Cum pot fi folosite bateriile uzate ca îngrăşământ

Cum pot fi folosite bateriile uzate ca îngrăşământ

O companie australiană a găsit o cale de a folosi zincul și magneziul recuperate din bateriile consumate la fertilizarea plantelor.

Reprezentanţii Lithium Australia au anunțat recent că divizia de reciclare a companiei,  Envirostream, a folosit cu succes soluţia astfel obţinută pe baza celor doi micronutrienți pe grâu crescut în ghivece în laborator.

Compania urmăreşte să creeze o economie circulară în industria bateriilor, concentrându-se pe furnizarea de materiale sustenabile pentru producători.

Doar în Australia sunt vândute în jur de 6.000 de tone de baterii alcaline (adică peste 150 de milioane de baterii) şi aproape toate (97%) ajung la groapa de gunoi odată consumate.

ADVERTISING

Directorul Lithium Australia, Adrian Griffin, apreciază că, “la nivel global, eliminarea bateriilor vechi a devenit o problemă majoră”.

Remarcăm ca situaţia este diferită în Europa – inclusiv în România –, unde magazinele care vând baterii sunt obligate prin lege să dispună de puncte de colectare gratuită pentru bateriile uzate.

Tehnologia dezvoltată de companie este folosită pentru a extrage zinc şi magneziu, principalele componente ale bateriilor alcaline, din bateriile uzate de dimensiuni mici, de tipul celor pentru telecomenzi sau jucării.

ADVERTISING

Zincul, de pildă, ajută plantele să produca clorofilă, substanţă chimică „responsabilă” pentru culoarea lor verde şi de care au nevoie pentru a transforma lumina soarelui şi dioxidul de carbon în energie.

Procesul presupune zdrobirea bateriilor, iar apoi filtrarea şi purificarea cu grijă a pulberii obţinute, pentru a elimina elemente toxice precum mercurul si nichelul.

În continuare, compania intenţionează să testeze suplimentul pe culturi de grâu din vestul Australiei, unde solul este sărac în zinc şi magneziu.

ADVERTISING

Australienii nu sunt primii care s-au gândit să reintroducă bateriile uzate în circuitul economic ca îngrăşământ. Compania finlandeză Tracegrow a folosit deja, cu rezultate bune, un proces similar pentru a creşte grâu, porumb, roșii, bumbac și avocado.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇