Ești bătrân, bolnav cronic și nedeplasabil? NU te poți vaccina, deși faci parte din Grupa a doua de risc

Ești bătrân, bolnav cronic și nedeplasabil? NU te poți vaccina, deși faci parte din Grupa a doua de risc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bolnav în vârstă, cu afecțiuni grave și care nu se poate deplasa la un centru de vaccinare nu trebuie să își facă iluzii că se va putea vaccina prea curând pentru că echipele mobile care ar trebui să vină la domiciliul lui, anunțate de guvernanți, nu există decât pe hârtie.

Astfel, conform Ordinului nr. 2.171/181/M.223/4.380/2020, emis în timpul mandatului fostului ministru al Sănătății Nelu Tătaru, Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 au fost înființate prin ordin al ministrului Sănătății ”la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București”, iar în cadrul lor pot fi organizate ”echipe mobile de vaccinare – pentru vaccinarea în locații specifice”.

Normele privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID19, prevăzute în anexa la ordinul menționat anterior, prevăd că ”echipele de vaccinare mobile sunt parte a unor centre de vaccinare fixe și sunt destinate pentru a deservi centrele rezidențiale, centrele de îngrijire pentru vârstnici, categorii de personal esențial sau alte categorii de persoane pentru care accesul la un centru de vaccinare fix sau mobil este limitat”.

ADVERTISING

Ordinul anterior a fost actualizat în luna ianuarie, în mandatul noului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Noul ordin, nr. 10/11/M.15/47/2021, prevede că ”centrele de vaccinare împotriva COVID-19, denumite în continuare centre de vaccinare, sunt înființate prin decizie a directorului executiv al direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București”.

Teoretic, totul arată bine pe hârtie. Dar cum vaccinezi, totuși, un bătrân bolnav, fragil, vulnerabil, care abia se ține pe picioare și în casa căruia intră diverși medici și asistente sau care ar putea fi nevoit cât de curând să se interneze într-un spital, din cauza acutizării unei probleme grave de sănătate?

Ei bine, nu poți.

Avem niște părinți și niște bunici cu probleme speciale, ce facem cu ei?

Printre cei care au semnalat public faptul că vârstnicii nedeplasabili nu pot fi vaccinați la ora actuală a fost Raluca Prună, fost ministru al Justiției.

ADVERTISING

Speța e așa: programarea unei persoane apropiate din familie, de 85 de ani, nedeplasabilă. Am înscris-o pe platformă acum 2 săptămâni și am așteptat cuminte ca marele comitet de coordonare a haosului în vaccinare să decidă cum e cu echipele mobile. Potrivit datelor publice ar fi decis pe 21 ianuarie și ar fi informat medicii de familie. Am sunat la medicul de familie, ultima dată ieri, după conferința de presă din care reiese ca vârstnicii au totuși prioritate, și medicul (în București, capitala României), pe care îl cred, spune ca nu a primit nicio informație. Minte Comitetul? Probabil.

Încurajată de grija responsabililor pentru vaccinare după conferința de presă de ieri, încep să sun azi, de la 8 dimineața, la numerele publice ale DSP București. Sunt 2 numere: 021 795 0054 și 021 9462. Sar peste detalii, am vorbit cu vreo 6 voluntari și cu o persoana care pretindea ca e de la DSP și care mi-a închis telefonul.

Nu am putut afla NIMIC, nicio informație despre echipe mobile. Am vorbit cu voluntari drăguți care însă nu mi-au putut confirma dacă există echipe mobile și unde trebuie sunat
(...) ”, a scris Raluca Prună, miercuri, pe Facebook.

ADVERTISING

Medic de familie: ”Încercați la call-center”

Am preluat ștafeta de la Raluca Prună și am sunat un medic de familie, care ne-a explicat că tot ce poate face el în acest moment este să programeze pacienții la centrele fixe, chiar dacă ei sunt nedeplasabili.

”În principiu, pentru cei care sunt nedeplasabili au spus că vor pune la dispoziție o echipă, la un moment dat. Dar momentan nici nu sunt locuri în București, așa că nu se pune problema de deplasare, acum e exclus complet, nu sunt locuri, până în martie.

Eu pot să îi programez, dar nu am posibilitatea să îi pun cu deplasare la domiciliu, pentru echipă. Dacă îi programez eu, îi programez la centrul de vaccinare. Dacă îi programați dvs prin call-center, puteți vedea dacă vine echipa acasă, cine vine, când vine...”, ne-a declarat un medic de familie.

Call-center: ”Încercați la medicul de familie”

Așa cum ni s-a sugerat, am sunat joi dimineața la unul dintre numerele DSP București puse la dispoziție pe site-ul oficial: vaccinare-covid.gov.ro/suport/

”Foarte multe informații noi nu avem aici, noi facem doar programări pentru persoanele care se pot deplasa la centrele de vaccinare. Nouă ni s-a spus de la DSP că pentru persoanele care sunt luate în evidență cu afecțiuni locomotorii sau care sunt nedeplasabile se vor face centre cu echipe mobile, care să îi vaccineze acasă.

Dar asta tot prin medicul de familie, pentru că el cunoaște situația persoanelor în cauză. Medicul de familie are situația respectivă și poate să facă programarea ca să vină echipa acasă”, ne-a explicat un voluntar extrem de amabil.

Gindrovel Dumitra: ”Acum nu se poate, nu sunt constituite echipe mobile”

Pentru elucidarea misterului l-am contactat telefonic pe medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei și membru al comitetului care se ocupă de campania de vaccinare antiCovid la nivel național, care ne-a explicat cum stau lucrurile în realitate.

”Până în acest moment, pacienții s-au programat la un centru de vaccinare FIX, în niciun caz la o echipă mobilă. Nu au fost încă demarate procedurile de vaccinare prin echipe mobile decât în cazul persoanelor instituționalizate, caz în care au fost mobilizate echipe de vaccinare direct din spitale.

În acest moment, pentru pacienții cu boli cronice imobilizați vaccinarea la domiciliu încă nu a început. Pentru că, efectiv, nu sunt constituite acele echipe mobile.

Gindrovel Dumitra

În conformitate cu strategia, trebuie înființate acele echipe mobile care trebuie să plece de la nivelul centrului de vaccinare. Dar asta în momentul în care toată procedura va fi pusă la punct. În acest moment programarea se face doar pentru vaccinare la nivelul centrului de vaccinare”, a adăugat dr. Gindrovel Dumitra.

Vaccinarea antiCovid, pe înțelesul tuturor: Cu ce te ajută, de ce trebuie să ne vaccinăm ACUM și care e singura contraindicație - Interviu

Într-adevăr, conform informațiilor oferite pe site de Prefectura București, echipele mobile organizate în București nu s-au deplasat până acum decât la centrele rezidentiale publice și private. Și nu avem nicio îndoială ca la fel stau lucrurile și în județe.

Repetăm întrebarea: Avem niște bunici cu probleme deosebite de sănătate, cum îi protejăm de Covid-19? Sau îi lăsăm în plata Domnului?

Citește mai multe pe Spotmedia.ro la rubrica Totul despre vaccinare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇