(P) Cine a furat România?

(P) Cine a furat România?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În România ultimilor 30 de ani, plătitorii de taxe și impozite au asistat la marile țepe din care unii au câștigat averi, iar tot ei, plătitorii de taxe, s-au trezit că au de achitat și oalele sparte de alții.

Și nu trebuie să mergem mult înapoi în istorie, nu trebuie să ne întoarcem la celebrul faliment Bancorex, din 1997, care a însemnat 2,4 miliarde de dolari pierdute de România. Să ne uităm la istoria noastră recentă. Pe piața de asigurări s-au produs în ultimii opt ani trei mari falimente. Urmarea? Polițele RCA s-au scumpit, plătește pagubele fiecare șofer din țara asta, iar cei care au fost numiți de PSD și PNL la ASF, să supravegheze piața, iau în continuare anual 16 salarii – șeful ia câte 16.000 de euro pe lună – și mai primesc și bonusuri de performanță.

Și lista acestor exemple poate continua. E suficient să ne uităm în comunitățile noastre. Acolo unde nu e asfalt pe multe străzi, unde totul pare gri și fără speranță, acolo 30 de ani nu s-a mișcat un deget. Acolo s-a furat. S-a furat viitorul unei comunități care merita să trăiască într-o Românie modernă!

WhatsApp-Image-2024-05-01-at-11.02.02-1

Adevăratul furt de la Ministerul Sănătății

Curtea de Conturi arată într-un raport oficial din decembrie 2023 ce jaf din banii publici e la Ministerul Sănătății condus de Alexandru Rafila (PSD). 

ADVERTISING

Raportul arată că medicamente de 800 milioane lei există doar pe hârtie. Au fost plătite, apar în acte, nu au ajuns niciodată la bolnavi. Același raport al Curții de Conturi mai arată că echipamente medicale au fost plătite, dar nici la această oră nu au fost puse în funcțiune, că plăți în sistem au fost făcute ilegal, că bani pe care Ministerul Sănătății avea dreptul legal să-i recupereze nu i-a mai recuperat.

Așa e furată România! Cu astfel de date în față, în mod rezonabil ne putem întreba: dacă în fiecare minister sunt astfel de exemple, cât de rău e jumulită România chiar de cei care acum o conduc? 

WhatsApp-Image-2024-05-01-at-11.02.02

O altă formă de furt este umflarea permanentă a organigramelor din instituțiile de stat.

Cine a mai furat România? Tot o formă de furt este fiecare numire politică la vârful statului a unor oameni care nu au nicio legătură cu domeniul pe care au ajuns să-l gestioneze. România nu are cum să se modernizeze cu miniștri PSD care au încercat să dea tunuri din banii publici cu stuful din Deltă și s-au justificat apoi cu citate din „președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu”. A văzut o țară întreagă prostia ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care a rămas nesancționată. 

ADVERTISING

O altă formă de furt este umflarea permanentă a organigramelor din instituțiile de stat doar pentru a oferi un loc călduț de muncă unor oameni care cu mintea și mâinile lor n-ar putea să-și facă rost în viață. România are acum 1,3 milioane de angajați la stat, e în top din acest punct de vedere. În 20 de ani, salariile la stat au crescut de 10 ori, dar nu și calitatea serviciilor publice. De ce? Poate și pentru că o parte dintre angajații statului muncesc pe rupte ca să-i ducă în spate și pe cei numiți din pixul unui decident politic. Și pentru asta există soluții despre care USR vorbește constant: oprirea jafului din bani publici. O listă de exemple concrete găsiți aici: https://oprimjaful.ro/ .

Taxele mai mari, o altă formă de furt din buzunarele românilor

Guvernul Ciolacu tocmai a anunțat că modifică, iar, Codul Fiscal, dar nu ca să relaxeze taxarea. Explicația oficială pentru noile modificări? Nu există bază de date pusă la punct și nu pot aplica ce au anunțat. O spune chiar partidul care a luat împrumut de la Banca Mondială vreo 300 de milioane de euro să digitalizeze ANAF acum un deceniu. Dar n-a făcut nimic. Nu e și asta o formă de furt?

ADVERTISING

Marcel Ciolacu, acum premier, e un om care abia la 34 de ani și-a adus aminte că are nevoie să treacă pe la școală. Își poate imagina cineva că are capacitatea să conducă o țară? Nu are! A făcut praf economia României, să nu ne mirăm că acum nu mai au bani să plătească toate măririle promise pe vorbe. 

PSD și PNL se vor împrumuta și mai mult pentru a plăti creșterile promise, vor crește taxele, deși se feresc să spună asta acum, în campanie electorală, ceea ce va duce economia – și așa fragilă și vulnerabilizată de inflație – în recesiune. La începutul anului, fiecare român avea de plătit 8.815 euro pentru datoriile făcute cu nesăbuință și nepăsare de Ciolacu și Ciucă, pentru a susține un aparat de stat greoi și să plătească pensii speciale pentru protejații partidului unic. Avem cele mai mari scumpiri din toată Europa, România a ajuns pe locul 1 la inflație, iar oamenii trăiesc din ce în ce mai greu. Până și produsele cu preț plafonat s-au scumpit în ultimul an. Sunt cifrele care arată realitatea. E și asta o formă de furt al speranței. 

Soluții există

Deci, cine a furat România? Cei care 34 de ani au condus-o și n-au făcut nimic din ceea ce trebuia pentru ca fiecare dintre noi să o ducă din ce în ce mai bine. Fiecare politician care a făcut promisiuni pe care nici măcar n-a încercat să și le onoreze. Desigur, ați auzit, dacă ați trecut prin fața televizorului în ultimul an, că USR e de vină - un mesaj de propagandă, total fals. În 34 de ani, USR a participat la guvernare doar 8 luni. Fără premier, fără majoritate în Parlament. Și cu toate astea a reușit să facă singurul program de modernizare a țării din ultimii 34 de ani: PNRR. 

Deci, se poate! Soluțiile sunt în interiorul politicii, nu în afara ei, nu însă fără implicarea fiecăruia dintre noi. Se poate și altfel, se poate și corect, dar cu oameni care au făcut școala la vreme și n-au trecut degeaba prin ea, cu oameni care văd politica o carieră și o misiune, nu o sursă nesfârșită de combinații cu banii celor care muncesc să ducă statul în spate! Există soluții corecte pentru o Românie modernă în Europa! Programul Dreptei Unite pentru europarlamentare îl găsești aici: https://dreaptaunita.eu/prioritati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇