Formarea guvernului, blocată de numele premierului. La PNL se discută pasul în spate al lui Cîțu

Formarea guvernului, blocată de numele premierului. La PNL se discută pasul în spate al lui Cîțu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nu am progresat deloc în privința persoanei premierului, anunță, marți, liderul UDR, Kelemen Hunor. El afirmă că un Guvern poate fi stabil numai dacă premierul este și președintele partidului, iar liderii celorlalte două partide să fie vicepremieri. „Suntem în competiție cu timpul”, punctează el.

„Nu am progresat deloc în privința persoanei premierului. Considerăm că soluția desemnării prin rotație este o opțiune viabilă, dar și celelalte două partide trebuie să fie de acord și să convină care anume va da primul premier. Subliniez, totodată, că un Guvern poate fi stabil și previzibil numai dacă premierul este și președintele partidului, dar și ceilalți doi președinți de partid ai coaliției trebuie să fie membri în Guvern, în calitate de viceprim-miniștri”, scrie pe Facebook Kelemen Hunor.

ADVERTISING

Liderul UDMR menționează că le-a spus și colegilor din PNL și PSD: „acum suntem în competiție cu timpul”.

„Este nevoie urgentă de rectificare bugetară, bugetul pe anul viitor trebuie prezentat în Parlament, dar pentru aceasta este esențial ca țara să aibă un Guvern cu drepturi depline”, adaugă Kelemen.

El precizează că liderii PSD, PNL și UDMR au vorbit despre politica fiscală, beneficiile sociale și regândirea sistemului de alocații pentru copii.

„Cu toții vrem creșterea pensiilor peste procentul prevăzut de lege, întrebarea este doar cu cât pot fi majorate. UDMR consideră că cel mai important este să protejăm pensionarii cu venituri mici și să majorăm pensiile lor în raport cu inflația sau cu puțin peste aceasta.

ADVERTISING

Sistemul de alocații pentru copii trebuie, de asemenea, regândit, la fel și politica de sprijin pentru familii trebuie reanalizată. Sistemul actual nu a dat rezultate, nu a rezolvat problemele demografice ale țării. Reiterăm faptul că UDMR dorește încurajarea natalității și sprijinirea familiilor prin scutiri de impozite și diverse facilități acordate de la bugetul de stat”, menționeză Kelemen Hunor.

Renunță liberalii la Cîțu?

Între timp, dacă cei de la PSD au anunțat că acceptă varianta premierului prin rotație, și numele de la ei este Marcel Ciolacu, în ședința liberalilor Emil Boc ar fi propus ca partidul să ofere o flexibilizare echipei de negociere, astfel încât propunerea de premier să nu fie neapărat preşedintele partidului.

ADVERTISING

Potrivit unor surse citate de News.ro, în cadrul BEx s-a discutat despre varianta premierilor din coaliţie, prin rotaţie, la un an şi jumătate. Liberalii sunt de acord cu această rotaţie, cu condiţia ca cine dă premierul să nu aibă Secretarul General al Guvernului, care ar urma să aibă statut de ministru. 

Pentru a debloca discuţiile cu cei de la PSD care nu sunt de acord cu propunerea Florin Cîţu premier, pentru că social-democraţii au dat jos Guvernul Cîţu prin moţiune de cenzură, liderul PNL Cluj Emil Boc, ar fi propus ca echipa de negociere să primească un mandat de flexibilizare, astfel încât propunerea de premier să nu fie neapărat preşedintele partidului. 

De altfel, prim-vicepreşedintele PNL Lucian Bode afirma, la Parlament, înainte de şedinţa partidului, că în interiorul partidului există două decizii luate de forurile de conducere prin care atât Florin Cîţu cât şi Nicolae Ciucă sunt validaţi ca propuneri de premieri din partea partidului. 

În şedinţă, prim-vicepreşedintele Gheorghe Flutur a anunţat că negocierile privind Guvernul ar trebui să fie finalizate până săptămâna viitoare. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇