După invazia rusă din Ucraina, România a intrat într-un scenariu nou cu R. Moldova, iar în 2023, Bucureștiul a făcut pași decisivi de apropiere rapidă, prin investiții mari, unificări energetice și comunicaționale.
Alegerea senatoarei române, Anca Dragu, 51 de ani, ca guvernatoare a Băncii Naționale a Republicii Moldove este doar cel mai recent și mai sugestiv gest politic care arată că cele două state pregătesc împreună o fuziune lentă la toate nivelurile administrative, financiare și politice.
Născută în București, cu studii solide de economie în România și în Statele Unite, Anca Dragu a lucrat 5 ani ca economistă la Banca Națională a României, 12 ani la Fondul Monetar Internațional și 2 ani la Comisia Europeană, înainte de a fi cooptată ministră a Finanțelor în guvernul Cioloș (2015-2017). Cariera politică a senatoarei îi sporește experiența de care are nevoie pentru a face față noii provocări de la Chișinău, unde a și primit cetățenia moldovenească. Anca Dragu merge în mica Republică de peste Prut cu mandatul reformării Băncii Naționale a Republicii Moldova în sensul aplicării standardelor europene, dar și al schimbărilor necesare pentru o eventuală compatibilitate cu sistemul românesc.
Până acuma au fost pași mici, discreți, aproape invizibili. Numirea în fruntea celei mai importante instituții financiare de la Chișinău a unei experte din România, care știe bine măruntaiele BNR, nu pare însă întâmplătoare pe harta strategică a apropierii celor două state. Sigur, Maia Sandu și Anca Dragu, au aceeași vârstă și s-au intersectat probabil de mai multe ori de-a lungul timpului, inclusiv în capitala americană, când președinta Sandu a fost, între 2010 și 2012, consiliera directorului executiv al Băncii Mondiale, iar senatoarea USR lucra ca economistă la FMI, ambele instituții internaționale având sediul la Washington.
În strategia reducerii distanțelor instituționale și administrative dintre România și Republica Moldova, Bucureștiul a mizat de multe ori greșit. Anca Dragu este fața luminoasă a sistemului autohton, dar la Chișinău s-au perindat tot felul de consilieri români dubioși, iar liderii de la București au susținut politicieni moldoveni controversați: premierul Marcel Ciolacu a investit în primarul reales al Chișinăului, Ivan Ceban, cunoscut pentru vederile lui pro-ruse, iar în perioada lui Traian Băsescu, Bucureștiul l-a creditat pe oligarhul cu ambiții politice Vladimir Plahotniuc.
Din istoria nu prea veche a ideii de refacere a spațiului comun româno-moldovean rezultă că la București sunt mai multe grupuri care lucrează separat în scopuri diferite. Premierul, de pildă, nu e deranjat de axa Chișinău-Moscova pe care se plasează Ceban, în vreme ce președintele Klaus Iohannis apasă doar pedala pro-europeană din Rebpublica Moldova.
Între dilemele permanente ale social-democraților români și linia clară dată de Klaus Iohannis e mai mult decât o diferență de nuanță, de aceea pe plan internațional singurul interlocutor rămâne deocamdată președintele. Șeful statului e cel care a dat periodic garanții Republicii Moldova, inclusiv anul acesta, subliniind că România nu va abandona R. Moldova și va găsi soluții pentru „oricare din variantele care pot apărea”, explicând că „pentru variantele bune este simplu”, dar că „pentru variantele foarte grele este complicat”, insistând totuși că „România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Republica Moldova în orice scenariu” și că acest sprijin va fi în funcție de „evoluţia situaţiei geo-politice”.
Între timp, România a asigurat energia de care are nevoie R. Moldova, ce-i drept la prețul pieței: într-o modalitate mai simplă, mai sigură, dar uneori mai scumpă decât cea pe care o importa Chișinăul de la ruși. România a devenit principalul partener economic al R. Moldova, inclusiv ca destinație a exporturilor moldovenești, fiindcă aici vin peste 32% din totalul mărfurilor exportate de moldoveni.
Importurile din România sunt de asemenea pe primul loc cu peste 15%, urmate foarte aproape cu cele din Ucraina (12,5%). Importurile din Rusia au scăzut cu 70% și practic, Moscova a pierdut, odată cu invazia din Ucraina, mica piață moldovenească, dar și pârghiile care păstrau dependența Republicii Moldova de Federația Rusă. Apoi, în 2023, România a fost și cel mai mare investitor străin din R. Moldova cu investiții de circa 430 de milioane de dolari, urmată de Germania, cu 245 de milioane de dolari.
România nu a înlocuit cu totul forța economică și de influență a Rusiei, dar sunt deja multe domenii în care Bucureștiul face eforturi să devină vocea care contează. Interconectarea energetică, foarte importantă pentru moldoveni, continuă, iar România păstrează în depozitele ei gazul R. Moldova, internetul e aproape comun, comunicațiile telefonice sunt interconectate tehnic, dar încă se lucrează la nivel european pentru ca între cele două țări convorbirile să fie ca și cum oamenii ar vorbi în aceeași țară.
După cum s-a exprimat șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popoescu, România și R. Moldova au o „cooperare fantastică”, între „absolut toate ministerele, încât, deseori, nici nu reuşim să menţinem informaţia despre cât de repede avansează lucrurile în cele zeci şi zeci de domenii în care cooperăm”. Deci, sugerează, ministrul de Externe moldovean, oficialii din cele două state nici nu mai pot ține evidența micilor fuziuni care au loc permanent între R. Moldova și România.
Există un trend al integrării româno-moldovenești care pare să fie cu un pas în fața integrării europene, ceea ce ajută Chișinăul să meargă mai repede spre Vest. Bucureștiul a înțeles că precipitările naționaliste și iredentiste sunt inutile și a ales calea pașilor mici.
Autor: Sabina Fati