Proiectul de lege privind carantina și izolarea a fost adoptat de Guvern. Nelu Tătaru și Raed Arafat au explicat ce înseamnă cei doi termeni

Proiectul de lege privind carantina și izolarea a fost adoptat de Guvern. Nelu Tătaru și Raed Arafat au explicat ce înseamnă cei doi termeni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), au prezentat, luni, proiectul de lege privind carantina și izolarea.

În jurul orei 12.00, Guvernul s-a reunit în ședință pentru a adopta acest proiect de lege, astfel încât să fie pus în concordanță cu decizia CCR.

Primul care a luat cuvântul a fost ministrul Tătaru. El a spus că, de ieri până astăzi, sunt cu 550 de pacienți mai puțini în spitale.

”Dacă este să facem o evaluare de ieri până astăzi, deși azi avem 250 de cazuri noi la 4.600 de teste, avem o diferență de număr de pacienți în spitale de 550. Deci avem 300 de ieri, cu 250 azi. Deci, 550 de pacienți mai puțini internați în spitale în acest moment. E numărul de la o zi la alta pentru care s-a solicitat externarea”, a spus ministrul.

El a anunțat că proiectul a fost adoptat în ședința de guvern și va merge în regim de urgență în Parlament.

ADVERTISING

”Sper ca un interes național, un interes de sănătate publică, să nu lase loc de interpretare politică”, a punctat Tătaru.

Apoi, el i-a dat cuvântul secretarului de stat Raed Arafat, care a prezentat proiectul de lege.

Ce înseamnă carantina

Acesta a explicat că proiectul de lege poate fi aplicat şi în alte situaţii de risc epidemiologic sau biologic, nu doar în cazul pandemiei COVID-19.

”Prin acest proiect de lege am vrut să abordăm problema mai general, nu este doar pentru COVID. E un proiect care poate fi aplicat și în alte situații de risc biologic sau epidemiologic. Am încercat să fie cât mai clar, cât mai clare acțiunile și termenii introduși în lege. El începe prin mai multe definiții și aici o definiție care va trebui să o explicăm. Termenul carantina persoanelor.

Acum, el are o definiție asemănătoare cu regulamentul internațional sanitar. Reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen de alte persoane, în spații desemnate de autorități, la domiciliu. Carantina de acum încolo se va referi la persoanele sănătoase, dar pot fi expuse, în perioada de incubație”, a explicat Arafat.

ADVERTISING

Ce înseamnă izolarea

Apoi, Arafat a explicat cum este definită și izolarea în acest proiect de lege.

”Izolarea. Ea reprezintă o măsură care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave cu o boală infecto-contagioasă sau persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, în vederea monitorizării stării de sănătate, tratament pentru vindecare, reducerea gradului de contagiere. Se vorbește de internarea pacientului. Deci internarea în spital, într-o unitate care aparține spitalului, unde e personal medical.

Sau, în cazul în care capacitatea e depășită total, și condițiile și boala permite, izolarea poate avea loc inclusiv la domiciliu. Dar acest lucru e o excepție, doar dacă e depășită capacitatea”, a adăugat șeful DSU.

Carantinarea celor care vin în România

”Pentru carantina persoanelor sănătoase care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat. Aici decizia o ia Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Iar implementarea ei se face de către MS și instituțiile subordonate care dau dispozițiile de carantinare. Indiferent care este țara din care provin.

ADVERTISING

Bineînțeles, există și posibilitatea unor măsuri prin ordin al comandantului acțiunii, după care se validează de CNSU. Aici vorbim de situațiile de urgență care au nevoie de reacție imediată. Și atunci se supun după asta aprobării în CNSU, dar să nu se aștepte întrunirea CNSU pentru luarea măsurii respective”, a mai explicat secretarul de stat.

Carantinarea zonelor

Raed Arafat a mai spus că decizia de a băga în carantină o zonă dintr-un județ se face de către Prefecturi, la propunerea DSP.

”Prefecturile, prin comitetele județene pentru situații de urgență, la propunerea DSP, pot aproba carantinarea unor zone din județele lor și atunci ordinul se emite ca până acum. Nimeni nu ia decizia singur. Peste tot o să găsiți, fie că e CNSU, sau Comitetul Județean și mereu există și o implicare a părții științifice, fie că vorbim despre DSP, fie de INSP, fie de grupul tehnico-științific care face parte din CNSU. Toate au epidemiologici, medici, specialiști din toate domeniile”, a mai declarat el.

În ce situații se impun măsurile

Arafat a enumerat și situațiile în care se impun măsurile de izolare sau carantinare.

”În cadrul legii se referă și la situațiile în care se instituie măsurile de carantinare și izolare. Situațiile sunt următoarele:

  • Epidemie declarată prin ordin la ministrului Sănătății;
  • Urgență de sănătate publică de importanță internațională, declarată de directorul general al OMS;
  • Pandemie declarată de directorul general al OMS;
  • Eveniment neobișnuit sau neașteptat identificat de structurile aflate în ordonarea DSU sau de către instituțiile aflate în subordinea MS;

Deci la toate astea pot fi luate măsurile de carantină, izolare, de limitare a ciruclației și toate aspectele necesare pentru combaterea acestor situații”, a completat acesta.

Excepția

În fine, șeful DSU a mai spus că și medicii pot lua decizia izolării, excepția fiind în cazurile individuale.

”Prin excepție, în cazul în care e un caz individual, un medic constată riscul de transmitere a unei boli cu risc de transmitere comunitară, aici vorbim dacă vine cineva cu o boală care nu este bine identificată, o boală care va fi contagioasă, risc mare.

De exemplu, vine cineva dintr-o zonă în care e o boală pe care noi nu o avem în România. Și persoana apare într-un spital și medicul sesizează că poate fi vorba de o boală contagioasă.

Atunci el poate decide izolarea în unitatea respectivă și informează DSP. Nu trebuie să aștepte ca ministrul să emită un ordin de izolare, medicul poate lua decizia până se iau deciziile la nivel zonal sau național”, a mai spus Arafat.

Briefing de presă susținut de ministrul sănătății, Nelu Tătaru, și de secretarul de stat Raed Arafat la finalul ședinței de guvern din 6 iulie

Briefing de presă susținut de ministrul sănătății, Nelu Tătaru, și de secretarul de stat Raed Arafat la finalul ședinței de guvern din 6 iulie#GuvernulRomaniei #NeluTataru #RaedArafat #SedintadeGuvern

Publicată de Guvernul României pe Luni, 6 iulie 2020


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇