Fact checking-ul săptămânii: Demontarea afirmațiilor ce susțin că dezastrul umanitar din Ucraina ar fi doar o “înscenare” video, montată cu ajutorul lui Sean Penn

Fact checking-ul săptămânii: Demontarea afirmațiilor ce susțin că dezastrul umanitar din Ucraina ar fi doar o “înscenare” video, montată cu ajutorul lui Sean Penn
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 170.000 de vizualizări a strâns o postare pe Twitter,  în care se afirmă că actorul și regizorul american Sean Penn a zburat în Ucraina la sfârșitul lunii ianuarie 2022 cu scopul de a produce videoclipuri propagandistice în favoarea Ucrainei. Clipul video prezentat drept dovadă arată cuprinși de panică oameni alergând spre o cameră de filmat undeva într-o piață, după ce un regizor cu accent britanic strigă: „Acțiune!”.

Circulat intens în rețelele sociale, în special de conturi favorabile Rusiei și atribuit actorului Sean Penn, videoclipul este de fapt o scenă de la o filmare mai veche realizată în Marea Britanie, parte a unui film SF. Scena este prezentată și în trailerul oficial al filmului. În acest clip, disponibil pe YouTube încă din 2013 și filmat în Birmingham, apare clar clădirea primăriei locale cu steagul britanic fluturând în afară. Clipul a circulat în rețelele social media în diferite perioade de timp, prima dată în luna martie, la începutul războiului.

Narațiuni alimentate de astfel de conținuturi false/ înșelătoare:

ADVERTISING

“Conducerea Ucrainei înscenează diferite evenimente cu puternic impact emoțional pentru a influența opinia publică internațională în războiul cu Rusia.”

“Filmările ce surprind urmările catastrofale ale războiului asupra ucrainenilor sunt fabricate.”

“Instituțiile media pro Ucraina prezintă în mod fals imagini cu actori ca fiind imagini reale”.

“Războiul este doar un show mediatic”.

“Mass media globaliste mint”.

Evaluarea noastră: imagini scoase din context, însoțite de interpretări înșelătoare

Videoclipul fals, atribuit lui Sean Penn și prezentat drept dovadă a “înscenării” suferinței ucrainenilor pentru a atrage simpatia opiniei publice internaționale, este de fapt vechi de aproape 10 ani și surprinde cadrele de producție ale unui film SF filmat în Marea Britanie.

Disclaimer!

ADVERTISING

Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

Cnn.com – Fact check: Pro-Russia social media accounts spread false claims that old videos show Ukrainian ‘crisis actors’

Apnews.com – Video shows film crew shooting sci-fi movie, not faking Ukraine war footage

ADVERTISING

France24.com – Misinformation accuses Ukraine of ‘staging’ the war

Politifact.com – No, Sean Penn’s Ukraine trip isn’t proof the Russian invasion was staged

Usatoday.com – Fact check: Russia-Ukraine conflict predates actor Sean Penn’s forthcoming documentary


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇