Într-un acces neașteptat de luciditate colectivă, Parlamentul a decis eliminarea diurnei de cazare pentru aleșii care dețin locuințe în București sau Ilfov. Știrea i-a luat prin surprindere tocmai pe cei care beneficiau de această facilitate — mai ales pentru că, după cum afirmă ei, nu știau că încasează acești bani.
Printre cei afectați se numără deputatul AUR Mugur Mihăescu, cunoscut și ca „Garcea", care are trei restaurante în Centrul Vechi și o vilă în Voluntari. Întrebat de ce încasa bani de chirie, deși are casă lângă București, Mihăescu a livrat o explicație demnă de repertoriul său artistic:
„Noi n-am dat legea asta. Când am intrat în Parlament habar nu aveam de existența acestei legi. Ea a fost moștenită de ani de zile. Eu nu am apartamente în București, eu am o casă în Ilfov. (...) Noi nu am știut ce încasăm. Eu unul, Mugur Mihăescu, habar nu aveam ce conține acea diurnă pe care noi o luăm”, spune el, citat de Europa FM.
Tot el s-a declarat „gata să doneze banii” — o intenție profundă și emoționantă, exprimată fix după ce votul a trecut și s-au închis robinetele publice.
Întrebat de ce n-a donat până acum, a fost ferm: „Pentru că habar n-aveam că-i luam!”
Dar apogeul lirismului parlamentar a fost atins de senatorul POT Gheorghe Vela, care a apărat cu patos diurna de chirie, deși are locuință în București. Argumentul? Că are șapte copii și o nevoie spirituală acută de evadare.
„Munca de parlamentar e o muncă deosebit de solicitantă. Când ai făcut o făgăduință să aperi interesele românilor, ai nevoie de liniște. Da, locuiești în București, dar poate ai o familie numeroasă, cum am eu 7 copii. Ai nevoie de loc de reculegere. E nevoie ca toți senatorii să beneficieze de drepturi egale. Nu doar cei din provincie”, spune senatorul citat de Digi24.
Noua lege modifică articolul 41 din Statutul deputaților și senatorilor și elimină posibilitatea de a deconta chirii pentru:
- parlamentarii cu domiciliul în București sau Ilfov;
- cei care dețin o locuință în aceste zone;
- precum și parlamentarii ai căror soți sau soții dețin astfel de locuințe.
În medie, un parlamentar primește lunar un salariu net de aproximativ 11.000 de lei, la care se adaugă beneficii suplimentare, precum sume pentru birourile parlamentare (aproximativ 17.000 de lei/lună), decontarea transportului și alte cheltuieli.
Legea urmează să fie promulgată de președintele Nicușor Dan și este parte a unui pachet mai larg de măsuri care vizează reducerea cheltuielilor publice și a beneficiilor nejustificate pentru demnitari.