Iohannis a atacat la CCR noua lege care îi taie prerogativele la Consiliul Concurenței, la 3 săptămâni după PNL și USR

Iohannis a atacat la CCR noua lege care îi taie prerogativele la Consiliul Concurenței, la 3 săptămâni după PNL și USR

Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională modificările aduse Legii concurenţei 21/1996, care stabilesc că numirea membrilor plenului Consiliului Concurenței revine Parlamentului, nu președintelui României.

În urmă cu 3 săptămâni, senatorii USR şi PNL au atacat și ei legea la CCR, afirmând că afectează independenţa Consiliului Concurenţei.

Șeful statului spune că în actul normativ există motive de neconstituționalitate extrinsecă. Mai exact, precizează Iohannis, legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

ADVERTISING

O intervenție legislativă de o asemenea amploare și realizată cu privire la dispoziții de o importanță deosebită din cuprinsul Legii nr. 21/1996 ce reglementează funcționarea unei autorități autonome cu responsabilități clare în statul român și în aplicarea dispozițiilor tratatelor și legislației Uniunii Europene, nu numai că deturnează actul normativ de la scopul inițiatorului și de la forma adoptată de Camera Deputaților, dar reprezintă și o încălcare flagrantă a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2), prin raportare la art. 75 din Constituție, astfel cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale

Klaus Iohannis
ADVERTISING

Președintele mai arată în sesizarea transmisă la CCR că modificările aduse Legii concurenței s-au adoptat cu încălcarea Constituției, prin continuarea parcursului legislativ după expirarea termenului de 45 de zile prevăzut.

Potrivit informațiilor și datelor cuprinse în fișa privind parcursul legislativ, Legea dedusă controlului de constituționalitate a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, ca primă Cameră competentă, în data de 13 iunie 2018, ca urmare a depășirii termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 75 alin. (2) teza a-III-a din Constituție.

În cazul de față, în ceea ce privește Legea pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, termenul de adoptare tacită de 45 de zile a început să curgă din data de 19 februarie 2018, când propunerea legislativă a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaților. La data de 7 mai 2018, Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat modificarea termenului de adoptare de la 45 de zile la 60 de zile pentru Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată. Însă, la această dată era împlinit chiar și termenul constituțional de 60 de zile, care expirase la data de 19 aprilie 2018, termen în care Camera Deputaților ar fi putut să se pronunțe asupra legii criticate în calitate de primă Cameră sesizată, dacă inițiativa legislativă ar fi fost calificată ca fiind o lege de complexitate deosebită.

Klaus Iohannis
ADVERTISING

Totodată, spune Iohannis, condiția necesară pentru a fi numit în calitate de președinte al Consiliului Concurenței, potrivit căreia „persoana propusă pentru funcția de președinte al Consiliului Concurenței trebuie să aibă o vechime de cel puțin 10 ani într-o funcție de demnitate publică sau de conducere cu responsabilități ce implică o înaltă competență profesională și managerială”, contravine Constituției.

Șeful statului nu este de acord nici cu următorul articol din lege: „În organizarea Consiliului Concurenței funcționează un secretar general și doi secretari generali adjuncți, numiți și eliberați din funcție, la propunerea Președintelui, de Plenul Consiliului Concurenței. Atribuțiile secretarului general și ale secretarilor generali adjuncți sunt stabilite de plenul Consiliului Concurenței”.

Iohannis spune că are un conținut echivoc, confuz, ceea ce face ca reglementarea să fie lipsită de claritate și previzibilitate.

Citește AICI întreaga sesizare trimisă de Klaus Iohannis la CCR


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇