Războiul din Ucraina a generat emisii de carbon cât produce Noua Zeelandă într-un an

Războiul din Ucraina a generat emisii de carbon cât produce Noua Zeelandă într-un an
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Invazia rusă în Ucraina a provocat daune de mediu de aproximativ 36 de miliarde de euro, milioane de hectare din rezervațiile naturale fiind amenințate de distrugere.

O cincime din zonele protejate ale Ucrainei se află în pericol de distrugere, iar până acum au fost înregistrate 2.000 de cazuri de devastare a mediului, a arătat ministrul Mediului din această țară, Ruslan Strileț, într-o audiere ținută la Strasbourg în Parlamentul European.

Potrivit estimărilor Guvernului de la Kiev, costul poluării aerului provocată de război se ridică la 25 de miliarde de euro. Alţi 11,4 miliarde de euro vor fi necesare pentru refacerea solului afectat, relatează Euronews.

ADVERTISING

Conform unei noi metodologii de calcul folosită de Guvernul Ucrainei, doar cele șapte luni de conflict au generat emisii de 31 de milioane de tone de dioxid de carbon, cantitatea pe care o produce Noua Zeelandă într-un an. Ministrul a mai spus că alte 79 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră ar putea fi produse pentru reconstrucția infrastructurii și clădirilor distruse în timpul războiului.

Ucraina a monitorizat daunele de mediu încă de la începerea războiului. În primele patru luni, sateliții au detectat peste 37.000 de incendii, cele mai multe fiind semnalate în păduri și în alte ecosisteme naturale.

ADVERTISING

Multe dintre aceste incendii au fost declanșate de bombardamente, iar o treime au fost detectate în zone protejate.

Pe lângă pădurile care au ars, tone de echipament, conținând substanțe chimice care pot polua pământul, au fost abandonate, arată Grupul de Conservare a Naturii din Ucraina, un ONG constituit din activiști de mediu și cercetători.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇