Muzeul Antipa și BRD lansează un program despre biodiversitatea urbană

Vizual-program-biodiversitate-urbana_Muzeul-Antipa

Studiul biodiversității urbane este o componentă esențială pentru strategia generală de conservare a naturii. Care sunt speciile de plante și animale care viețuiesc în orașele noastre? Cum aleg ele să trăiască într-un mediu urban? Cum ne influențează viețile? Care e impactul activității umane asupra lor? Cum putem să le protejăm? Sunt doar câteva din întrebările pe care programul de informare și conștientizare despre biodiversitatea urbană, lansat de Muzeul Antipa în parteneriat cu BRD, își propune să le adreseze.

„Strategia Uniunii Europene pentru biodiversitate până în anul 2030 recunoaște că biodiversitatea urbană este importantă pentru conservarea naturii. Dezvoltarea unor orașe verzi nu se poate face fără să ținem cont de speciile de animale și plante care viețuiesc alături de noi în orașe. Mai mult, înțelegând de ce unele specii aleg să „se mute la oraș”, am putea înțelege cum activitățile umane influențează mediile naturale. Această influență nu este neapărat benefică, dacă ne gândim că, în prezent, ea face să trăim în mijlocul unei a șasea extincții în masă, când specii de plante și animale dispar în ritm accelerat. 

ADVERTISING

Dacă în decursul istoriei vieții pe pământ, după precedentele extincții în masă, planeta vie a fost capabilă să se trezească la viață, există temerea că acum extincția aceasta provocată de activitatea umană ar putea duce la moartea planetei noastre.

Abordând alături de publicul și partenerii noștri tema aceasta, a studiului biodiversității urbane, dorim să îi facem pe oameni să redescopere dragostea de natură, pentru că a iubi natura înseamnă a o proteja, a o ajuta să își revină. Avem datoria aceasta”, a declarat Luis Popa, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Cercetător științific și doctor în Biologie. 

Programul va include în lunile următoare acțiuni în mediul online și social media precum: articole ale cercetătorilor Muzeului despre biodiversitatea urbană în colaborare cu Mindcraft Stories, conferințe și  transmisii live pe pagina de facebook a Muzeului Antipa.

ADVERTISING

Primul eveniment din această serie va invita publicul să descopere etapele preparării fluturilor, alături de Mariana Chioibașu, conservator în Compartimentul de Evidență și Conservare al Muzeului Antipa. Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Muzeului Antipa www.facebook.com/muzeulantipa, joi, 11 noiembrie 2021, începând cu ora 13:30.

Al doilea eveniment va avea loc pe 18 noiembrie 2021, de la ora 18:00, și îl va avea ca invitat pe dr. Cristian Iojă, Director al Departamentului Geografie și Mediu, Profesor în cadrul Facultății de Geografie, Universitatea din București și Cercetător științific în cadrul Centrului de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact, care va vorbi despre „Provocarile de mediu în orașele din România”, într-o conferință transmisă live pe pagina de Facebook a Muzeului Antipa.  

„Programul despre biodiversitate urbană, desfășurat de Muzeul Antipa și BRD, ne va aduce mai aproape de natura de lângă casa noastră sau de lângă locurile preferate din oraș. Plimbările de weekend pot deveni un prilej de interesante descoperiri. Credem că este important să ne bucurăm mai mult de tot ce oferă biodiversitatea orașelor, dar și să avem grijă, să fim responsabili față de ea. Ultimii doi ani ne-au adus mai multă armonie în relația cu natura. Cred că informarea și conștientizarea cu privire la biodiversitatea urbană reprezintă pași esențiali pentru ca, împreună, să facem din orașul în care trăim un loc mai bun și mai curat pentru noi toți, precum și pentru generațiile viitoare”, a declarat Flavia Popa, Secretar General BRD - Groupe Société Générale.

ADVERTISING

Pe platforma Mindcraft Stories, în cadrul unei rubrici susținute de echipa de cercetători a Muzeului Antipa, publicul interesat se poate documenta despre biodiversitatea urbană, pe subiecte precum legătura dintre porumbei și traficul urban sau care este rolul melcilor într-un ecosistem. „Porumbeii schimbă zilnic stolurile din care fac parte și acumulează informații despre resursele disponibile în oraș. Studierea acestui fenomen ajută la înțelegerea problemelor de trafic dintr-un oraș aglomerat”, spunea Luis Popa într-un editorial pe www.mindcraftstories.ro.  

Pentru a fi la curent cu programul dedicat biodiversității urbane și inițiativele planificate, accesați site-ul www.antipa.ro, pagina de Facebook a muzeului, precum și cea a BRD - Groupe Société Générale.

Despre Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Fondat în anul 1834, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” adăpostește o colecție de aproximativ 2 milioane de piese, grupate în colecții zoologice, paleontologice, de minerale și roci și etnografice. Cu expoziții care se adresează tuturor categoriilor de public, muzeul este locul preferat de vizitare de către copii și tineri, care descoperă astfel natura înconjurătoare. 

Despre BRD - Groupe Société Générale

BRD - Groupe Société Générale este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Ca actor în societate, BRD investește în cultură, educație, știintă și tehnologie și mediu sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Acesti piloni sunt esențiali în dezvoltarea societății românești, BRD încurajând în această direcție proiecte care să fie recunoscute și apreciate de tânăra generație.

Sub această viziune a fost creată Fundația9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta BRD Scena9 din București și alte programe dedicate tinerei generații de creatori. În cultură, banca investește și în proiecte de muzică clasică și artă contemporană. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin un sistem de educație care să nu lase niciun copil în urmă. 

BRD se implică și în zona tech și inovație, susținând echipe, competiții și laboratoare de robotică, cercetarea, antreprenoriatul inovator și comunitatea IT&C. In centrul acestei strategii se află platforma de jurnalism Mindcraft Stories

În zona de mediu, BRD a creat Fondul BRD pentru Păduri, un program prin care banca se implică pentru a prezerva pădurile valoroase și a mări suprafața împădurită din România și în același timp să construiască programe de educație pentru ecologie și biodiversitate. Toate programele băncii sunt construite având la bază o componentă puternică de voluntariat, iar angajații se implică în cauze relevante, prin platforma www.ziuav.ro.