Conducerea PSD a decis sâmbătă excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu, a anunţat formaţiunea într-un comunicat. Deși nu se menționa motivul, conducerea PSD îi cerea lui Bălășoiu să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat, amenințându-l că altfel îi ridică imunitatea parlamentară.
”Conducerea PSD a decis astăzi excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu. De asemenea, PSD se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat. În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare”, preciza formaţiunea într-o postare pe Facebook, adăugând că ”nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine”.
Motivul acestui comunicat inedit pentru PSD era iminența apariției unui filmuleț în care Aurel Bălăşoiu, căsătorit și absolvent al Facultății de Teologie Pitești, apare în ipostaze intime alături de un băiat, posibil minor. Imagini detaliate cu cei doi au și apărut, de altfel, la scurt timp, în publicația Gândul.
Într-un dialog cu News.ro, preşedintele PSD Argeş şi al Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, a dat detalii despre cum a decurs votul pentru excluderea din PSD a lui Aurel Bălășoiu.
Redăm dialogul între reporterul News.ro şi preşedintele PSD Argeş, înainte ca imaginile cu deputatul Bălăşoiu să fie difuzate în presă:
Reporter: Vreau să vă întreb dacă îmi confirmaţi că domnul deputat a fost exclus din partid în urma apariţiei unui film în care dânsul este cu un minor.
Ion Mînzînă: Nu cunosc amănunte de tipul acesta.
Reporter: Bun, atunci îmi puteţi spune care sunt motivele pentru care a fost exclus?
Ion Mînzînă: Motivele care au fost exclus, există la ora aceasta o... o... mă rog, o idee că ar putea să existe. Nu am cunoştinţă, vă daţi seama... Trebuie să... da...
Reporter: O idee că ar putea să existe un astfel de film în care dânsul e cu un minor?
Ion Mînzînă: Vă daţi seama, că de unde să ştiu eu, cu minor, cu major, cu, cu, cu... Adică, îmi puneţi nişte întrebări... adică, iertaţi-mă, sunteţi ziaristă, da?
Reporter: Da. Sunt ziaristă.
Ion Mînzănă: Credeţi că eu m-am dus acuma să cer, ia să văd şi eu ce vârstă are x? Nu ştiu dacă e minor, dacă e major... Există bănuiala că... că ar fi. Dar dacă există aşa ceva, imaginaţi-vă că organele statului trebuie să se autosesizeze.
Reporter: Am înţeles, bun. Care sunt motivele pentru care l-aţi exclus?
Ion Mînzînă: Exact, ce am spus: bănuiala că ar exista.
Repotrer: Bănuiala că ar exista un film în care domnul apare împreună cu un bărbat?
Ion Mînzînă: Cam aşa ceva.
Reporter: În ipostaze intime?
Ion Mînzînă: Dacă eu nu am văzut filmul, cum să vă spun?
Reporter: Aţi votat pentru excludere?
Ion Mînzînă: Sigur că da!
Reporter: Pentru ce?
Ion Mînzînă: Pentru motivul că există bănuiala aceasta. Şi urmează, ca bineînţeles, domnul Bălăşoiu... De ce nu-l întrebaţi pe el?
Cine este Aurel Bălăşoiu
Deputatul PSD este la primul mandat de parlamentar şi a fost primar al Comunei Rociu din Judeţul Argeş, din anul 2004. Este căsătorit. Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Piteşti.
În CV-ul oficial postat pe site-ul Camerei Deputaţilor acesta se descrie ca ”o persoană sociabilă şi responsabilă în activitatea desfăşurată, un puternic om de administraţie ce a avut mereu o colaborare impecabilă cu instituţiile locale, judeţene şi naţionale, un bun agricultor şi crescător de animale”.
În Parlament, activează în cadrul comisiei de agricultură şi este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Malaezia, Macedonia de Nord şi Republica Democratică Congo.
Are două luări de cuvânt în Parlament, de la depunerea jurământului, 6 declaraţii politice depuse în scris şi 54 de propuneri legislative, din care 11 promulgate, precum şi 7 întrebări şi interpelări.
Potrivit declaraţiei de avere, are trei terenuri, unul agricol, de 38 de hectare, unul forestier, de un hectar şi un teren intravilan.
Are o casă achiziţionată în anul 1990, de 220 de mp pe care o deţine împreună cu soţia. Aurel Bălăşoiu are două autoturisme, un Mitsubishi şi o Skoda Octavia. Acesta a împrumutat o persoană fizică cu suma de 11.000 de euro şi Asociaţia Comunei Rociu, cu suma de 61.000 de lei.
Venitul pe ultimul an fiscal încasat de la Camera Deputaţilor este de 146.016 lei. Soţia lui este educatoare la Şcoala Gimnazială din comuna Rociu, sat Şerbăneşti şi a avut un venit de 39.165 de lei. Acesta mai are venituri dintr-un contract de arendă, din care a câştigat 20.862.40 lei. Declaraţia de avere a fost completată în luna iunie.