Sistemul de învățământ din România este deficitar. Avem la dispoziție o mulțime de indicatori și studii care, luate împreună, susțin ferm această afirmație.
Abandonul școlar are valori dintre cele mai ridicate din UE, aproape jumătate dintre tineri sunt analfabeți funcțional în testele internaționale realizate de OECD (PISA), iar universitățile din România sunt în afara primelor 500 de poziții în toate clasamentele recunoscute.
De ce contează calitatea școlii? Sunt invocate frecvent două categorii de argumente.
În primul rând, procesul educațional este un determinant puternic al stabilității și calității democrației. În al doilea rând, sistemul educațional are și un puternic impact asupra dezvoltării economice și sociale.
Devine tot mai vizibilă o a treia categorie de argumente: școala poate să contribuie la formarea de cunoștințe, deprinderi și norme în favoarea protejării mediului.
Este adevărat că există suprapuneri importante între cele trei direcții – educație pentru democrație, pentru sofisticare tehnologică și pentru mediu –, dar acestea nu sunt complete. Sistemele educaționale din regimurile autoritare tind să pună accent doar pe partea de educație STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică).
În același timp, avem și societăți democratice unde efectele educației școlare asupra înțelegerii problemelor de mediu sunt modeste. Este notabil cazul Statelor Unite, unde atitudinile față de schimbarea climatică ”au înghețat” la nivelul anului 2016, iar perspectivele asupra mediului sunt determinate într-o măsură tot mai mare de afilierea politică.
Mai mult, și cu totul surprinzător, în rândul americanilor care se autoidentifică drept republicani (aprox. 25% din populație), procentajul celor care afirmă că sunt ”foarte îngrijorați de schimbarea climatică” scade odată cu creșterea nivelului de educație.
Explicația relației diferite între educație și perspectiva asupra climei între republicani și democrați este, pe scurt, următoarea: persoanele educate tind să adere mai puternic la poziția oficială a taberei din care fac parte - pro-mediu în cazul democraților, scepticism față de perspectiva schimbării climatice pentru republicani.
Astfel, în acest caz, afilierea politică bate raportarea critică față de rezultatele științifice chiar și în cazul celor cu nivel ridicat de educație.
Cazul Statelor Unite este departe de a fi singular. Brazilia este un alt exemplu, iar în proximitatea României este notabilă situația Poloniei, unde ministrul de Externe Witold Waszczykowski afirma acum câțiva ani că se opune unei lumi care este ”un amestec de culturi și rase, alcătuite din cicliști și vegetarieni, care folosesc doar energie regenerabilă și se opun însemnelor religioase”.
Cum stă în România în privința atitudinilor față de climă?
Un studiu realizat în 2019 asupra tinerilor din 10 țări din sud-estul Europei arată o proporție relativ redusă a celor care cred că ”poluarea și încălzirea globală nu sunt îngrijorătoare”, de 21%, valoare mai ridicată decât în Slovenia (14%), Croația (16%) și Bulgaria (16%), și mai scăzută decât în Albania, Kosovo, Bosnia-Herțegovina, Serbia și Montenegro.
În ceea ce privește relația dintre nivelul de educație și atitudinile față de problemele de mediu, aceasta are semnul așteptat: proporția celor care nu sunt îngrijorați este de trei ori mai mare în rândul celor fără liceu absolvit decât a celor cu studii post-universitare.
Din fericire, atitudinile față de mediu nu au devenit parte a unui război cultural similar cu cel din Statele Unite și Polonia. Sunt însă câteva semne de îngrijorare.
În primul rând, nivelul scăzut de educație științifică crește vulnerabilitatea față de dezinformare, fapt ilustrat de cercetările asupra știrilor false în contextul crizei medicale provocate de Covid-19, iar România are un nivel scăzut de literație științifică.
În plus, expunerea populației la cunoștințe noi este între cele mai modeste: proporția celor care au citit cel puțin o carte în ultimele 12 luni era de 30% (în 2011, în scădere față de 2007), cea mai redusă din UE, la un nivel egal cu al Turciei.
În același timp, România are parte de suficiente voci publice ale scepticismului climatic. Două ilustrări în acest sens. Astfel, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, scria recent într-o postare pe Facebook: “Nu cred că omul poate să influențeze clima la nivel global. Nu cred că poate să o deterioreze, după cum nu cred că poate să o îmbunătățească.”
Un alt exemplu este cel al lui Constantin Crânganu, profesor de geofizică și geologia petrolului la Brooklyn College, The City University of New York, care este cel mai activ autor al platformei online Contributors. Contribuțiile sale, extrem de diverse și înțesate de referiri științifice, au în comun câteva teme: (1) încălzirea globală este un fenomen incert, (2) modelele folosite pentru predicții climatice au erori care le fac inutilizabile, și (3) contribuția umană asupra climei este neglijabilă.
Aceste argumente sunt demontate într-o analiză detaliată realizată de Mihai Dima, profesor de fizica atmosferei și a globului la Universitatea din București, însă cu o vizibilitate mult sub cea a seriei de zeci de articole scrise de Crânganu.
În concluzie, școala din România are nevoie de o investiție serioasă în formarea unor abilități de gândire critică și gândire științifică, precum și în dezvoltarea unor abilități de colaborare și a empatiei. Aceste schimbări ar avea un efect pozitiv asupra calității democrației, a dezvoltării economice și sociale, și, nu în ultimul rând, asupra formării unei culturi favorabile protejării mediului.
Articol preluat de pe Infoclima.ro
Articolul este scris de prof. Dr. Gabriel Bădescu. El este directorul Centrului pentru Studiu Democrației și Profesor Universitar în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității Babes-Bolyai. Principalele domenii de studiu: politică comparată, design de cercetare metode calitative și cantitative în cercetare, societatea civilă, capital social, tranziția economică și democratică în Europa de Est, inegalități sociale, migrația forței de muncă.