Plângere penală împotriva conducerii Institutului Oncologic din Cluj. Deputat USR: Un ”pacient-pilă” a infectat cu COVID medici și bolnavi. Reacția spitalului: Vorbe în vânt

Plângere penală împotriva conducerii Institutului Oncologic din Cluj. Deputat USR: Un ”pacient-pilă” a infectat cu COVID medici și bolnavi. Reacția spitalului: Vorbe în vânt
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus vineri o plângere penală împotriva conducerii Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.

În aprilie, în jur de 20 de persoane – și cadre medicale, dar majoritar pacienți – au fost confirmate cu COVID-19. O lună mai târziu, situația s-a repetat. Deputatul USR spune ca focarele de SARS-CoV-2 au fost consecința directă a ”focarului de corupție” de la nivelul conducerii instituției.

”În data de 10 iunie, în Parlamentul României explicam modul în care, prin teroare și frică, vătafii acestei instituții, au încercat să mușamalizeze erorile care au condus la infectarea cu noul coronavirus a mai multor cadre medico-sanitare și bolnavi internați în această unitate sanitară.

Între timp, am primit toate informațiile necesare pentru ca procurorii să poată face o anchetă penală amănunțită despre focarul de COVID-19 izbucnit la Institutul Oncologic din Cluj la sfârșitul lunii mai”, spune acum Emanuel Ungureanu.

ADVERTISING

El îl acuză pe ministrul Sănătății Nelu Tătaru că, deși a constatat nereguli, nu a luat nicio măsura.

”Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, explica atunci la televizor că au fost grave neglijențe din partea conducerii acestei unități sanitare care au condus la un lung șir de erori și la mai multe decese.

De zis e ușor, nu a luat nicio măsură, a dat din papagal și cam atât, acest institut, exact ca și conducerea penală a Spitalul județean Cluj sunt sub protecția de tip mafiot a lui Boc, prietenul traficantului de organe Lucan”, acuză Ungureanu.

Deputatul susține că nu a existat nicio anchetă la Institutul Oncologic și nu a fost luată niciun fel de măsură.

Pacientul-pilă, adus de la Suceava

Ungureanu spune că datele din plângere le are de la personalul medical infectat.

”Denunțul pe care îl fac astazi este împotriva managerului Cătălin Vlad. Lucrurile sunt atât de precise pentru ca dr. Cătălin Vlad a direcționat un pacient care a venit din focarul Suceava, către spital, fără să fie o urgență medicală.

ADVERTISING

La momenetul în care pacientul din Suceava a intrat în Institutul Oncologic din Cluj, nu avea un test COVID mai vechi de 48 de ore. A intrat în spital neștiindu-se că este infectat cu COVID. E un pacient-pilă”, a spus Ungureanu, la intrarea în sediul Parchetului Judecătoriei Cluj.

Medicii, refuzați la testare și amenințați

Deputatul spune că din datele primite, pacientul a intrat în spital pe 26 mai, pe 31 a făcut febră, motiv pentru care a fost retestat și pe 1 iunie a primit rezultatul pozitiv. Ungureanu spune că abia de aici începe chestiunea penală.

”În următoarele 5 zile, tot personalul care a avut contact cu acest pacient nu a fost testat. În 2 iunie, cei care au avut contact au cerut să fie testați și au fost refuzați”, mai spune deputatul USR, care-l acuză și pe fostul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, de complicitate, acesta fiind directorul medical al unității spitalicești.

ADVERTISING

Mai mult, spune Ungureanu, ”conducerea a venit cu juristul spitalului și le-a sugerat că ei sunt de vină pentru infecția care s-a răspândit în interiorul spitalului și că nu au voie sa vorbească cu presa sau cu mine (Emanuel Ungureanu, n.red.)”.

Au fost infectate 12 cadre medicale din spital şi pacienţi.

https://www.facebook.com/Emanuel.Ungureanu.USR/videos/1404733549718921/?__xts__[0]=68.ARCipy7PfQXg1vaqx_Ht40y9jmXnZnRckWi_4TBs1nE5MhiV11HN96ED3hZ3Iq61zcvlxEKD1PFK7UHKOc_SqZ2KlZNN6J5IJ6WeERVpFRVXVM2yhqpRNrwIwTsh6Wx2AZmNfh4-S-8_n-sasf9RujWpXCSdV_xqKpDFOfyK22-jWkO0R46WxNxwHR4V0Mwja8_YywaLetYgszbH3BYZ8YuxMNnpNkssWHjxpy-V6ad9lZ35j4fYw-3tRLTmmeXwFwTwkCsKBPiXRXA34AiNen3FrbjSNcxTohADgROkKUytNSDuUUZJ4hmFvGzi2WengKN_cIreQT1kr68_BA2iXQIcwUOMbK3z4AQhXQ&__tn__=-R

Reacția Institutului Oncologic: Să vină controlul!

Într-un comunicat remis presei, conducerea Institutului spune că e pregătită să primeascăun control de specialitate de la Ministerul Sănătăţii.

"Pentru a se clarifica orice suspiciune, suntem dispuşi să solicităm Ministrului Sănătăţii efectuarea unui control de specialitate, pentru a certifica modul în care Institutul Oncologic şi-a desfăşurat activitatea.

În concluzie, regretăm faptul că munca personalului medical, care s-a dedicat acestei profesii, şi imaginea Institutul Oncologic, este pusă în derizoriu, pe baza unor vorbe aruncate în vânt, fără nici un argument factual", se arată într-un comunicat trimis, vineri, de IOCN, semnat de managerul Ioan-Cătălin Vlad şi de directorul medical prof.univ.dr. Patriciu Achimaş-Cadariu.

Aceștia pun atacurile lui Ungureanu pe baza unei nevoi de afirmare și a relei-credințe.

"Activitatea Institutului Oncologic în perioada pandemiei a avut următoarele priorităţi: s-au asigurat prioritar şi oportun servicii medicale pacienţilor cu cancer, din toată ţara, în timp ce alte instituţii sanitare au funcţionat la capacitate redusă.

S-au dispus toate măsurile care le-am considerat utile, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul pacienţilor şi al personalului propriu. S-au dispus măsuri pentru asigurarea stocurilor de materiale şi echipamente medicale.

S-a efectuat periodic informarea şi pregătirea personalului, specific situaţiei date; s-au efectuat teste RT PCR, în Departamentul de cercetare, în vederea depistării infecţiei cu coronavirusul SARS-CoV-2, atât pentru personalul şi pacienţii proprii, cât şi pentru alte Instituţii sanitare din judeţul Cluj şi judeţele limitrofe", mai menţionează comunicatul IOCN.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇