Explicațiile Ministerului Mediului după ce bucureștenii au sesizat că aerul a fost toxic sâmbătă seara

Explicațiile Ministerului Mediului după ce bucureștenii au sesizat că aerul a fost toxic sâmbătă seara
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După mai multe sesizări conform cărora sâmbătă valorile de poluare din București erau ridicate, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor vine, dumincă, cu explicații.

Concentraţiile poluanţilor monitorizaţi în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) au înregistrat creşteri la aproape toate staţiile de monitorizare din ţară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar factorii meteo au influenţat dispersia acestora faţă de zilele precedente, scrie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe pagina oficială de Facebook.

"În cursul nopţii de 24/25 octombrie (aproximativ între orele 20:00 şi 24:00) concentraţiile poluanţilor monitorizaţi în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului au înregistrat creşteri la aproape toate staţiile de monitorizare din ţară", notează sursa citată.

ADVERTISING

Ce spune ministerul despre situația din București

În acest context, ministerul de resort precizează că, în aglomerarea Bucureşti-Ilfov, valoarea concentraţiilor de PM2,5 raportată la cea a PM10 (aproximativ 80%) indică existenţa unor procese de ardere desfăşurate la începutul serii, creşterea concentraţiilor fiind favorizată de dispersia foarte slabă a poluanţilor (calm atmosferic aproape total instaurat de la ora 18:00).

"Nu au fost depăşite valorile limită, cu excepţia PM10, în cazul căruia concentraţia medie zilnică a depăşit valorile limită la staţiile B6 (60 micrograme/mc) şi B1 (55 micrograme/mc). Aceste valori vor fi validate, ulterior, de măsurătorile realizate gravimetric, prin metoda de referinţă.

ADVERTISING

Evoluţia concentraţiilor (PM10, PM2,5 NO2, CO, benzen) şi a indicatorilor meteo indică posibile cauze emisiile din traficul rutier acumulate pe parcursul zilei şi încălzirea rezidenţială cu lemne şi alte tipuri de combustibil din zonele periurbane ale Bucureştiului.

Deşi emisiile de poluanţi nu au fost semnificative, factorii meteo au influenţat dispersia poluanţilor şi au condus la aceste creşteri faţă de zilele precedente", subliniază Ministerul Mediului.

"Nu au fost semnalate incidente care să afecteze calitatea aerului"

Potrivit sursei citate, pe parcursul intervalului orar în care s-au înregistrat creşterile, echipele de permanenţă ale Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) s-au aflat continuu în teren pentru a monitoriza situaţia şi pentru a identifica eventuale arderi necontrolate sau ilegale, iar în urma raportărilor nu au fost semnalate incidente care să afecteze calitatea aerului.

ADVERTISING

Ce au sesizat cei de la Aerlive.ro și alți locuitori din București și Ilfov.

"Aseară (sâmbătă - n.red.), începând cu orele 19.00, valorile înregistrate pentru PM2.5 și PM10 au început să crească în Capitală, atât în rețeaua www.aerlive.ro, cât și în cea oficială!

Stații oficiale de măsurare a calității aerului din oraș B1 (Lacul Morii) și B6 (Piața Universității) au înregistrat la ora 23.00 valori duble față de limita legală pentru PM10 (50 ug/m3/oră)!

Atragem din nou atenția că, odată cu venirea iernii, situația se va înrăutăți, mai ales că nu au fost luate măsuri pentru îmbunatatirea calitatii aerului!", au transmis cei de la Aerlive.ro pe Facebook.

”2.128 de persoane din Ilfov au semnat să pot candida pentru un nou mandat de parlamentar. Unul din pricipalele motive pentru care îmi doresc să vă reprezint este să continui lupta împotriva poluării.

În acest moment, aerul din regiunea București-Ilfov e toxic, iar în Corbeanca se întâmplă ceva foarte grav, valoarea pm 2.5 e de 15 ori (!!!) mai mare decât maxima legală”, a atras atenția și Cornel Zainea, care a demisionat în urmă cu două săptămâni din USR și din Parlament, urmând să candideze ca independent la alegerile din decembrie.

2.128 de persoane din Ilfov au semnat să pot candida pentru un nou mandat de parlamentar. Unul din pricipalele motive...

Publicată de Cornel Zainea pe Sâmbătă, 24 octombrie 2020

Este pentru a doua oară în această săptămână când emisiile poluanţilor înregistraţi în Bucureşti depăşesc valorile normale.

Astfel, în noaptea de 22 spre 23 octombrie, staţiile independente pentru măsurarea calităţii aerului au înregistrat depăşiri pentru poluarea cu particule PM 10 şi PM2,5, de aproape 350%.

Cele mai mari valori s-au înregistrat la staţia din Bragadiru (creştere de 347% la PM 2,5, respectiv de 236% la PM 10).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇