Polonia se retrage din Convenția de la Istanbul, care condamnă violența împotriva femeilor. Cum justifică guvernul de la Varșovia

Polonia se retrage din Convenția de la Istanbul, care condamnă violența împotriva femeilor. Cum justifică guvernul de la Varșovia

Ministrul polonez al Justiției a anunțat că de luni, 27 iulie, țara sa va începe procedurile de retragere din Convenția de la Istanbul, al cărei scop este prevenirea violenței împotriva femeilor.

Ministrul Zbigniew Ziobro susține că legile pe care Guvernul polonez le-a adoptat în ultima perioadă sunt suficiente pentru a le proteja pe femei de violența domestică.

Chiar dacă așa ar sta lucrurile, ce rău i-ar face Poloniei să rămână și membră a Convenției de la Istanbul?

Ei bine, ministrul polonez de Justiție susține că atâta vreme cât țara sa va fi membră a Convenției, profesorii vor fi obligați să îi învețe pe elevi, la școală, despre idenditatea de gen, potrivit BBC.

ADVERTISING

Or, formațiunea politică aflată acum la putere în țară – adică Partidul conservator PiS, al Justiţiei şi Dreptăţii – este într-o strânsă relație cu Biserica Catolică poloneză și a promis să promoveze valorile familiei tradiționale.

Chiar președintele Andrzej Duda – reales pentru încă un mandat în fruntea statului în această lună – a susținut că promovarea de drepturi pentru comunitățile LGTB este mai nocivă chiar decât comunismul.

În ciuda faptului că e pandemie, mii de polonezi - în majoritate femei - au ieșit în stradă pentru a protesta față de decizia Guvernului de la Varșovia.

ADVERTISING

Marta Lempart, una dintre organizatoarele protestului, a declarat pentru Reuters că scopul acestei decizii guvernamentale este de a legaliza violența domestică.

Convenția de la Istanbul se mai numește și Convenția Internațională pentru Combaterea Violenței împotriva Femeii și a Violenței Domestice.

Ea stabilește că tolerarea și nepedepsirea unor acte de violență împotriva femeilor – printre care se numără agresiunea fizică domestică, violul, hărțuirea sexuală și căsătoriile forțate - constituie încălcări ale drepturilor omului și forme de discriminare pe criteriul de gen.

ADVERTISING

România a ratificat această convenție în 2016.

Alte state care au ratificat documentul sunt: Albania, Andora, Austria, Belgia, Bosnia - Herțegovina, Cipru, Croația, Danemarca, Finlanda, Elveția, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Islanda, Luxemburg, Macedonia, Malta, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Portugalia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania și Suedia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇