În ultimii ani, s-au consacrat metode noi în tratamentul cancerului de sân. În plus față de obiectivul central – siguranța oncologică – conservarea sânului și reducerea efectelor secundare sunt de o importanță centrală în ziua de astăzi.
Tratamentul nu mai este aplicat sub forma unei terapii standard pentru toate pacientele, iar toate deciziile privind pașii de diagnosticare și terapie sunt luate acordându-se o atenție deosebită factorilor individuali ai pacientei precum și a tumorii.
Prof. Dr. Christian Kainz, director medical al Spitalului Privat Döbling, din cadrul rețelei PremiQaMed, povestește etapele importante în care specialiștii unității medicale pe care o reprezintă sunt alături de pacientele din România și le pun la dispoziție cele mai noi tehnologii, precum și vasta expertiză a medicilor specialiști.
Diagnosticarea
În cadrul procesului de diagnosticare, pe lângă mamografia și tomosinteza (mamografie 3-D), s-a consacrat mai ales investigația de RMN. Prin administrarea unei substanțe de contrast, se poate distinge prezența unei modificări maligne.
Terapia neoadjuvantă
În cazul tumorilor de dimensiuni mari, înainte de operație este adesea administrată o terapie medicamentoasă, pentru a reduce dimensiunea tumorii cu scopul unui rezultat chirurgical mai bun.
Tehnica ganglionului santinelă
Până în prezent, în cadrul operației de cancer mamar se îndepărtau și ganglionii limfatici axilari, din motive de siguranță. Această îndepărtare a ganglionilor axilari cauzează efecte secundare neplăcute, cum ar fi limfedemul.
Cu ajutorul biopsiei ganglionului santinelă în multe cazuri se poate clarifica starea ganglionilor axilari și astfel se pot păstra cei neafectați.
Ganglionul santinelă este primul ganglion din drenajul limfatic al unui carcinom mamar, respectiv al sânului. Dacă ganglionul santinelă nu prezintă tumori, ceilalți ganglioni limfatici axilari sunt, de asemenea, fără celule tumorale. Dacă în ganglionul sentinelă se descoperă celule tumorale, atunci este posibil ca și ceilalți ganglioni limfatici să fie afectați.
Ganglionul santinelă poate fi vizualizat și îndepărtat în cadrul intervenției chirurgicale prin injectarea unei culori albastre sau printr-un trasor radioactiv, plasat în zona tumorii. În timpul operației, se îngheață proba de țesut pentru a determina dacă sunt sau nu prezente celule tumorale în ganglionul santinela. În cazul în care acesta este fără tumori, nu mai este necesară extirparea altor ganglioni limfatici axilari.
Reconstrucția sânului
În cazul în care o intervenție chirurgicală de conservare a sânului nu este posibilă, din cauza dimensiunii și profilului tumorii, în cadrul aceleiași operații poate fi efectuată reconstrucția sânului, de către un chirurg plastician cu experiență în domeniu.
Terapia cancerului de sân
Pentru determinarea terapiei potrivite, biomarkerii furnizează informații concludente despre profilul și agresivitatea tumorii.
Există mai multe investigații disponibile, care oferă informații importante pentru identificarea riscului de metastaze, predicția beneficiului tratamentului de chimioterapie precum și a riscului de recidivă.
În orice caz, tratamentul modern al cancerului de sân necesită o cooperare interdisciplinară strânsă între medicii specialiști, precum și planificarea individualizată a tratamentului.
A doua opinie oncologică
O evaluare a diagnosticului și emiterea unui plan de terapie individualizat, bazat pe ultimele descoperiri științifice, pot fi oferite și în cadrul unui „Second Opinion”, chiar și la distanță, fără a fi necesară deplasarea în Viena.
Despre PremiQaMed
Grupul PremiQaMed este un operator de spitale private din Austria care oferă servicii de înaltă performanță în domeniul medical, cu accentul pus pe o îngrijire medicală excelentă, o calitate excepțională a serviciilor și procese optimizate. Cooperarea strânsă a experților de top, organizarea rapidă a procedurilor de diagnostic și tratament și utilizarea celor mai noi tehnologii de diagnosticare, chirurgie și terapie sunt factori decisivi pentru tratamentul cu succes al cancerului. Mai mult, la cerere, pacienții români primesc traducători în limba maternă la fiecare pas, cât timp stau internați.
https://www.premiqamed.ro/https://www.premiqamed.ro/
E: international@premiqamed.at
T: + 43 1 360 66 7500