Cod roșu în mai multe județe. Un bărbat a murit, drumuri blocate, localități fără energie, zeci de mașini avariate de copaci căzuți

Cod roșu în mai multe județe. Un bărbat a murit, drumuri blocate, localități fără energie, zeci de mașini avariate de copaci căzuți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Au fost coduri roșu și portocaliu de furtună în mai multe județe, cu vânt puternic, de până la 140 km/h în zonele montane, grindină și descărcări electrice. Furtunile care au măturat țara au lăsat în urmă două persoane decedate, acoperișuri smulse de vânt, zeci de mașini pe care au căzut copaci, localități fără energie și șosele blocate de stâlpi care au căzut.

Omorât de un arbore doborât de vânt

Deja vremea rea a făcut victime. Un bărbat în vârstă de 80 de ani şi-a pierdut viaţa, joi după-amiază, după ce a fost lovit de un arbore doborât de vânt, în centrul comunei Năruja, judeţul Vrancea.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a fost sesizat printr-un apel la 112, iar la faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj medical. Victima se afla în faţa unui magazin în momentul în care copacul s-a prăbuşit peste ea. Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, bărbatul a fost declarat decedat.

De asemenea, pompierii au intervenit, joi, pentru degajarea unor elemente de acoperiș la mai multe blocuri din municipiul Focșani, ca urmare a vântului puternic, dar și la Vulturu, în satul Vadu Roșca, pentru îndepărtarea acoperișului unui hambar afectat de rafalele de vânt.

Circulație blocată în Alba

Probleme sunt și în județul Alba, unde ISU a anunțat că traficul rutier este blocat pe DJ 107. De vină pentru întreruperea circulației sunt mai mulți stâlpi de curent care au căzut pe șosea. Incidentul a avut loc în apropierea localității Vințu de Jos.

Copaci căzuți pe mașini în București

De asemenea, în București, mai multe mașini au fost distruse de copacii care au căzut peste ele, doborâți de vântul puternic.

Au căzut copaci pe mașini pe Intrarea Dridu, pe Șoseaua Berceni și pe Drumul Sării. Un alt copac a căzut pe Șoseaua Giurgiului, din localitatea 1 Decembrie.

Au fost semnalați copaci rupți și pe DN 200 (între localitatea Gagu și Dascălu), pe Șoseaua Pantelimon (copac căzut pe autovehicul), Strada Maica Domnului, Strada Aluviunii, Șoseaua Olteniței (copac căzut pe autovehicul), Strada Calistrat Grozovici, Drumul Gura Crivățului, Strada Ilarie Chendi (copac căzut pe fire de curent), Bulevardul Iancu de Hunedoara (copac căzut pe autovehicul), Strada Previziei (copac căzut pe autovehicul) și Calea Griviței (copac căzut pe autovehicul).

Pompierii din București au intervenit, joi, pe durata codului galben, la 80 de cazuri. Au fost 61 de copaci degajați, 18 elemente de construcție desprinse și un stâlp, precum și 49 de autoturisme avariate. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

De asemenea, pompierii au intervenit în șase cazuri în Ilfov (5 copaci degajați, 1 element de construcție desprins).

Două persoane au necesitat îngrijiri medicale: o persoană lovită de o creangă în cădere și o persoană lovită de un material de construcție (bucată de tablă) în cădere. Ambele victime erau conștiente, acestea fiind ulterior transportate la spital pentru verificări.

Localități fără energie în Maramureș

Treisprezece localități rurale din Maramureș au rămas fără energie electrică în urma unei furtuni puternice care a avut loc joi seara, a informat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă.

„Au fost semnalate următoarele probleme: cinci copaci prăbușiți de rafalele puternice de vânt, un stâlp de telefonie, 13 localități care au rămas parțial/total fără alimentare cu energie electrică, un copac a căzut peste două autoturisme în municipiul Baia Mare, strada Petre Dulfu, unde au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri 'Adrian Marchiș' Baia Mare”, a spus Dan Bucă.

Lucrătorii de la drumurile naționale și județene ajutați de silvicultori au degajat copacii căzuți pe DN 18 din Pasul Gutâi, principalul drum de comunicare dintre municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației.

De asemenea, angajații din Primăria orașului Borșa au intervenit pentru degajarea părții carosabile a străzii Energiei, unde un copac a fost prăbușit de rafalele puternice de vânt.

Fenomene extreme la Rânca

Drumarii intervin, joi seara, cu utilaje pe DN 67C, în zona Rânca, unde drumul a fost acoperit cu grindină. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Direcției de Drumuri Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, în zonă au fost înregistrate fenomene meteo extreme.

„DN 67C, zona Rânca, a fost acoperit cu grindină. În urma fenomenelor meteo extreme, ploaie torențială și scădere a temperaturilor, în zona montană Rânca a căzut grindină în cantități foarte mari, lucru ce a dus la acoperirea părții carosabile cu gheață. SDN Târgu Jiu, districtul Rânca, acționează cu utilaje cu lamă și material antiderapant pentru îndepărtarea gheții de pe partea carosabilă”, se arată în postare.

Alerte de vreme rea

Primul cod roșu de furtună a fost emis în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Aici s-au înregistrat vijelie puternică, viteza vântului la rafală de peste 90-100 km/h, descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici.

De asemenea, un cod roșu de vânt puternic valabil până la ora 19:00 a fost emis în zona montană a judeţului Cluj, la altitudini de peste 1800 de metri, unde vântul a ajuns la 140 de kilometri la oră.

A fost și cod portocaliu în zonele joase ale județului Cluj, cu vijelie puternică, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse, viteza vântului la rafală până la 70…90 km/h.

Până acum a fost raportat un arbore căzut pe carosabil în localitatea Brăişoru, a transmis ISU Cluj. 

Și pentru București, ANM a emis, joi, o avertizare cod galben de furtună. A fost vijelie, cu viteza vântului la rafală de 50…70 km/h, averse 15...20 l/mp, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇