Nicușor Dan a câștigat alegerile și ăsta este un lucru bun, pentru România și pentru Europa. Dar George Simion a fost învins, nu înfrânt. Iar România face parte dintr-o poveste mai amplă, care acum se scrie în Europa. În care partidele populiste de extremă dreapta sau naționaliste care bat la ușa puterii.
Dacă Nicușor Dan nu reușește să formeze un guvern ambițios și reformist, George Simion și partidul său vor câștiga sprijin, într-o Europă care fierbe, se arată într-o analiză Financial Times.
A câștigat o bătălie, greul acum urmează
Nicuşor Dan, primarul pro-european al Bucureștiului, a smuls victoria din mâinile ultranaționalistului George Simion în alegerile prezidențiale din România, desfășurate săptămâna trecută. Liderii europeni au salutat rezultatul.
Dan va menține România pe traiectoria democratică, pro-UE și pro-NATO pe care țara a urmat-o de la căderea comunismului. Simion ar fi dus România în direcția opusă – către un loc mai întunecat – așa că este un lucru bun, pentru România și pentru Europa, că a pierdut.
Dar fostul huligan de fotbal, care are interdicție de intrare în Ucraina și Republica Moldova, a obținut totuși un remarcabil 46% din voturi. Este învins, dar nu înfrânt.
Dacă Dan nu reușește să formeze un guvern ambițios și reformist, Simion și partidul său, AUR – al doilea ca mărime în parlament – vor câștiga sprijin din continuarea instabilității politice, din măsurile de austeritate necesare și din dezgustul public față de partidele de sistem, percepute ca autosuficiente și corupte.
O poveste care se scrie, următorul test - Polonia
România face parte dintr-o poveste mai amplă care se scrie în Europa. Partidele populiste de extremă dreapta sau naționaliste bat la ușa puterii. Extrema dreaptă a câștigat alegerile în Austria și Țările de Jos, iar Giorgia Meloni – liderul conservatorilor naționaliști – guvernează Italia, deocamdată într-un mod pragmatic.
Partidele radicale de dreapta au obținut locul doi în mai multe alte țări, printre care Germania și, recent, Portugalia. A fi pro-Trump nu s-a dovedit a fi un handicap politic în Europa, așa cum a fost în Canada sau Australia.
Următorul test pentru forțele pro-europene este turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Polonia, duminica viitoare. Dacă Karol Nawrocki, candidatul partidului naționalist-conservator Lege și Justiție (PiS), îl învinge pe centristul Rafał Trzaskowski, este foarte probabil să blocheze eforturile coaliției de guvernare de a restaura independența justiției și alte reforme democratice – așa cum a făcut și președintele în exercițiu, Andrzej Duda. Supraviețuirea guvernului ar putea fi în joc.
Polonia mai ilustrează și un alt fenomen îngrijorător al dreptei dure europene: faptul că radicalismul nu îi alungă neapărat pe alegători, ba dimpotrivă, îi atrage.
Doi candidați l-au depășit pe Nawrocki din dreapta în primul tur, acuzând PiS că este prea apropiat de sistem. Împreună, au obținut 21% din voturi. În Austria, Partidul Libertății (FPÖ) a câștigat alegerile anul trecut, iar Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut locul al doilea în februarie, după ce a adoptat ideea de „remigrare” – adică trimiterea înapoi în țările de origine a imigranților și chiar a cetățenilor naturalizați.
Unii susțin că implicarea partidelor radicale de dreapta în actul de guvernare le poate eroda atractivitatea anti-sistem. Această strategie a funcționat parțial în țările nordice, dar Austria este contraexemplul perfect. Unele partide, precum AfD, sau lideri precum Herbert Kickl de la FPÖ, pun în pericol în mod real normele democratice și statul de drept, iar cooptarea lor în guverne de coaliție poate fi periculoasă.
Numeroase partide conservatoare tradiționale au încercat să concureze cu extrema dreaptă imitându-le discursul. Această strategie rareori funcționează, mai ales atunci când imitația este doar retorică. Alegătorii tind să prefere originalul. Totuși, este naiv să credem că preocupările alegătorilor pot fi ignorate sau minimizate. Un exemplu clar este tema imigrației necontrolate.
Furia anti-sistem va rămâne și va înclina balanța
Pandemia, inflația ridicată și războiul au oferit teren fertil pentru populiști în Europa în ultimii cinci ani. Aceste cauze se vor estompa, dar furia anti-sistem va rămâne, alimentată de narativul trădării din partea elitelor. Cu atât mai mult cu cât peisajul electoral este din ce în ce mai fragmentat și guvernarea necesită coaliții largi.
Ajutați de rețelele sociale, populiștii europeni au devenit maeștri ai polarizării, simplificării și denunțului. Partidele moderate au nevoie de politici mai îndrăznețe, rezultate vizibile și lideri convingători pentru a-i contracara. Centrismul călduț nu mai este suficient. Dacă nu încep să livreze rezultate, partidele de dreapta care astăzi se clasează pe locul al doilea ar putea câștiga alegerile data viitoare.