Hidrogenul curat ca sursă de energie este indispensabil pentru atingerea țintelor climatice, dar Germania și Uniunea Europeană riscă să-și rateze propriile ținte, arată un studiu publicat luni.
„Germania rămâne în mod clar în urma planurilor sale”, transmit consultanții de la PwC Strategy& în raportul lor, citat de DPA.
Până în 2030, Germania are planificată o capacitate de electroliză de 10 gigawați (GW), iar acum nici măcar 0,1 GW nu sunt în funcțiune și au fost finanțate proiecte de doar 0,55 GW, arată studiul.
Electroliza este procesul prin care apa este împărțită în hidrogen și oxigen, cu ajutorul energiei electrice. Procesul are loc într-un electrolizor și produce energie din hidrogen fără carbon.
Pentru a-şi atinge obiectivul, Germania ar trebui să construiască 1 până la 2 GW de centrale de electroliză și 200 până la 400 de turbine eoliene în fiecare an.
În ultimii doi ani, însă, au primit finanţare doar 0,25 GW de capacitate suplimentară.
Potrivit PwC, UE vrea să utilizeze cel puțin 20 de milioane de tone de hidrogen curat până în 2030 și să producă jumătate din acesta în Europa. Cu toate acestea, „UE este departe de a realiza acest lucru”.
Ar trebui să construiască 120 GW de capacitate pentru asta. Doar 0,2 GW de centrale sunt în prezent în funcțiune, în timp ce alte centrale cu o capacitate de 3 GW sunt în construcție sau abia finanțate.
Având în vedere propriile obiective, UE ar trebui să construiască centrale cu o capacitate de 20 GW în fiecare an.
Există un decalaj uriaș între propunere și realizare la nivel mondial, arată studiul.
În ceea ce privește planurile, Europa este pe primul loc, înaintea Africii și Americii Latine. China, Coreea de Sud și Japonia sunt lideri atunci când vine vorba de realizare. Trio-ul asiatic are deja „de două ori mai multă capacitate de producție în funcțiune, finanțată sau în construcție decât Europa”, precizează PwC.
Statele Unite se concentrează în primul rând pe hidrogenul mai ieftin, care este produs prin captarea și stocarea CO2. „Piața hidrogenului, cu capital intensiv, este încă la început și recent a trebuit să se confrunte cu rate ridicate ale dobânzilor și inflație a prețurilor materialelor”, explică Dirk Niemeier, coautor al studiului.
Politicienii au aici o datorie: „Cea mai mare barieră este lipsa acordurilor de cumpărare de volum mare, care împiedică finanțarea și astfel finalizarea proiectelor de producție. Condiția prealabilă pentru astfel de contracte de cumpărare este o subvenție care să compenseze costurile suplimentare inițiale față de combustibilii fosili”.