Vremea până pe 20 februarie: Vine, vine primăvara?

Vremea până pe 20 februarie: Vine, vine primăvara?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ne așteaptă o nouă săptămână în nota a ceea ce ne-a obișnuit această iarnă: mai cald decât normal, cu precipitații puține, ninsori doar la munte sau, izolat, prin nordul țării.

Însă lipsa precipitațiilor din sudul țării accentuează seceta din sol – o veste extrem de proastă pentru agricultori.

Context sinoptic

Săptămâna care urmează este definită, la nivelul continentului, de două mari areale de presiune: nordul Europei are parte de frecvente nuclee de presiune scăzută, cicloni care urmează traiectoria tradițională a unor depresiuni islandeze, al căror talveg se va extinde și spre zona țării noastre, mai ales în a doua parte a săptămânii.

Odată cu avansul acestui talveg, spre țara noastră își fac drum și o serie de fronturi atmosferice, unul cald și unul rece, care ne vor aborda pe parcursul zilelor de miercuri și joi.

În ceea ce privește circulația atmosferică, lucrurile pot fi rezumate foarte ușor: morișca atlantică. Pe o circulație V – E avem parte de o viguroasă advecție de aer cald și foarte cald, care va duce abaterile termice de la 850 hPa și la valori cu +10, +12 grade peste normalul perioadei.

ADVERTISING

Temperaturi

Începem săptămâna cu minime negative la nivelul întregii țări, valori de la –1 spre –3, –4 grade (acestea din urmă mai ales prin Moldova, Transilvania, Maramureș), în timp ce prin zonele montane coborâm la valori de –6, –8 grade, cu –12, –13 grade pe crestele nordice ale Orientalilor.

Maximele zilei de luni se opresc, în cea mai mare parte a țării, la 5 – 7, 8 grade, doar prin Banat, Crișana și NV Maramureșului putem avea parte de valori diurne și spre 9 – 11 grade. La munte avem maxime de 2 – 4 grade, cu –3, –4 grade pe creste.

Minimele zilei de marți rămân negative în bună parte din țară, cu valori de la –1 spre –3, –4 grade, doar prin Banat și Crișana avem parte de valori pozitive, chiar spre 4 – 5 grade. La munte, în zonele depresionare ne oprim la –5, –7 grade, cu –10, –11 grade din nou pe crestele montane.

Încălzirea continuă peste zi, maximele din Banat, Crișana ajung șa 13 – 14 grade, prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea atinge 10 – 11 grade, iar în restul țării mercurul din termometre vine la valori de 7 – 8 grade. La munte vor fi valori modeste, 1 – 3 grade, cu –0, –2 grade pe creste.

ADVERTISING

Singurul element notabil al nopții de marți spre miercuri este legat de faptul că minimele din Banat, Crișana mai câștigă un grad, două și urcă la 6 –7 grade, în timp ce prin restul țării vorbim în continuare de valori nocturne negative, de la –1 spre –3 grade, , din nou, cel mai frig urmând să fie pe crestele montane, cu –5, –7 grade.

O nouă zi caldă, cu cele mai ridicate temperaturi prin Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea și bună parte din Moldova (11 – 13, 14 grade), dar și în restul țării vorbim de temperaturi de 7 –9, 10 grade. Cel mai rece va fi în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Crișana (6 – 8 grade), dar și prin zonele montane (2 – 4 grade) cu –0, –2 grade pe creste).

Dimineața zilei de joi aduce temperaturi pozitive la nivelul întregii țări, cele mai ridicate valori (4 – 6 grade) urmând să le avem prin Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea, în timp ce în restul țării ne oprim la 0 – 2 grade. La munte minimele vor fi ușor sub 0 grade (-0 spre –2 grade), doar pe crestele Meridionalilor vom coborî spre –4, –5 grade.

Peste zi ne așteaptă o zi deosebit de caldă, cu maxime de 14 – 16 grade prin Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea, în timp ce prin sudul Banatului și al Transilvaniei ne oprim la 9 – 10 grade. Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei și nordul Banatului au partea de cea mai ”rece” zi, cu valori de 7 – 9 grade.

ADVERTISING

Dimineața zilei de vineri ne aduce, mai ales prin Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, valori minime care ar trebui, mai degrabă, să fie maximele unei zile de februarie, 7 –9, izolat chiar 10 grade. În restul zonele minimele urcă ușor spre 2 – 4, 5 grade. Doar în zonele montane mai vorbim de minime negative (-1 spre –3 grade).

Maximele rămân ridicate la nivelul întregii țări, cu valori de la 8 – 10, 11 grade, iar prin Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea urcăm iar spre 13 – 14 grade. La munte maximele zilei de vineri se opresc la 2 –4 grade, cu –2, –4 grade pe creste.

Pentru ziua de sâmbătă ne așteptăm la cele mai ridicate temperaturi ale săptămânii, posibil ca prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea să atingem și 15 – 16 grade, în restul țării regimul termic va fi unul mai decent, cu doar 8 – 10 grade. Prin sudul Transilvaniei, zonele depresionare, zonele montane ziua de sâmbătă nu aduce mai mult de 5 – 6 grade, cu –1 spre –3 grade pe creste.

Încheiem săptămâna cu maxime de 4 – 6 grade prin Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei, 2 – 3 grade la munte (-3, –5 grade pe creste), respectiv 8 – 10, 11 grade în restul țării, posibil chiar 12 grade prin Banat.

Precipitații

Dimineața zilei de luni aduce condiții de ninsori slabe prin estul Munteniei, dar și prin sudul Olteniei, pentru ca seara și finalul zilei să vină cu ploi slabe prin Banat. Vorbim de cantități total nesemnificative.

Ziua de marți are ninsori prin zonele montane, lapoviță și ninsori prin nordul Olteniei, ploi, dimineața, prin Banat, Crișana, Maramureș, în timp ce prin nordul Orientalilor vor fi ninsori slabe. Din nou, nu așteptăm mai mult de 1 – 2 l/mp.

Miercuri aduce ploi pe arii extinse prin Banat, Crișana, vestul Olteniei, iar după amiaza ploile se mută și prin Transilvania, restul Olteniei, în timp ce prin zonele montane predomină lapovița și ninsorile. Spre finalul zilei avem condiții de ploi și prin nordul Moldovei.

Și joi avem parte de ploi pe arii extinse în Banat, Crișana, Maramureș (în zonele montane vor predomina lapovița și ninsorile), prin Transilvania și nordul Moldovei. Cantități mai importante se pot acumula prin Crișana și Maramureș (15 – 20 l/mp).

Vineri sunt condiții de ploi prin bună parte din țară, lapoviță și ninsori la munte. În zonele montane se pot acumula și 7 – 10 l/mp.

Sâmbătă avem parte de ninsori prin Maramureș, nordul Transilvaniei, restul zonelor montane, ploi prin Transilvania și lapoviță și ploi prin centrul Moldovei. Încheiem săptămâna cu o duminică dominată de ninsori prin Maramureș, Transilvania, zonele montane, respectiv ploi slabe, pe arii restrânse, în Banat.

Vorbim, în continuare, de o săptămână săracă în precipitații, prin Oltenia, Muntenia, mare parte din Moldova și Dobrogea nu vom strânge nici măcar 1 – 2 l/mp, în timp ce prin Banat, Crișana, Transilvania, nordul Moldovei se pot acumula 3 – 5 l/mp.

Prin zonele montane precipitațiile lasă în urma lor 7 – 10 l/mp, pentru ca cele mai mari cantități să le avem prin vestul Meridionalilor, Apuseni, nordul Orientalilor și Maramureș, unde se vor strânge 15 – 20, izolat 30 de l/mp.

Din aceste cantități, despre ninsori vorbim doar în zonele montane, acolo unde se pot acumula de la 10 până la 25, 30 mm de zăpadă (cele mai mari cantități în nordul Orientalilor).

Strat de zăpadă

Intrăm deja în a doua jumătate a ultimei luni de iarnă, iar strat de zăpadă avem doar în zonele montane. Un strat consistent, care ajunge și la 50 – 60 cm, mai ales pe creste.

--

Material realizat de Prognoze Meteo:

Facebook.com/PrognozeMeteo

Instagram.com/PrognozeMeteo

Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇