6 afecțiuni ce pot determina infertilitatea feminină

6 afecțiuni ce pot determina infertilitatea feminină
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Infertilitatea afectează milioane de oameni la nivel global și este definită ca imposibilitatea de a concepe un copil după cel puțin 12 luni de contact sexual regulat neprotejat. În cazul femeilor, infertilitatea poate fi determinată de anomalii sau afecțiuni ale aparatului reproducător sau alte patologii. Totuși, uneori cauza infertilității nu poate fi identificată [1]. Citește în continuare și află care sunt afecțiunile incriminate cel mai frecvent în infertilitatea feminină.

Sindromul ovarelor polichistice

Una dintre cele mai frecvente cauze ale infertilității feminine este reprezentată de sindromul ovarelor polichistice. Afecțiunea este caracterizată de prezența unui număr mare de chisturi la nivelul ovarelor și de producția unei cantități mai mari de hormoni androgeni care interferă cu dezvoltarea și eliberarea ovului în timpul procesului de ovulație. Printre manifestările sindromului de ovare polichistice se numără:

ADVERTISING
  • Ciclurile menstruale neregulate sau absența lor;
  • Creșterea în greutate;
  • Creșterea excesivă a părului pe față, piept, spate sau fese (afecțiune denumită hirsutism);
  • Tenul gras sau acneic;
  • Subțierea sau căderea părului [2].

Anomaliile uterine sau cervicale

Modificările structurale de la nivelul uterului sau al colului uterin pot împiedica implantarea oului. De exemplu, fibroamele uterine sunt tumori necanceroase care se dezvoltă în peretele uterin și pot cauza infertilitate prin blocarea trompelor uterine sau prin împiedicarea implantării oului în peretele uterin.

Insuficiența ovariană primară

Cunoscută și sub numele de menopauză precoce, insuficiența ovariană primară presupune încetarea activității ovulatorii a ovarelor înainte de vârsta de 40 de ani. Printre factorii de risc pentru apariția acestei afecțiuni se numără expunerea la radiații, chimioterapia, anumite maladii genetice sau boli ale sistemului imun [3].

ADVERTISING

Endometrioza

Endometrul este țesutul care căptușește interiorul uterului și care este eliminat lunar în perioada de sângerare a ciclului menstrual. În endometrioză acest țesut se dezvoltă și în afara uterului, de exemplu la nivelul ovarelor, putând provoca daune ale acestora sau ale trompelor uterine.

Boala inflamatorie pelvină

Boala inflamatorie pelvină este o patologie infecțioasă care afectează tractul genital superior (uterul, trompele uterine, ovarele). Cel mai frecvent este cauzată de infecțiile cu transmitere sexuală. Atunci când aceste infecții nu sunt depistate și tratate corespunzător, pot conduce la apariția bolii inflamatorii pelvine, afecțiune ce poate provoca daune ale trompelor uterine, împiedicând astfel ovulul să ajungă de la ovar la nivelul uterului.

ADVERTISING

Administrarea de medicamente

Anumite medicamente au fost asociate cu infertilitatea feminină. Printre acestea se numără:

  • Antiinflamatoarele nesteroidiene (de exemplu ibuprofenul sau aspirina) administrare în doze mari, pe termen lung;
  • Chimioterapia;
  • Antipsihoticele folosite în tratamentul psihozelor și al schizofreniei;
  • Spironolactona folosită pentru tratamentul edemelor și al insuficienței cardiace [4].

În concluzie, infertilitatea feminină începe să fie o problemă întâlnită din ce în ce mai des. Uneori există alte afecțiuni ce stau în spatele infertilității, alteori cauza nu poate fi determinată. Dacă ești îngrijorată cu privire la capacitatea ta de a concepe un copil, discută cu medicul ginecolog pentru a afla mai multe despre cauzele infertilității.

Surse informative

  1. “Infertility.” World Health Organization, 14 Sept. 2020, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/infertility. 
  2. “Polycystic Ovary Syndrome Symptoms.” NHS Choices, NHS, 1 Feb. 2019, www.nhs.uk/conditions/polycystic-ovary-syndrome-pcos/symptoms/. 
  3. “Infertility.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, 1 Sept. 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/infertility/symptoms-causes/syc-20354317. 
  4. “Infertility Causes.” NHS Choices, NHS, 18 Feb 2020, https://www.nhs.uk/conditions/infertility/causes/.