Cu instalația de aer condiționat stricată, înghesuială și cozi interminabile la porțile de îmbarcare și controlul de securitate, cea mai mare aerogară din România seamănă cu un uriaș rănit grav într-o luptă, fiind aproape de colaps. Prăbușirea va afecta milioane de călători.
Sâmbătă, 30 iunie, la ora patru dimineața, terminalul „Plecări” al aeroportului Otopeni semăna cu o cetate în timpul unui asediu.
Coloana formată din taxiuri, Ubere, Bolt-uri și mașini particulare ieșea din zona terminalului, șerpuind pe șoseaua din interiorul ansamblului de clădiri.
Nebunia de afară era depășită doar de cea din interior, unde peste 1.000 de pasageri se aflau la coadă la ghișeele Wizz Air.
În jurul orei șase dimineața, 10 curse ale companiei urmau să decoleze, conform programului, într-un interval de 30 de minute, către destinații din Europa. Asta alături de alte zeci de zboruri planificate pentru acea dimineață.
Coada era tot mai mare, un zumzet de neliniște se așeza peste zgomotul clasic al unui terminal mic, în care câteva mii de oameni sunt ocupați să rezolve probleme stresante în același moment.
Nimeni dintre cei așezați la coadă nu reușea să-și predea bagajul de cală pentru simplul motiv că banda de transport nu funcționa. Se stricase.
Defecțiune după defecțiune
În terminalul „Plecări” al aeroportului Otopeni sunt două benzi transportoare mari. Una în clădirea veche, iar alta în cea nouă, dată în folosință după 1990.
În jurul acestor două benzi suprasolicitate se află ghișeele de la care angajații aeroportului realizează serviciile de transfer al bagajelor către avioane.
Extrem de frecvent, benzile se strică, provocând o perturbare majoră pentru întregul sistem, ducând la cozi, întârzieri la decolare și, apoi, un întreg lanț de depășiri ale orarului de zbor, care la final produce întârzieri la aterizare și anulări de curse.
A călători cu avionul a devenit o provocare tot mai mare. Prețul biletelor a crescut, timpul de așteptare pentru procedurile de îmbarcare și securitate, de asemenea, iar condițiile din aeroport s-au deteriorat grav. E cald, mizerie și aglomerație.
În data de 26 iunie, Compania Națională Aeroporturi București a dat publicității un comunicat, în care anunța că instalația de aer condiționat a aeroportului nu mai funcționează.
Reacția companiei a fost determinată de valul de postări de pe rețelele sociale cu condițiile pe care trebuie să le suporte călătorii pe Otopeni și articole critice la adresa instituției, a Ministerului Transporturilor și Guvernului Ciolacu.
„Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare”, se precizează în comunicat.
„CN Aeroporturi București a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. În acest moment, sunt în curs de reamenajare şi spațiile comerciale, care vor fi dotate cu sisteme de climatizare proprii”, susține managementul companiei.
Ultimatum de la ANPC
Cinci zile mai târziu, avaria nu fusese remediată, iar ea a dus și la altele, cum ar fi cedarea unei benzi de transport a bagajelor, provocată de supraîncălzire și suprautilizare.
Cert e că în urma plângerilor călătorilor ANPC (Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor) a reacționat, amendând din nou aeroportul cu o sumă modică, 2.000 de euro, și dând companiei un ultimatum de 48 de ore pentru remedierea defecțiunilor.
„În urma apariției în spațiul public a unor informații care semnalau defecțiuni la sistemul de ventilație din Aeroportul Internațional Henri Coandă şi a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat un control operativ la acest obiectiv gestionat de Compania Națională de Aeroporturi București”, se arată în comunicatul ANPC.
„Verificările au confirmat existența unei temperaturi ambientale peste limita normală, respectiv între 24-31 grade Celsius în zonele terminalelor Plecări şi Sosiri…”, anunță inspectorii agenției.
„Comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni: amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei; măsura remedierii deficienței, în termen de 48 de ore”, concluzionează raportul.
La 36 de ore de la inspecție, instalația de aer condiționat a aeroportului nu funcționa încă, în plus s-a stricat și una dintre benzile de transport pentru bagaje către cala avioanelor, producând o perturbare gravă.
Companiile aeriene caută soluții să plece de pe Otopeni
Conform aplicației de urmărire a avioanelor Flightradar 24, toate zborurile Wizz Air de sâmbătă dimineața au plecat cu o întârziere cuprinsă între 30 de minute și o oră și jumătate.
Căpitanul cursei București-Treviso a anunțat pasagerii, în câteva rânduri, că responsabilitatea pentru întârziere aparține Aeroportului Henri Coandă și nu companiei, ceea ce arată că există tensiuni între cele două entități din cauza serviciilor proaste oferite de aerogara din București.
Odată cu începerea vacanței elevilor și a perioadei de concedii, problemele de pe Aeroportul Otopeni sunt frecvente și tot mai grave.
În acest moment, instituția nu mai are capacitatea de a deservi, în condiții acceptabile, nici pasagerii și nici companiile aeriene, acestea din urmă fiind obligate să reducă numărul de zboruri și să crească prețul biletelor.
Din data de 9 iulie, compania Wizz Air a decis să mute zborurile de la București către Madrid, Malaga și Sevilla pe mult mai micul aeroport Băneasa, care astfel se întoarce în circuitul internațional.