Cum se pregătesc americanii de Halloween? Sărbătoarea se va desfășura altfel, din cauza pandemiei

Cum se pregătesc americanii de Halloween? Sărbătoarea se va desfășura altfel, din cauza pandemiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În Statele Unite, Halloween este o sărbătoare răspândită, care-i aduce împreună, pe 31 octombrie, pe oamenii cărora la plac dulciurile și costumele. În acest an, însă, din cauza pandemiei, americanii vor sărbători altfel. Iată cum se pregătesc.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Halloween – pe care o vedem adesea în filmele de la Holywood – este trick-or-treat (ne dați or nu ne dați – n.red.). Potrivit obiceiului, cei mici se costumează și – uneori însoțiți și de adulți – merg din ușă în ușă pentru a cere dulciuri.

ADVERTISING

Iar adulții pe care copiii costumați îi vizitează le dau dulciuri (sau bani, uneori) pentru a fi feriți de rele, în viitor.

E o tradiție care presupune întâlniri repetate între oameni de toate vârstele. De regulă e plăcut. Dar în acest an – din cauza pandemiei – s-ar putea ca mulți americani să renunțe la colindat.

Deja Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a emis un ghid prin care transmite că tradiția prezintă riscuri majore pentru sănătatea publică, transmite CNN.

Dar – susțin specialiștii Centrului – pentru păstrarea tradiției ar fi, totuși, posibil ca americanii să își lase unii altora la uși pungi cu dulciuri bine ambalate, de Halloween.

ADVERTISING

Așa că unii producători de dulciuri s-au adaptat imediat. Spre exemplu, companii cunoscute ca CVS, Target și Meijer au scos deja pungile cu dulciuri care pot fi lăsate la ușă.

Au apărut și siteurile cu sfaturi pentru un colidat în siguranță.

Dar chiar și așa, mulți producători de dulciuri își fac griji. Spre exemplu, Hershey vindea, în anii trecuți, cele mai multe dulciuri tocmai în perioada de Halloween.

Acum – din cauză că se așteaptă la o sărbătoarea restrânsă – vrea să pună pe piață mai puține dulciuri cu simboluri de Halloween. Dacă ar încerca să vândă la fel de multe ca în anii trecuți, ar riscă să rămână cu ele pe stoc, se gândesc fabricanții.

ADVERTISING

În schimb, dacă nu vor ambala dulciurile special pentru Halloween, producătorii speră să le vândă, totuși, în restul anului.

David Steinberg, directorul la compania de marketing Zeta Global a declrat pentru CNN că americanii cumpără dulciuri, mai ales în perioadele de izolare. Spre exemplu, vânzările au crescut în aprilie 2020, la începutul unei perioade de carantină din SUA.

Producătorii de costume de Halloween nu își fac probleme

Spre deosebire de fabricanții de dulciuri, marii producători de costume de Halloween din SUA nu își fac mari probleme. S-au adaptat rapid la comerțul online și speră la vânzări la fel de mari ca și în toamna lui 2019, când nu era pandemie.

Motivul? Potrivit lui Erin Springer de la societatea Spirit Halloween LLC – indiferent dacă vor merge sau nu la colindat după dulciuri, prin cartier – copiii tot vor vrea să se costumeze în seara de sărbătoare.

Și cel mai probabil părinții nu vor vrea să-i dezamăgească, mai ales că în ultimele luni și copiilor le-a fost greu, din cauza pandemiei.

De fapt, cei mici nici n-ar avea de ce să renunțe la costume. Ar putea sărbători online, ar putea lua parte la parade cu respectarea distanțării sociale sau la diverse jocuri – cum ar fi vânătorile de comori – care nu presupun apropiere fizică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇