Vorbeşti şi te îmbraci ca noi, crezi ca noi, faci ca noi. Acesta ar fi tripticul prin care un om oarecare ar trebui să ajungă un om devotat unei organizaţii. Un om care să fie supus cutumelor acesteia, fără ca organizaţia să mai aibă grija supravegherii sale.
Cluburile de motociclişti, bisericile de tot soiul, birocraţia de stat, mafia, BLM, multinaţionalele, partidele comuniste au folosit reţeta asta ca să îşi asigure prozeliţi şi ca să facă din ei oameni de bază ai organizaţiei. Vorbesc aici de membri de rând, de votanți spre exemplu.
Totul începe cu o promisiune. Tovărăşie, avantaje materiale, recunoaştere spirituală sau politică, susţinere, în final satisfacţia că omul face parte din ceva mai mare şi mai important.
În schimbul promisiunii, a ofertei, aspirantului i se cere să folosească limbajul organizaţiei. Fie acest limbaj un soi de underground sau de propagandă, acesta foloseşte ca novicelui să i se spele mintea. Cum ai vorbit până acum e greşit, dacă vorbeşti ca noi e bine. Asta spune de exemplu ,,politica corectă”, asta a spus doctrina comunistă.
Limbajul se insinuează încet, încet în mintea novicelui. Limbajul unei organizaţii e format mai ales din expresii stereotipe largi, ca să fie aplicate în orice situaţie şi să poată înlocui judecata. Novicele vine în orgnizaţie cu modul său de a gândi şi folosind limbajul orgnizaţiei sfârşeşte, într-un timp mai scurt sau mai lung să gândească în termenii ei.
Cum te-ai îmbrăcat până acum e nasol, dacă te îmbraci ca noi e cool. Soldatul îmbrăcat în uniformă are curaj pentru că îi vede pe ceilalţi îmbrăcaţi aidoma şi simte că face parte cu puşca lui din ceva important. Motocicliştii devin out law când îşi îmbracă jachetele, când nu le îmbracă sunt funcţionari cuminţi şi poate soţi decenţi. Şedinţele de partid şi împărţitul de afişe asta face, toarnă cu picătura limbajul partidului în minţile aspiranţilor sau în cele ale veteranilor. În capetele votanţilor, în mintea membrilor de rând.
Vorbind ca şi camarazii, îmbrăcându-se ca ei, novicii aspiranţi urcă şi ei la statutul de tovarăş de arme, de obiceiuri, de convingeri, nu contează. Asta înseamnă că organizaţia s-a convins că aspiranţii cred ca şi ei, că îmbrăţişează aceleaşi convingeri.
Iar când îmbrăţişează aceleaşi convingeri, membrii acţionează ca şi ceilalţi. Fac trafic de droguri sau de persoane, aruncă în aer autobuze, excomunică, îi bagă în lagăre pe cei ce nu cred ca ei, fură ca să dea bani la partid, votează ca o turmă. Făcând aceste lucruri, membrii îşi dovedesc ataşamentul faţă de organizaţie şi pot aspira să urce în ierarhia acesteia.
Aceasta este metodologia agregării unei organizații, fie că e vorba despre despre un club, un clan sau despre un partid politic. O limbă comună, ţeluri comune, uniforme reale sau virtuale, asta nu e neapărat un lucru rău. Problema este că există lideri care folosesc organizaţia în scopurile lor, că deturnează țelul inițial, că pun în practică agenda proprie. Problema este că majoritatea organizațiilor nu au antiviruși care să oprească folosirea lor de către lideri pentru alte scopuri decât a fost ea făcută.
Limbajul organizației este schimbat de lideri și el pătrunde ușor în mintea membrilor de rând, cu atât mai ușor cu cât acest limbaj se pliază mai ușor peste cel de bază. Astfel organizația este deturnată de la scopul inițial și poate fi mai ușor folosită de lideri. Acest dublu limbaj duce la sălbăticirea organizației, iar dacă țelul liderilor intră în conflict cu legea, vorbim de o organizație criminală.
Atunci când scopul inițial este pervertit, organizația devine duală și poate funcționa mult și bine astfel, cu un discurs pentru membri simpli și cu o agendă proprie pentru lideri. Deturnarea scopului inițial prin acțiuni folositoare doar liderilor este motivul pentru care PSD a ajuns astăzi ce este.
Dualitatea acesta se manifestă simplu: cu cât un individ este mai sus în ierahia unei organizații duale, cu atât crește aplecarea spre interesele liderului în detrimentul limbajului de bază.
Profesorul Rafila, care s-a repezit să critice cu limbaj pesedist opozanţii politici, abia a urcat prima treaptă, dar se îndreaptă, asemenea multor membri de partid, spre treapta a doua.
Cei ce adună ilicit bani pentru partid de la primării sau de la spitale sunt deja duali, au personalitate multiplă, nu mai sunt doar nişte membri ai organizației, ei oscilează constant și repetat între lupta politică și cleptocrația în folos personal sau de partid.
Baronii locali Ionel Arsene sau Marian Oprişan, membri cu putere de decizie în partid ca Iordache, Ştefănescu, Nicolae, au urcat treapta a treia iar la ei dualitatea este mai accentuată în sensul că politica a rămas în plan secund, interesul liderilor primând.
Dar Liviu Dragnea, Victor Ponta, CPT sau Gabriela Firea au trecut de mult de treapta a treia. Primează nu doar interesul politic al partidului, ci interesul propriu: devalizarea banului public, lupta cu justiția pentru propria salvare, cățărarea pe umerii alegătorilor pentru ocuparea celor mai înalte funcții în stat.
Marcel Ciolacu schimbă discursul şi schimbând discursul speră să adune prozeliţi. Ca să facă asta, se debarasează de vechii executanţi. Când îi fac rău lui, pot să plece, când fac rău organizaţiei sunt apăraţi, vezi cazul lui Ionel Arsene sau Gabrielei Firea. Dar schimbarea de discurs este numai de suprafaţă, atâta vreme cât Marcel Ciolacu se ocupă să-l huiduie pe Iohannis în loc să condamne cleptocraţia din partid, vorbim cert doar de o banală schimbare de lider, nu de una de paradigmă. Dualitatea va continua să existe, ideologie pentru mase, atingerea scopurilor pentru lideri.
Când spun că degeaba vrea preşedintele Iohannis dispariţia PSD, la asta mă refer: orgnizaţia este puternică pentru că a împânzit statul, are resurse şi are o mulţime de membri devotaţi. Lupta pentru întărirea statului este lupta pentru limitarea accesului ilegal la resurse. Făcând asta, statul va lipsi de conţinut treapta a treia a ideologiei cleptocrate, dar va lipsi şi organizaţia de aspiranţi. Dacă aspiranţii au ajuns deja la treapta a doua ei nu mai sunt recuperabili, de aceea masa votanţilor PSD este mare şi aproape constantă. Nu conteză aici că ideologia ce li se insuflă votanţilor este una iar scopul membrilor de pe doua şi a treia treapă ale partidului e altul, dualitatea aceasta e bună pentru cei din urmă. Iar fiecare organizaţie are ca scop existenţa iar existenţa însemnă racolarea de membri.
Luptă lungă şi grea, dar nu fără sorţi de izbândă. Problema principală acum este alta: câţi din membrii PNL sunt infectaţi cu acelaşi tip de ideologie? Sau altfel: dacă va ajunge la guvernare după alegerile perlamentare din decembrie, va avea PNL posibilitatea să impună o masă critică de politicieni care să arunce la coşul istoriei acest tip de mentalitate? Prin ce a făcut până acum Ludovic Orban, nu mi se pare că suntem pe drumul cel bun.
Citește și alte articole de ANALIZĂ și OPINIE publicate pe SpotMedia.ro.