă un disconfort accentuat, poate fi necesară administrarea unor medicamente pentru durere[1]. Medicația pe bază de paracetamol poate fi utilizată la copiii cu vârsta mai mare de o lună [2], iar cea pe bază de ibuprofen la copiii mai mari de 3 luni [3]. Administrarea medicamentelor pe bază de acid acetilsalicilic este contraindicată la copiii mai mici de 12 ani [4]. Discută întotdeauna cu medicul sau cu farmacistul înainte de a-i administra bebelușului un medicament pentru ameliorarea durerii asociate erupției dentare.
Gelurile gingivale
Beneficiile administrării gelurilor gingivale nu au fost demonstrate și este recomandat să apelezi mai întâi la variante nemedicamentoase (cum ar fi inelele gingivale) pentru gestionarea simptomelor erupției dentare. Dacă optezi totuși pentru un gel gingival, asigură-te că acesta este special conceput pentru bebeluși și utilizarea sa este sigură pentru ei. Anumite geluri gingivale pot fi nepotrivite sau chiar periculoase pentru bebeluși. Consultă-te cu farmacistul înainte de a folosi un gel gingival.
În ceea ce privește gelurile gingivale homeopatice, acestea nu și-au demonstrat eficacitatea în ameliorarea durerii cauzate de erupția dentară [1].
În concluzie, erupția dentară îi poate cauza bebelușului simptome neplăcute precum durere, disconfort sau stare de agitație. Dacă cel mic experimentează manifestările neplăcute ale erupțiilor dentare, discută cu medicul sau cu farmacistul pentru a alege cea mai eficientă și sigură opțiune pentru el.
Surse informative
- “Tips for Helping Your Teething Baby.” NHS, 17 Mar. 2022, www.nhs.uk/conditions/baby/babys-development/teething/tips-for-helping-your-teething-baby/.
- Panadol Baby Rezumatul caracteristicilor produsului. GLAXOSMITHKLINE CONSUMER HEALTHCARE S.R.L. Mai 2019. Accesat: 2 septembrie 2022. Disponibil la: https://www.anm.ro/_/_RCP/RCP_11795_23.05.19.pdf.
- Nurofen pentru copii Rezumatul caracteristicilor produsului. RECKITT BENCKISER (ROMÂNIA) SRL Mai 2016. Accesat: 2 septembrie 2022. Disponibil la: https://www.anm.ro/_/_RCP/RCP_9005_27.05.16.pdf.
- ASPIRIN Rezumatul caracteristicilor produsului. BAYER S.R.L. Sept 2019. Accesat: 2 septembrie 2022. Disponibil la: https://www.anm.ro/_/_RCP/RCP_10166_04.09.17.pdf.