Parlamentul României blochează de ani întregi confiscarea extinsă a averilor ilegale, încălcând cu bună știință obligațiile asumate de țara noastră prin tratatul de aderare la UE.
Mai mult, banii obținuți în mod necinstit de infractori nu ajung în vistieria statului, așa cum ar trebui, ci rămân în buzunarele lor, în timp ce amenzile usturătoare vor fi plătite de noi toți, laolaltă.
Cu alte cuvinte, suntem și furați, și amendați, în timp ce infractorii sunt protejați de Parlament, sub cupola căruia interesele transpartinice se împletesc strâns împotriva intereselor cetățeanului cinstit.
”Societatea românească ar avea de câștigat. Publicul trebuie să înțeleagă că aceste averi/sume care trebuie confiscate sunt produsul unei infracțiuni. Pe scurt, au fost furate, însușite nemeritat de persoana condamnată și, prin confiscare, ar fi redate societății, colectivității de la care s-a furat. Se întorc la bugetul de stat, de la care finanțăm sănătatea, educația, investițiile – este așa numita reutilizare socială”
Raluca Prună, fost ministru al Justiției
”Aici sunt banii dumneavoastră”
”Câștigul financiar constituie principalul motiv care stă la baza criminalității organizate transfrontaliere, inclusiv a organizațiilor criminale de tip mafiot. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să dispună de mijloacele de a depista, îngheța, gestiona și confisca produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni”, sublinia Parlamentul European în aprilie 2014, când a adoptat Directiva privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.
Dar Parlamentul de la București a ”rezistat” eroic timp de 6 ani. Recent, încă un proiect de lege depus în acest sens de USR a fost respins de Senat, cu voturile PSD-PNL-UDMR-PMP. Și asta în ciuda faptului că UE a declanșat procedura de infringement împotriva României, existând riscul unei amenzi în valoare de 1.592.000 de euro, la care ar putea să se adauge penalități între 1.925 și 115.506 de euro pe zi, conform expunerii de motive asumate de inițiatorii legii.
Află Cum au explicat liberalii votul alături de PSD
Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, fostul ministru al Justiției Raluca Prună vorbește despre momentul 2016, an în care a lucrat la transpunerea directivei europene în legislația româneasă, și despre tertipurile din Parlament, punând degetul pe rană:
”Au de pierdut toți cei care își ascund averi ilicite pe numele celor apropiați. O mulțime de parlamentari, de primari, de înalți funcționari al căror stil de viață este mult deasupra a ceea ce ar putea justifica legal”.
Raluca Prună
Directiva europeană e din 2014, dvs ați propus acel prim proiect în 2016, suntem în 2020 și o astfel de lege zace în Camera Deputaților, iar o alta a fost respinsă recent la Senat. De ce se întâmplă așa ceva? Cine blochează confiscarea extinsă a averilor necinstite și de ce?
Directiva 2014/42/EU a fost adoptată în 2014 și trebuia transpusă de către statele membre până pe 4 octombrie 2016. Până în septembrie 2016 am lucrat la proiectul de lege pentru transpunere și nu a fost un proces ușor.
Am lăsat un proiect de lege la Ministerul Justiției care trecuse prin toate etapele consultării publice și care trebuia promovat și adoptat de urgență.
Confiscarea extinsă este un subiect spinos pentru mare parte din clasa politică, în primul rând, pentru că ar lovi la temelie obiceiul de a trece pe numele celor apropiați averi care nu pot fi justificate – am citit cu toții despre mătuși care stau într-o garsonieră și lasă moșteniri de milioane de euro, mame octogenare care sunt fie mari asfaltatori, fie au investiții în firme off-shore din paradisuri fiscale sau copii care conduc bolizi de sute de mii de euro.
Este de presupus că e greu să promovezi o lege care să nu mai pună la adăpost averi ilicite, trecute pe numele celor din familie.
Ați avut vreodată discuții cu politicieni care să vă spună că nu e cazul să se meargă prea departe în direcția asta, s-o lăsați mai moale?
În mod direct - nu, niciun politician nu s-a împotrivit. Dar vă reamintesc că în mai 2016 am promovat o ordonanță de urgență care punea în acord legislația penală cu zeci de decizii de neconstituționalitate și care transpunea directive europene care aveau ani de întârziere în transpunere.
Niciun politician din Camera Deputaților, unde efectiv zăceau aceste proiecte legislative, nu a spus că nu ar vrea să le adopte. Dar, în fapt, cei responsabili au făcut tot ce au putut să blocheze aceste proiecte legislative.
Proiectul de transpunere a directivei privind confiscarea extinsă a fost modificat de Guvernul Tudose în 2017 și trimis în procedură legislativă în august 2017. Unde a fost blocat. A fost adoptat tacit de Senat în decembrie 2017 și zace în Camera Deputaților, unde se așteaptă încă raportul Comisiei Juridice.
Nimic surprinzător pentru modul în care se face politică în România atunci când în fapt vrem să blocăm adoptarea unei legi.
Pentru cititorii noștri, care în curând merg la vot, spuneți-ne mai clar: Cine ar avea de pierdut dacă o astfel de lege ar intra în vigoare? Un caz celebru este cel al lui Dan Voiculescu, dar mai sunt multe altele.
Au de pierdut toți cei care își ascund averi ilicite pe numele celor apropiați. O mulțime de parlamentari, de primari, de înalți funcționari al căror stil de viață este mult deasupra a ceea ce ar putea justifica legal.
Iar publicul cunoaște cazuri foarte mediatizate în care statul român prin ANAF este incapabil la ani și ani de la o decizie judecătorească definitivă să procedeze efectiv la confiscare.
Și este adevărat că procentul de recuperare a sumelor confiscate în urma unor condamnări definitive este ridicol. De exemplu, în raportul DNA pe 2017, din 160 milioane de euro care ar fi trebuit confiscate în urma unor condamnări definitive, statul român prin ANAF a recuperat 560 mii de euro – adică s-a recuperat 0,35 %.
Acum spuneți-ne și cine ar avea de câștigat dacă o astfel de lege ar intra în vigoare?
Societatea românească ar avea de câștigat. Publicul trebuie să înțeleagă că aceste averi / sume care trebuie confiscate sunt produsul unei infracțiuni. Pe scurt, au fost furate, însușite nemeritat de persoana condamnată și, prin confiscare, ar fi redate societății, colectivității de la care s-a furat.
Se întorc la bugetul de stat, de la care finanțăm sănătatea, educația, investițiile – este așa numita reutilizare socială.
Dar trebuie spus că nu avem un cadru normativ care să reglementeze reutilizarea socială, deși din ultimul raport anual ANABI rezultă că se lucrează la el.
Cine plătește pentru procedura de infringement și pentru amenzile ulterioare? E adevărat că EI rămân cu banii câștigați necinstit, Parlamentul scapă cu fața curată, iar amenzile sunt plătite de noi toți, la grămadă?!
Procedura de infringement este lansată, însă dacă România este deferită Curții de Justiție a UE iar Curtea amendează România – cum s-a întâmplat recent pentru netranspunerea directivei privind prevenirea spălării banilor - se plătește de la bugetul de stat.
Adică plătesc tot cei de la care se fură, pentru că nu avem timp și chef să transpunem o directivă.
Cum bine spuneți, ei rămân cu banii trecuți pe numele apropiaților pentru că nu avem cadru legal pentru confiscare extinsă sau pentru că statul nu e capabil să execute prin ANAF confiscările pentru care avem cadru legal. Iar noi toți plătim.
Credeți că există o complicitate între partide, un fel de o mână spală pe alta, se iartă unii pe alții, fiindcă toate partidele mari au printre membri astfel de mușterii?
Nu aș vorbi despre o complicitate, dar așa cum arată situația din Camera Deputaților (unde legea de transpunere este blocată la Comisia Juridică), putem să vorbim de o îngăduință transpartinică.
Noi nu avem azi un proiect de țară care să întrunească un consens politic și de societate – de pildă, educația, o prioritate pentru următorii 20 de ani ca să scoatem din sărăcie copiii și să proiectăm o țară în care analfabetismul funcțional să nu mai fie regula.
Din păcate, temele care îi unesc pe cei aflați în politică sunt în general de promovare a interesului personal sau de grup, care nu are culoare politică, e transpartinic – să grațiem, să scriem cărți în închisori, să nu confiscăm, să eliminăm unele probe, să facem viața mai ușoară celor care fură (în sens larg), iar interesul general, al celor pentru care se guvernează, este secundar și adesea ignorat.
Am înțeles cum gândesc politicienii. Dar de ce nu acționează instituțiile statului pentru recuperarea marilor averi, măcar atât cât se poate la ora actuală?
Nu vă pot răspunde la această întrebare.
Cum am mai spus, imediat ce avem o confiscare decisă de un judecător printr-o hotărâre definitivă, rolul justiției s-a încheiat. Și ar trebui să intre ANAF în acțiune.
Nu știu de ce în România ANAF rămâne atât de nereformat – au fost create departamente pentru marii contribuabili, pentru confiscări speciale, s-au făcut studii de zeci de milioane de euro împrumutați de la Banca Mondială și rezultatul este aproape nul. Încă o dată: în 2017 a recuperat 0,35% din totalul care trebuia confiscat în cauze ale DNA. Probabil că procentul ar fi și mai mic pentru cauze ale altor parchete.
De ce nu reacționează mai puternic societatea civilă, de ce nu se revoltă oamenii cinstiți, care sunt și furați, și amendați, de ce nu îi sancționează la vot pe politicienii care fac așa ceva?
Societatea civilă a reacționat pe această temă și pe altele.
Dar societatea civilă nu va putea înlocui o politică deficitară și o clasă de politicieni în care mulți intră sărăci, anonimi, fără vreo mare realizare, și ajung cei mai titrați și cu familiile cele mai bogate. Și aici sfidăm orice statistică, exact ca la procentul de recuperare efectivă a sumelor care trebuie confiscate.
