Vă mai amintiți anul 2010 când, în plină criză financiară, președintele Băsescu îi cerea „omului gras”, care era statul român să se dea jos din spinarea „omului slab”, care era economia privată? Ei bine, acel om gras a continuat să mănânce fără măsură, a continuat să lenevească și acum a ajuns să sufere de obezitate morbidă. Greutatea lui apasă sufocant pe România, dar toată lumea se preface că nu vede această dramă.
Discuția despre majoarea pensiilor ar trebui să provoace, de fapt, o discuție despre sănătatea statului român. Căci dacă admitem (și toți o admit) că pensiile sunt insuficiente pentru un trai decent și, cu toate acestea, ele nu pot fi mărite semnificativ, înseamnă că statul român are o glandă bolnavă, ceva ce îl împiedică să funcționeze normal.
Problema de fond, pe care nimeni nu are curaj să o ridice în anii electorali (și nici în cei pre-electorali sau post-electorali) este faptul că statul român consumă (cheltuie) mult prea mult în raport cu activitatea pe care o face (veniturile pe care le strânge).
Omul gras care este statul român a fost, anul trecut, fără nicio legătură cu epidemia de COVID, cel mai mare petrecăreț din Uniunea Europeană, adică a cheltuit cel mai mult pe datorie. 4,6% din PIB a împrumutat statul român anul trecut pentru a-și satisface toate capriciile. Așa că noi, românii, omul slab adică, am căpătat numai anul trecut povara unei datorii suplimentare de 10 miliarde de euro:
Boala aceasta a omului gras este o boală cronică și se agravează din an în an. Iată cum s-a agravat obezitatea morbidă a statului nostru doar în ultimii patru ani, în vreme ce toate celelalte state europene au „slăbit”, Irlanda s-a îngrășat ușor, ungurii și-au păstrat silueta, pe România nu se mai potrivesc hainele din 2015:
Veți crede, poate, că statul român a cheltuit 10 miliarde de euro (fără pandemie, repet!) pentru a face țara să funcționeze cât mai performant. Aiurea, țara a urmat tendința guvernului și a consumat și ea mai mult decât a produs. Adică a acumulat un deficit de cont curent de aproape 11 miliarde de euro:
Și să vă mai spun un secret: omul gras al nostru nu e capabil nici măcar să se mai întindă după farfuria cu mâncare, ia doar ce i se aduce. Am ajuns astfel, să strângem în medie, doar trei sferturi din impozitele pe care le strânge, în medie, un stat european (31,7% față de 45,1% medie europeană):
Hai să vedem, totuși cine este acest „om gras”: o armată de 1,23 milioane de oameni, care „lucrează” la stat și pe care noi o hrănim cu colosala sumă de 111 miliarde de lei numai anul acesta. Și ce fac acești 1,23 milioane de oameni în schimbul celor 111 miliarde de lei? Ei, n-o să vă vină să credeți: produc o gaură în visteria statului de 91 de miliarde de lei! Adică noi plătim 1,23 milioane de angajați ai statului cu o treime din veniturile bugetare, iar ei, drept mulțumire, ne vor „produce” o datorie nou-nouță de peste 18 miliarde de euro, aproape dublă față de anul trecut!
Iată și pe unde își dorm somnul de frumusețe fericiții angajați ai statului (sursa: AICI ): 785.000 se odihnesc în cadrul administrației publice centrale și 445.000 în cadrul administrației locale. De fapt, cei care contează sunt mult mai puțini: 250 dintre ei lucrează la Președinție, 2.500 la Parlament și vreo 4.400 la Guvern și în instituțiile direct subordonate acestuia. Și încă vreo mie de șefi ai Consiliilor Județene și ai primăriilor importante. Acești 8.000 de oameni sunt de fapt creierul și sistemul nervos central al „omului gras”. Ei sunt începutul și sfârșitul răului din această țară. Până la urmă, cei 280.000 de profesori fac ceea ce sunt îndemnați să facă de către haotica Monica Anisie, cei 126.000 de polițiști aplică instrucțiunile protectorului interlopilor Marcel Vela, iar cei 275.000 de angajați ai primăriilor și consiliilor județene urmează hotărârile oprișanilor și piedonilor din fruntea lor.
Oare o fi sănătos ca un stat care strânge pentru propria funcționare mai puțin de o treime din ceea ce se produce în țară să aibă ca angajați un sfert din angajații din țară? Nu e, dar și asta e o boală deja cronicizată:
În 2005, atunci când aveam 22 milioane de români în țară aveam același număr de angajați la stat ca și acum, când mai sutem doar vreo 17 milioane pe aici. Dacă ar fi să dăm o notă pentru eficiența guvernărilor din ultimii 15 ani, să nu uităm aceste cifre: 1,23 milioane de angajați ai statului în 2005 administrau 22 de milioane de români, iar astăzi același număr de angajați administrează (la fel de prost) doar 17 milioane de români.
În perioada lui ginerică Tăriceanu, angajații statului au crescut cu 200.000 și apoi s-au redus cu același număr. Poate e bine de amintit și de unde s-au dat oameni afară: au plecat 52.000 de oameni din administrația locală, 46.000 de profesori, 22.000 de polițiști, peste 8.000 de militari, aproape 8.000 de oameni de la Sănătate și peste 7.000 de la fisc.
Hai să vedem și performanța omului gras, corelată cu mărimea sa: în 2008-2009, când aveam cei mai mulți angajați la stat, aceștia strângeau la buget 30,5% și cheltuiau peste 39%! Poate că, în loc să se îngrașe prin fotoliile Senatului, Tăriceanu ar fi făcut mai bine să se retragă la o mănăstire, dacă tot nu l-a întrebat niciun procuror „independent” de sănătate...
Totuși, să remarcăm că omul gras a avut tendința să se vindece de obezitate, până în 2015, cel mai bun an al său, când a strâns la buget 35% din PIB și a cheltuit doar cu 0,8% mai mult. A venit apoi competentul guvern tehnocrat, care a prăbușit încasările la 31,6% din PIB și cheltuielile la 34,6% din PIB. Guvernele PSD care au urmat au rămas și ele la standardul de performanță impus de agronomul Cioloș:
Pentru a ne face sânge rău, poate vedem și cum au evoluat salariile angajaților statului:
Ei, ia să vezi drăcie: în 2008-2009, atunci când omul gras era la apogeul dezmățului bugetar, salariile angajaților statului ajungeau la 8,5-8,9 % din PIB, iar în 2015 când am avut cel mai mic deficit, abia atingeau 7,3% din PIB. În ultimii 5 ani, salariile la stat au tot crescut, astfel încât au ajuns acum la 10,47% din PIB, deși au cea mai proastă performanță de după 2008!
Pentru a înțelege mai bine pe ce se duc banii strânși de la cei care produc valoare adăugată în țara asta, vă îndemn să priviți și cam cum a evoluat ponderea salariilor de la stat în ansamblul cheltuielilor statului:
Iată care este explicația obezității omului gras: dacă în 2012-2013, doi din zece lei cheltuiți de stat ajungeau în buzunarele bugetarilor, anul trecut 3 din 10 lei cheltuiți de stat hrăneau armata bugetară. Cât privește salariul efectiv, la noi s-a reuși performanța de avea salarii mai mari la stat decât la privat:
Asta este marea reformă a guvernării Dragnea: plantarea activului de partid, a lipitorilor de afișe, a nepoților și amantelor la stat și îmbogățirea acestora prin salarii nesimțite. Astăzi, un angajat al statului ia 2.000 de lei în plus la salariu față de un privat. Zicea trupa lui Dragnea că astfel vor crește salariile tuturor, antreprenorii urmând să crească salariile propriilor angajați, pentru a-i împiedica pe aceștia să se transfere la stat. Numai că promisiunea lui Dragnea a rămas doar o prostie în gura unui mincinos: salariile angajaților din economie nu prea au crescut. De ce? Simplu, cum naiba să te poți muta de la privat la stat dacă nu ești ruda sau amant/amantă a vreunui șef de la partid?
Acum înțelegeți de ce omul gras se dă de ceasul morții să ne explice că nu sunt bani în vistieria statului? Ca să nu-l întrebăm de ce nu sunt bani, cine cheltuie acei bani? Păi chiar omul gras îi cheltuie.
Pe 11 septembrie 2020, guvernul a cheltuit 1,3 miliarde de lei pentru facturile și salariile din 2.800 de localități care nu își pot acoperi singure bugetul (sursa:AICI). Este efectul legii salarizării din iulie 2017, când primăriile și-au stabilit singure, prin hotărâri de consiliu local, salariile. Consiliile locale ale unor comune cu câteva sute de locuitori au votat salarii pentru primari între 4.800 și 10.000 de lei pe lună. 90% dintre ele nu au resurse proprii pentru a susține aceste cheltuieli, așa că au cerut guvernului bani pentru a se întreține până la sfârșitul anului. În condițiile în care în primăriile de comună din țară, salariul mediu a ajuns la 6.000 de lei/lună, în acest moment, 90% dintre primării au deficit. În loc să comaseze localități și să reducă subvențiile de la bugetul de stat, omul gras a cheltuit jumătate din cei 200 milioane de euro pentru ultimele alegeri locale doar pentru localitățile mici, în condițiile în care există localități cu câteva sute de locuitori, unde, potrivit legii, trebuie organizate secții de vot.
Omul gras a decis, în 2020, în plină criză, să fixeze sume minime pentru funcționarea primăriilor: 1,5 milioane lei/comună și 4 milioane lei/oraș, astfel încât localitățile prea mici vor primi automat bani de la stat pentru completarea bugetelor. Asta după ce, în 2019, omul gras a decis să dea consiliilor județene și primăriilor bani pentru a avea asigurate cheltuieli din banii pe care nu îi strâng: la Consiliile Județene - minim 400 lei/locuitor la nivelul județului, în creștere de la 250 lei/locuitor în anul 2018, la municipii (cu excepția municipiului Bucureşti), oraşe, comune – 1.200 lei/locuitor, în creștere de la 750 lei/locuitor în anul 2018. De asemenea, s-au stabilit plafoane minime de 2 milioane lei la comune, față de 1 milion de lei în anul 2018, 6 milioane lei la orașe, comparativ cu 3 milioane lei în anul 2018 și 20 milioane lei la municipii, de la 5 milioane lei în anul 2018; la municipiul Bucureşti - minim 1.450 lei/locuitor, iar la sectoarele Municipiului Bucureşti - minim 1.350 lei/locuitor. Ce tare! Din ciclul: Hai să dăm bani primarilor să planteze panseluțe de 8 ori pe an și să plătească campanii publicitare pentru primar! Păi normal, baza partidului acolo se află, la primari și la consilii județene, ei sunt picioarele pe care stă omul gras...
Poate nu strică să amintim și performanțele administrative ale omului gras, să știm și noi pentru ce plătim acele salarii de nababi. Păi omul gras a făcut din România statul european cu cei mai puțini km de autostrăzi din Uniunea Europeană. Omul gras a închis de 15 ani calea ferată București-Giurgiu, prima din vechiul Regat și parte a coridorului IX european. Omul gras a adus viteza comercială a trenurilor din România la valori mai mici decât acum 80 de ani. Omul gras a alungat din piață medicamentul Euthyrox, vital zilnic pentru 500.000 de români. Omul gras a reușit să nu chetuie niciun euro din banii europeni destinați cumpărării de locomotive, ratând cu nesimțire toate licitațiile organizate. Omul gras a făcut ca România să fie pe penultimul loc în Europa la scorurile la testele Pisa. Omul gras a făcut ca singura modalitate de a promova examene să fie meditațiile private. Omul gras ține unul din trei români fără acces la apă și canalizare, dar țipă la cei fără acces la apă să se spele pe mâini. Omul gras a făcut din a doua cea mai bogată țară europeană în petrol și gaze o țară net importatoare de energie. Omul gras a vândut Sidex-ul pe gratis indianului Mittal și apoi l-a binecuvântat când acesta a tăiat două treimi din combinat. Omul gras a vândut petrolul și gazele țării austriecilor de la OMV și tot omul gras i-a mângâiat pe creștet pe austrieci pentru că au tăiat două treimi din fabricile din Petrom. Omul gras a ucis 4 milioane de porci în România, pentru a importa un număr similar din Germania și Ungaria. Omul gras a vândut pe nimic 365 de vase, întreaga flotă a țării. Omul gras a închis combinatele petrochimice. Omul gras a ratat construcția centralei de la Iernut. Omul gras a uitat în bazinul Olteniei câteva sute de milioane de tone de cărbune și tot omul gras a uitat un mizilic de 200 de miliarde de metri cubi de gaze pe fundul Mării Negre. Omul gras a uitat să aducă Basarabia înapoi acasă. Omul gras a angrenat România în război împotriva Germaniei pentru conductele Nord Stream II din îndepărtata Mare Baltică, dar s-a făcut că nu vede conductele Turk Stream și Blue Stream din Marea Neagră. Omul gras a cheltuit banii țării pentru parcuri la țară și terenuri de fotbal în pantă.
Omul gras continuă să facă toate aceste lucruri zi de zi. Omul gras a devenit din ce în ce mai lacom. Omul gras vrea să meargă doar cu limuzine de lux și refuză autohtona Dacie. Omul gras depășește coloanele de mașini pe contrasens cu nesimțire. Omul gras inaugurează o magistrală de metrou pentru care nu are trenuri. Și tot omul gras preferă să taie peroanele de la metrou decât să cumpere rame de metrou fabricate în țară. Omul gras a făcut ca România să cumpere la fiecare rundă de alegeri câte un software specializat, în loc să cumpere odată pentru totdeauna același produs. Omul gras a cumpărat o izoletă cu preț de limuzină. Omul gras te face vinovat că ai ieșit din casă să cumperi pâine, în timp ce el bea whisky și fumează trabuce în vârful unei grămezi de cadavre ale conaționalilor uciși de pandemie.