Curtea Constituțională a ajuns una dintre cele mai puternice, dar și hulite totodată instituții ale statului român, existând intenții clar asumate pentru așa-numita ”depolitizare” a ei. ”Cel mai important lucru este calitatea oamenilor care sunt numiți în funcția de judecător la CCR”, subliniază prof. univ. Ștefan Deaconu, care propune ca toți candidații să fie avizați de către o comisie de specialiști și apoi numiți transparent, pe criterii clare de selecție.
Acuzată în ultimii ani că face jocurile politice în favoarea regimului Dragnea-PSD, CCR a ajuns subiect de lozinci strigate în stradă, petiții viralizate online și controverse pe scena politică.
Recent, premierul Ludovic Orban a declarat că după alegerile parlamentare din acest an se va lucra la legislație pentru depolitizarea CCR. În plus, există campanii online pe acest subiect, cu propuneri concrete.
În timp ce în Franța, de exemplu, foștii președinți în viață sunt membri de drept ai Curții Constituționale, la noi se vorbește tot mai apăsat despre totala depolitizare a instituției, soluțiile mergând de la numirea la CCR a unor personalități din mediul academic, până la responsabilizarea totală a președintelui României, care ar putea numi toți judecătorii constituționali pe durata mandatului său.
”Pentru a numi oameni de calitate și buni profesioniști ai nevoie de criterii clare de numire și de transparență în procesul de selecție.(...) S-ar putea lua în calcul eventualitatea primirii de către toți candidații, înainte de a fi numiți în funcție, a unui aviz, din partea unei comisii de specialiști, așa cum se întâmplă în cazul judecătorilor numiți la instanțele europene (Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Curtea de Justiție a UE)”, propune prof.univ de drept constituțional Ștefan Deaconu, fost consilier prezidențial, într-un interviu acordat pentru SpotMedia.ro, în care clarifică anumite aspecte despre care se vorbește mult și des în spațiul public, uneori în lipsa unor cunoștiințe temeinice.
Care este rolul unei Curți Constituționale, de ce e bine să existe și în România, din moment ce în alte țări nu există (în Marea Britanie, de exemplu)? Dacă noi avem un Consiliu Legislativ, avem și ICCJ, de ce mai e nevoie și de CCR?
Curtea Constituțională este și trebuie să rămână garantul respectării Constituției.
În primul rând, ea verifică conformitatea legilor cu textul Constituției, dar are și o serie de alte atribuții care o situează în afara sferei instanțelor de judecată.
Spre exemplu: soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice; constată interimatul funcției de președinte al României; avizează suspendarea din funcție a președintelui României de către Parlament; verifică constituționalitatea partidelor politice etc.
Dacă în privința exercitării controlului de constituționalitate asupra legilor această atribuție ar putea fi exercitată în viitor și de către instanțele de judecată obișnuite, în schimb, atribuirea către instanțele de judecată (chiar și ICCJ) a soluționării unor conflicte constituționale sau a avizării suspendării din funcție a președintelui României ar însemna să implici judecătorii în bătăliile politice ale partidelor.
Or, din acest punct de vedere, consider că locul Curții Constituționale trebuie să rămână în afara tuturor celorlalte autorități ale statului, iar controlul de constituționalitate exercitat de un organism independent față de oricare dintre cele trei puteri clasice (legislativă, executivă și judecătorească) reprezintă o garanție a legalității și a statului de drept.
Cum vi se pare, în calitate de profesionist al Dreptului, actualul cadru legislativ din România prin care este reglementată activitatea CCR, mă refer la Constituție și la legea de funcționare a Curții?
Legile care reglementează activitatea unei instituții sunt, fără îndoială, tributare rezolvării unor probleme apărute în societate la momentul adoptării lor, dar, în același timp, legile trebuie să ofere și o perspectivă, să fie vizionare pentru a nu fi nevoiți să tot modificăm des aceste legi.
Or, din perspectiva legilor române, cred că tocmai această viziune le lipsește.
Unele țări limitează la 70 de ani, spre exemplu, vârsta până la care poți îndeplini funcția de judecător la Curtea Constituțională (cazul Austriei), altele promovează în funcția de judecător la Curtea Constituțională în mod special profesioniști ai dreptului și nu foști politicieni (cazul Germaniei), în timp ce alte țări au un număr mai mare de 9 al judecătorilor la Curte (cazul Germaniei – 16 judecători; cazul Italiei, Cehiei, Ungariei sau Poloniei – 15 judecători; cazul Belgiei, Bulgariei sau Spaniei – 12 judecători etc).
CCR a ajuns nu numai să intervină în anumite dispute politice, dar și să traseze ”calea de urmat”, atât pentru Parlament, cât și pentru președinte. E normal așa ceva, intră în atribuțiile acestei instituții? Nu cumva se situează astfel deasupra parlamentarilor și președintelui României, aleși direct de către cetățeni?
Uneori, atunci când instituțiile statului nu reușesc să coopereze loial, este nevoie ca un arbitru independent să tranșeze calea de urmat și să scoată țara din blocaj.
Într-o democrație, blocajele politice sau instituționale își găsesc, de regulă, soluția în alegeri, însă nu putem tot timpul chema cetățenii la vot pentru că instituțiile statului nu reușesc să coopereze.
De aceea, cred că această soluție, a rezolvării conflictelor juridice constituționale de către Curtea Constituțională, este preferabilă, însă numai atât timp cât instituția rămâne una credibilă.
În momentul în care își pierde credibilitatea, deciziile sale vor fi puse la îndoială de către instituțiile statale și de către cetățeni.
Au fost decizii date de CCR în ultimii ani care v-au surprins neplăcut, pe care nu le-ați înțeles, care vi s-au părut ”cusute cu ață albă”? Dacă da, au fost multe, puține? Ne puteți da măcar un exemplu?
Cel mai neplăcut lucru pe care îl poți întâlni la o instanță de judecată este incoerența jurisprudenței sale, care este de natură să creeze o imprevizibilitate și o impredictibilitate.
Din păcate, și în cazul Curții Constituționale, avem situații în care deciziile sale au fost neunitare, raportat la jurisprudența sa anterioară.
Aș da ca exemplu un singur caz, dar ele pot fi numeroase. În extrem de puține cazuri, Curtea Constituțională a sancționat abuzul de ordonanțe de urgență emise de Guvern fără a fi o situație de urgență. În unele situații, Curtea în mod corect a stabilit că nu se justifica emiterea de ordonanțe de urgență pentru că nu exista realmente situația de urgență, dar în foarte multe cazuri, Curtea nu a sancționat inexistența situației de urgență.
Sunt destul de multe astfel de exemple care au fost evidențiate și în presă, așa că nu am să mă refer la vreun caz anume.
Dar mă pot întreba retoric: Dacă o ordonanță de urgență intră în vigoare la trei, patru sau șase luni, de la publicarea ei, unde este situația de urgență?
Opinia publică cere tot mai insistent în ultimii ani depolitizarea CCR. S-au făcut diverse propuneri, încă nu s-a luat nicio decizie. Din punctul dvs de vedere, este bine că judecătorii constituționali sunt numiți de Camera Deputaților, Senat și președinte, adică de către politicieni?
Cred că cel mai important lucru este calitatea oamenilor care sunt numiți în funcția de judecător la Curtea Constituțională și în planul secund ar trebui să ne preocupe cine numește.
Or, pentru a numi oameni de calitate și buni profesioniști ai nevoie de criterii clare de numire și de transparență în procesul de selecție.
Referitor la criteriile de numire, credeți că ar fi mai bine dacă la CCR ar fi trimiși doar magistrați, sau doar oameni care nu au făcut/nu vor face niciodată politică, sau doar cadre didactice universitare cu pregătire îndelungată în domeniu?
Nu am nimic împotrivă ca judecători ai Curții să poată fi numiți și foști sau actuali judecători ori procurori, dar consider că la fel de buni judecători ai Curții Constituționale ar putea fi profesori universitari, avocați sau chiar persoane care au îndeplinit înalte funcții juridice la nivel internațional.
Față de criteriile existente în momentul de față pentru numirea la Curtea Constituțională s-ar putea lua în calcul eventualitatea primirii de către toți candidații, înainte de a fi numiți în funcție, a unui aviz, din partea unei comisii de specialiști, așa cum se întâmplă în cazul judecătorilor numiți la instanțele europene (Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Curtea de Justiție a UE).
De ce nu pot fi anulate deciziile CCR, de exemplu în instanță sau măcar la ICCJ?
Până în anul 2003, când s-a revizuit actuala Constituție, a existat posibilitatea Parlamentului de a invalida cu o majoritate de 2/3 o decizie a Curții Constituționale. Cred însă că este bine ca deciziile să nu poată fi invalidate de o altă instituție.
Dacă am introduce posibilitatea ca deciziile Curții Constituționale să fie anulate/invalidate de către instanțele de judecată, ar însemna să lipsim de eficiență instituția ca atare.
Este ca și cum am legifera ca deciziile ICCJ să poată fi anulate de o instanță superioară acesteia.
Și, atunci, deciziile CCR rămân bătute în cuie pentru totdeauna sau o viitoare Curte, cu o nouă componență, le poate revizui (în bine sau în rău)?
Există așa numitele revirimente jurisprudențiale, care determină schimbarea jurisprudenței la un moment dat.
Această schimbare poate fi determinată de schimbarea componenței Curții sau chiar de apariția unor noi argumente care să determine această schimbare.
Zeci de decizii ale CCR zac prin sertarele Parlamentului de ani de zile, fără să fie puse în aplicare. De ce nu există o sancțiune pentru conducerile celor două camere în cazul situațiilor de acest fel?
Acest lucru ține de seriozitatea Parlamentului. În acest moment există o sancțiune și anume aceea a neaplicării legii declarate neconstituționale.
Faptul că după ce intervine o decizie a Curții Constituționale Parlamentul nu pune de acord legea cu decizia, rămânând un vid legislativ ce poate folosi unora, reprezintă o dovadă de lipsă de interes pentru ceea ce ar trebui să facă o instituție a statului.
Care ar fi consecințele unei eventuale decizii de desființare a CCR? Ce s-ar putea întâmpla?
Așa cum spuneam, dacă în privința exercitării controlului de constituționalitate asupra legilor, această atribuție ar putea fi exercitată în viitor și de către instanțele de judecată obișnuite, în schimb, atribuirea către instanțele de judecată, chiar și ICCJ, a soluționării unor conflicte constituționale sau a avizării suspendării din funcție a președintelui României ar însemna să implici judecătorii în bătăliile politice ale partidelor.
Or, acest lucru ar însemna ca una dintre puterile statului (puterea judecătorească) să devină arbitrul celorlalte puteri, nemaiputând vorbi de un echilibru al puterilor statului din moment ce una dintre ele este arbitrul celorlalte două.
În concluzie, în opinia dvs, ar trebui modificat cadrul legislativ actual sau soluția acestei probleme ar fi legată mai degrabă de oamenii pe care îi trimitem în jilțurile CCR?
Uneori, oamenii fac instituțiile, așa că este foarte importantă calitatea umană și caracterul celor care sunt trimiși să îndeplinească astfel de funcții.