Începem săptămâna cu vreme rece, ploioasă, cu ninsori chiar la munte și la fel o vom încheia: cu ploi, ninsori la munte, temperaturi scăzute.
Între cele două weekenduri avem parte de zile plăcute, cu temperaturi în creștere.
Mai pe scurt: luni – miercuri, un pic de primăvară, joi, vineri – simțim vara, iar în weekend revine iarna.
Aerul polar nu ne dă pace
Ne așteaptă o săptămână care, deși începe cu prezența, în bazinul Mării Negre, a unui nucleu depresionar, pentru cea mai mare parte a săptămânii ne va menține sub influența unui câmp de presiune ridicată, asociată unui anticiclon mobil ce se va poziționa dinspre nordul Africii și va avansa apoi spre nordul Europei, inclusiv în zona țării noastre.
În prima parte a săptămânii, rămânem sub o circulație NV – SE, care aduce în continuare aer rece în regiunea noastră, cu abateri termice negative spre –3, –5 grade, pentru ca de miercuri încolo să revenim pe un transport de mase de aer mai cald, dinspre Atlantic, dar weekendul, așa cum ne-am obișnuit deja, schimbăm din nou scenariul, revenim pe o circulație NV – SE, o nouă coborâre polară urmând să ducă abaterile termice și la valori cu –10, –12 grade sub normalul perioadei.
Temperaturi minime
Noaptea de duminică spre luni aduce temperaturi scăzute, chiar negative prin zonele montane (-2, –3 grade, cu –5, –6 grade pe creste), Transilvania, Maramureș zonele Subcarpatice (-1, –3 grade). Prin restul Banatului, Crișanei, nordul Moldovei ne oprim la valori de 3 –4 grade, iar prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea minimele vor ajunge la 6 – 7 grade.
Cam aceleași valori termice peste noapte și aceeași distribuție pe regiuni vom avea pe tot parcursul săptămânii, iar în noaptea de marți spre miercuri, prin nordul Orientalilor vom putea vorbi chiar de ger, cu minime spre –10, –11 grade.
Temperaturi maxime
Nici în ceea ce privește regimul termic diurn nu stăm prea bine, primele zile din săptămână ne aduc temperaturi maxime spre 12 – 14 grade în cea mai mare parte a țării, cu valori de 6 – 8 grade pe la munte (2 – 4 grade pe creste).
Începând de miercuri se simte un proces de încălzire, astfel că de la o zi la alta creștem spre valori de 16 – 18 grade, iar de vineri și pe parcursul zilei de sâmbătă ne apropiem din nou de pragul unor zile de vară, cu 23 – 25 de grade, mai ales prin Oltenia, Muntenia, nordul și centrul Moldovei și Dobrogea.
Ziua de duminică aduce o răcire semnificativă, vorbim de temperaturi maxime care prin Moldova (nord și centru) nu mai trec de 4 – 6 grade, în timp ce prin Transilvania, Maramureș vorbim de valori maxime de doar 6 –8 grade. La munte revin maximele negative (-1 spre –3 grade).
Prin Banat, Crișana, maximele se apropie de un 9 – 11 grade, în timp ce prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea vom avea cele mai ridicate valori, 12 – 14 grade.
Cât şi unde mai plouă
În prima parte a zilei de luni, ploile sunt prezente prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea iar prin Meridionali avem parte de ninsori. După amiaza, ploile sunt prezente și prin restul țării, iar lapovița și ninsorile apar prin toate zonele montane, dar și prin nordul Transilvaniei. Doar prin sudul extrem al Munteniei se pot acumula un 7 – 10 l/mp.
Marți avem parte de ploi prin Moldova, Dobrogea, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea, în timp ce pe la munte mai avem parte de ninsori. Dar vorbim de cantități sub 1 l/mp.
De miercuri și până vineri ploile iau o pauză la nivelul țării noastre, ele urmând să reapară sâmbătă prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei. din nou, vorbind de cantități sub 1 – 3 l/mp.
Situația se schimbă radical duminică, când precipitațiile cuprind toată țara, importante cantitativ prin Oltenia, zonele montane (aici vorbim mai ales de ninsori), Transilvania, nordul și centrul Moldovei, regiuni unde se pot acumula și 20 – 30 de l/mp. În restul țării se pot acumula un 3 – 5, izolat 7 l/mp.
O săptămână bogată în precipitații, practic, cu excepția Banatului, Crișanei, NV Maramureșului, unde nu se vor acumula mai mult de 1 – 3 l/mp, în restul țării vorbim de 15 – 20, 25 de l/mp, iar prin sudul Munteniei, al Transilvaniei, zonele montane, putem atinge chiar 30 – 40 de l/mp.
Ninsori
Cine visa să aibă parte de zăpadă și să schieze la munte de Paște, iată că visul este mai aproape ca oricând.
Și săptămâna care urmează va aduce ninsori în toate zonele montane, se pot acumula și 20 – 30 mm, astfel că pe crestele montane stratul de zăpadă rămâne la 30 – 40, izolat chiar și peste 50 cm.
Și prin restul Orientalilor și zonele de Curbură se poate depune un strat nou de 3 – 5, 6 cm.
Material realizat de Prognoze Meteo:
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.