Nimic nu e mai savuros într-o emisiune televizată cu gândul doar la rating, luare de poziție care propulsează gazetari intransigent de supuși, propagandă electorală deșănțată a partidelor aflate în campanie, umflare în pene a cocoșilor politicii demagogice, decât să arunci toate lăturile societății asupra ”bugetarilor”.
Când se vorbește de austeritate, luare de măsuri în situație de criză, reducerea deficitului, creșterea impozitelor, creşterea prețurilor, imediat se găsește țapul ispășitor – ”bugetarul”.
Zilnic suntem martorii venelor umflate, glandelor iritate și spumelor la gură ale celor care înțeleg să-și folosească imaginea publică suindu-se cu bocancii pe o clasă, deja devenită socială, cea a ”bugetarilor”.
Deja s-a împământenit în argoul social ca noțiunea de ”bugetar” să fie inclusă zeflemitor într-o tripletă a năpastei socio-economice, alături de ”interlopi” și ”baroni locali”, tripletă care suge seva țării și nu lasă pe cei mulți să trăiască în armonie și belșug.
Te înghesui asumat pe Valea Prahovei la sfârșit de săptămână, ”bugetarul” e de vină; nu vine autobuzul la timp, ”bugetarul” e cauza; nu e căldură în casă, ”bugetarul” o oprește; nu vin fondurile europene fără număr, fără număr, ”bugetarul” se opune.
Și tot așa, există o entitate metafizică lângă fiecare dintre noi care preia tot insuccesul, toate frustrările și ofurile personale și în spatele căreia aruncăm toate neîmplinirile cotidiene, până se umple sacul și vine o forță reformatoare finanțată dubios, care îmbracă armura de ”haur” a lui Don Quijote și promite câte în lună și în stele, inclusiv stârpirea ”bugetarilor”.
O fi și asta o soluție, nu zic, dar până una alta, ”bugetarul” îți educă pruncii la școală, ”bugetarul” te tratează când ești bolnav, ”bugetarul” îți aleargă hoții pe stradă, ”bugetarul” îți aduce bani de la Bruxelles pentru șosele, spitale, școli și gaze la poartă, și câte și mai câte, fără de care viața ta și a celorlalți ar fi mult mai grea.
Evident că se poate mai bine, ca în orice sistem, proces, mecanism.
Desigur că toți ne dorim ca totul să funcționeze perfect, dar nu problema unui segment al populației, clase sociale sau bresle profesionale este cauza neajunsurilor, ci a modului de organizare.
Hai să admitem că ”bugetarul” e uzurpatorul de serviciu, dar te întreb, tu unde lucrezi? Poate lucrezi într-un restaurant care ne pune puiul de la retail în farfurie și ni-l vinde de 10 ori mai scump, dar puțin mucegăit și cu de toate: salmonella, E.coli și alte bacterii la modă!
Poate lucrezi într-un hotel cu servicii ca în comunism, dar cu prețuri ca în capitalism!
Poate lucrezi la o bancă de încredere, care îți dijmuiește economiile pentru care obții o dobândă negativă!
Poate lucrezi la buticul din colț, fără casă de marcat și chitanțier!
Poate lucrezi la o televiziune în vogă, la care mijlocești o propagandă ieftină ca să prinzi contracte de publicitate scumpe!
Desigur că nu asta e regula, iar pentru orice neajuns suntem gata să aruncăm stigmatul insuccesului pe toată clasa respectivă: doctorii sunt șpăgari, profesorii sunt proști, funcționarii sunt leneși, polițiștii sunt corupți, antreprenorii sunt șmecheri, bancherii sunt hrăpăreți etc.
Ceea ce reiese din această pledoarie este că noi toți suntem și ”bugetari” și ”privați”, învingători și învinși, frustrați și satisfăcuți.
Problema care se pune este să trecem dincolo de discursul demagogic, abordarea facilă, interesul personal și să căutăm soluții concrete pentru ca sistemele să funcționeze mai eficient, profesioniștii să performeze la standarde înalte, să se promoveze meritocrația, să conteze priceperea și experiența, sa te recomande școlile pe care le-ai urmat, iar rezultatele să fie mai bune.
Nu vreau să ”îmi dau și eu cu părerea” despre domenii diverse, altele decât cele în care îmi desfășor activitatea, dar la nivelul aparatului ”bugetar” un prim efect consistent l-ar avea neamestecul politicului în activitatea profesioniștilor din sistem.
Nu condamn leadership-ul politic al instituțiilor publice, își are locul lui și așa funcționează toate marile democrații. Problema intervine atunci când ocupi o poziție de demnitate publică la cârma unei instituții și dai prioritate intereselor personale sau ale partidului din care faci parte, arunci profesioniști din sistem la gunoi și îți pui propriile marionete care îți facilitează toate ”ingineriile” doar pentru un câștig de putere, un avantaj electoral sau plata unei sinecuri din obligație pentru servicii sub diverse forme, aduse de diverși indivizi, care te ajută în lupta ta de a prinde o poziția mult-râvnită.
Dragi politicieni, când veniți în poziții publice de miniștri, președinți de agenții, secretari de stat și alte demnități, învățați să acceptați că o strategie, o direcție, un plan, nu se impun, ci se coordonează.
Care e diferența între a impune și a coordona?
Păi, simplu, când impui ceva, îți închipui că ești deținătorul adevărului absolut, vezi doar rezultatul și nu te interesează modul cum se ajunge să-l obții, iar oamenii buni sunt doar cei care sunt de acord cu tine.
A coordona înseamnă a înțelege fenomenul foarte bine, a crea o platformă de dialog și colaborare, a ține cont de părerea profesioniștilor din sistem și a accepta opinii diferite, care te pot duce la un rezultat asemănător, dar pe calea legalității, a profesionalismului și a funcționării în interesul societății.
În al doilea rând, acceptați că mandatul este temporar, iar asta nu înseamnă că fiecare își face de cap atât cât e la butoane, iar după el potopul. Un mandat reușit este cel care implementează reforme și nu interese, care îmbunătățește sistemul și nu-l aruncă în aer, care creează sinergie și nu dezordine.
În al treilea rând, limitați-vă la ceea ce puteți face în mandatul pe care îl aveți, nu confiscați viitorul respectivei instituții prin promovarea de acte normative cu ținte pe perioade de zeci de ani chiar, doar ca să creați pârghii pentru avantaje viitoare în slujba doctrinei pe care o promovați sau a unor interese pe care le reprezentați și după ce nu mai sunteți în funcție.
Nu în ultimul rând, dacă tot aveți atâta putere ca demnitari numiți politic, militați în sânul partidelor pentru introducerea răspunderii în mandatul pe care îl efectuați.
Nimic nu este mai dăunător decât un demnitar care odată venit pe un mandat vremelnic își face de cap cu tot felul de năstrușnicii și nu are nicio tresărire de responsabilitate, doar pentru că știe că oalele sparte nu se vor mai plăti în mandatul lui, ci vor veni alții care vor fi obligați să repare răul făcut, dacă se mai poate.
El a raportat numai victorii în mandat, dar în urma lui rămân amorsate bombe care, la scadență, bubuie în fața succesorilor, iar ce e mai rău, dezastrele sunt plătite tot de populație.
Studiu de caz: ca să nu rămânem în sfera abstractului, exemplificăm mandatul lui Marcel Boloș și al Csillei Hegedus, care au persiflat tot sistemul cât au gestionat portofoliile anterioare, au sfidat orice prevedere legală și regulament european, au călcat în picioare demnitatea funcționarilor, au reinventat procedurile, au pus pixul în mâna unor ”yesmeni” care au executat întocmai și la timp, au generat acțiuni cu un efect devastator, iar rezultatele sunt gata să explodeze.
Desigur, în loc să plătească pentru pârjolul rămas în urmă, partidele i-au plasat în alte funcții importante, în care vedem că își continuă mersul triumfal spre succesul personal și dezastrul instituțional.
Aceste constatări nu sunt rodul unor abordări subiective, ci conținutul unor rapoarte ale unor entități de notorietate, cum ar fi Curtea de Conturi a României sau structurile responsabile ale Comisiei Europene.
Poate vă întrebați de ce aduc în discuție demnitari care și-au exercitat deja mandatul. Nu fac asta pentru a rememora trecutul, ci pentru a conștientiza prezentul și a anticipa viitorul.
Legătura dintre cauză și efect se măsoară în timp, uneori mai scurt, alteori mai lung, dar niciodată mai târziu de scadență. Probabil când lucrurile se vor întâmpla, toată suflarea va rămâne uimită, dar va fi mult prea târziu. Important este să se ia măsuri eficiente, asumate și responsabile până atunci.
Oare câte astfel de cazuri mai există? De ce se asumă numai demnitate și nu și responsabilitate? Când sunt gata partidele politice să se reformeze? Când vor înțelege demnitarii noțiunea de leadership? Și, nu în ultimul rând, când vom înțelege noi toți că nu o clasă, un segment, o profesie stau la baza slabelor rezultate, ci modul de organizare?
Cine sunt ”privații” văzuți în oglindă cu ”bugetarii”, conform acelorași criterii de contraperformanță? ”Bugetarii” și ”privații” deopotrivă suntem noi! Dacă și eu sunt mai bun, și ”bugetarul” și ”privatul” vor fi mai buni.