Despre vaccinarea pe banii statului, la farmacie sau medicul de familie

Despre vaccinarea pe banii statului, la farmacie sau medicul de familie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vaccinarea este principalul instrument de prevenire primară a bolilor și una dintre măsurile cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor în materie de sănătate publică. Imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare pentru a lupta împotriva bolilor grave, care pot fi prevenite și împotriva bolilor contagioase, care uneori pot fi mortale.

În România, există două modalități prin care populația poate beneficia gratuit (total sau parțial) de medicamente:

(i) programele naționale de sănătate

(ii) medicamentele de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală în cadrul sistemului de asigurări de sănătate.

Până de curând, populația beneficia gratuit de vaccinuri în cadrul Programului național de vaccinare, acest program fiind fundamentat pe doi piloni principali de activitate:

  • vaccinarea populației la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare (Calendarul național de vaccinare se adresează copiilor)
  • vaccinarea grupelor populaționale la risc (se adresează unor persoane care fac parte din anumite categorii care prezintă un risc ridicat de îmbolnăvire - cum ar fi femeile gravide – pentru vaccinul diftero-tetano-pertussisacelular pentru adulţi, fetele din grupa de vârstă 11-18 ani – pentru vaccinul HPV etc.).
ADVERTISING

Vaccinurile incluse în Programul național de vaccinare sunt finanțate din bugetul Ministerului Sănătății, sunt achiziționate centralizat de MS și transmise gratuit către furnizorii de servicii medicale care administrează aceste vaccinuri.

Astfel, aceste vaccinuri nu sunt disponibile gratuit în farmacii, ci doar la furnizorii de servicii medicale (cabinete medicale, maternități, etc.) care sunt abilitați să le administreze.

Recent, a fost adoptată o ordonanță de urgență care permite ca vaccinurile să fie incluse în lista medicamentelor de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală. În mod specific, Ordonanța de Urgență 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii, prevede posibilitatea ca în lista de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală să fie incluse și acele vaccinuri care nu sunt acordate în cadrul Programului național de vaccinare sau cele care se administrează altor segmente populaționale decât cele din cadrul Programului național de vaccinare.

ADVERTISING

În vederea includerii în lista de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, vaccinurile vor urma o procedură diferită față de procedura reglementată în prezent pentru restul medicamentelor.

Vaccinurile nu vor fi supuse evaluării tehnologiilor medicale realizate de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, acestea fiind incluse în lista de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală la propunerea Comitetului Național de Vaccinologie, potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătății.

Această soluție legislativă este firească având în vedere specificul vaccinurilor, acestea fiind medicamente destinate prevenției și nu tratării unor boli.

Astfel, criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, astfel cum sunt reglementate în prezent, pot fi aplicate medicamentelor curative și nu celor destinate prevenției, astfel cum este cazul vaccinurilor.

Contravaloarea acestor vaccinuri urmează a fi suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

ADVERTISING

Deși măsura prevăzută de OUG va conduce la creșterea accesului pacienților la vaccinuri, din nefericire, sunt necesare formalități suplimentare pentru ca pacienții să poată beneficia de această măsură.

Pentru a putea fi implementată această nouă măsură,se impune reglementarea la nivelul legislației secundare a următoarelor aspecte:

  • metodologia privind includerea în lista de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală de către Comitetul Național de Vaccinologie;
  • segmentele și categoriile de populație care beneficiază de vaccinurile incluse în lista de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.

Noua măsură va aduce două schimbări majore la nivelul populației.

Pe de o parte, categoria persoanelor care vor beneficia de vaccinuri compensate din fonduri publice va fi extinsă. De exemplu, persoanele care suferă de anumite boli cronice din cauza cărora ar fi la risc de îmbolnăvire sau de dezvoltarea unei forme mai grave a unei boli prevenibilă prin vaccinare ar putea beneficia de respectivul vaccin.

Pe de altă parte, spre deosebire de situația actuală, în care pacienții pot beneficia de vaccinuri gratuite doar în cadrul furnizorilor de servicii medicale abilitați să administreze aceste vaccinuri, potrivit noii măsuri, farmaciile comunitare vor putea elibera vaccinuri pe bază de rețete compensate.

Pacientul plimbat pe drumuri

Această posibilitate de eliberare a vaccinurilor de către farmaciile comunitare aduce în prim plan o problemă mai veche cu care se confruntă pacienții care doresc să se vaccineze în afara Programului național de vaccinare (cu vaccinuri achiziționate din fonduri proprii), respectiv traseul până la vaccinare.

Acum pacientul ar trebui să meargă la medic, care în urma unui consult prescrie un anumit vaccin. Apoi, pacientul va merge la farmacie, care va elibera vaccinul pe baza prescripției medicale emise de medic. După aceasta, pacientul va trebui să se întoarcă la medic pentru a-i fi inoculat vaccinul.

Pe lângă problema legată de multiplele drumuri pe care ar trebui să le facă un pacient pentru a fi vaccinat, o provocare suplimentară va fi asigurarea lanțului de frig pentru vaccin. De la momentul în care vaccinul este ridicat din farmacie și până la momentul la care pacientul se întoarce la medic pentru inoculare (putând fi cazuri în care cele două activități nu au loc în aceeași zi), există riscul ca pacientul să nu dispună de suficiente mijloace pentru a asigura temperatura potrivită de păstrare a vaccinului.

Soluţii: farmacia şi medicul de familie

O posibilă soluție mai facilă la această problemă ar fi posibilitatea ca pacientului să îi fie inoculat vaccinul direct în farmacia comunitară.

Menționăm că deja au fost luate unele măsuri în această direcție. Ordinul 2382/2021 pentru aprobarea Metodologiei de realizare şi implementare a serviciilor farmaceutice şi a Nomenclatorului de servicii farmaceutice reglementează posibilitatea ca farmaciile comunitare să furnizeze servicii de vaccinare, în anumite condiții.

De asemenea, prin Ordinul 3262/2022 a fost implementat un program-pilot de vaccinare a populației împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitare.

O soluție alternativă, dar care presupune o actualizare legislativă mai complexă, ar fi crearea posibilității furnizorilor de servicii medicale care eliberează prescripția și care fac inocularea (medicii de familie) să poată elibera și vaccinul în sistemul național de rambursare, ceea ce ar scurta cu atât mai mult drumul pacientului până la vaccinare (o singură vizită la medic ajungând să fie suficientă).

În contextul în care o serie de vaccinuri compensate vor putea fi eliberate prin farmaciile comunitare, considerăm că extinderea posibilității de vaccinare la nivelul farmaciilor comunitare și cu alte vaccinuri în afara vaccinului antigripal reprezintă o măsură necesară pentru a asigura accesul pacienților la vaccinuri și care ar putea contribui la creșterea ratelor de vaccinare în România.

Text scris de:

  • Alina Stoica - Senior Associate, GNP - Guia Naghi si Partenerii
  • Manuela Guia - Managing Partner, GNP - Guia Naghi si Partenerii

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇